❦ Capitolul 2 ❦

3.4K 425 51
                                    

Îmi pun pantalonii scurți pe mine când ușa mi se izbește de perete, iar Sierra dă buzna în cameră.

          — Ai nevoie de ceva? o întreb cu un zâmbet sarcastic.

          Se uită la patul meu pe care au rămas înșirate caietele și cărțile de matematică. Se strâmbă, dar măcar nu zice nimic. În schimb, aruncă spre mine cu o chestie strălucitoare care mă nimerește exact în față.

          — Pune-ți-le pe dedesubt, iar peste îți poți lua una din hainele tale plictisitoare, dar când ajungem acolo rămâi doar în astea. Și așa voi fi văzută cu tine, nu e nevoie să mă faci de tot râsul.

          E acră și răutăcioasă, dar cumva pare și încântată că mergem la petrecere. Mă bucur atât de mult că nu își dă lumea seama că suntem surori! Înseamnă că fac ceva bine în viața asta.

          Iese din cameră cu același zgomot cu care a intrat. Mă aplec după ceea ce mi-a aruncat și în final mi-a aterizat la picioare. Sunt... nu știu ce sunt. Prima dată ridic un sutien negru, care are niște elastice în față, care probabil vor veni peste pieptul meu. Iar după ridic un... tricou? Cred? Un mini tricou, care ajunge până puțin mai jos de sâni. E făcut doar din paiete colorate, care strălucesc incredibil de tare. Și are un decolteu înfiorător.

          De data asta nu mă pot rezuma la un oftat. Aproape strig de nervi.

          Un pahar de apă. Nici măcar nu îmi era atât de sete.

          Mă îmbrac cum mi-a zis sora mea și pe deasupra îmi iau o geacă de piele.

          Reușesc să mă și machiez, destul de strident chiar. Îmi fac o coadă cu eyeliner-ul și mă dau cu niște farduri sidefate, în nuanțele de pe materialul – nu, nu o să numesc aia tricou – dat de sora mea. La final, îmi iese ceva destul de interesant.

Cobor jos, unde Sierra mă așteaptă pe canapea nerăbdătoare, bătând din ambele picioare simultan. Îmi aruncă o privire, iar eu fac o piruetă să o enervez.

          Mă studiază și tace, deci e mulțumită de rezultat.

          — Sunteți acasă până se crapă de zi, spune mama, coborând și ea scările. Fără alcool, sau orice altceva. Nu vă scăpați din priviri una pe cealaltă nici măcar un moment.

          Turuie regulile mai ceva ca un general. Eu aprob din cap. Și apoi și vocal. Aprob și pentru mine și pentru Sierra, care o ignoră, butonând telefonul. Arunc o privire scurtă și văd cum mărește poza văzută și de mine mai devreme, pe chipul rebelului cu motocicleta. Hex.

          Nu are cum să se încheie bine asta.

Mireasa în geaca de blugiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum