Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 37 ❦

Îmi simt capul greu atunci când încerc să îl mişc. Şi nici măcar ochii nu mi-i pot deschide. Iar braţul, chiar dacă reuşesc să îl ridic, care după scurt timp înapoi pe picioarele mele, obosit.

Mai fac o încercare, iar ochii mi se deschid.

Prima dată văd parbrizul spart, chiar în faţa ochilor meu. În spatele lui este botul maşinii, la fel de îndoit. Apoi este copacul de care ne-am lovit. E robust, dar nu am încredere că nu se va prăbuşi.

Îmi duc mâna la tâmplă şi imediat cum îmi ating pielea, simt o senzaţie rece pe degete. Apoi mi le aduc în faţa ochilor şi văd sângele rămas pe ele. M-am lovit la cap. Îmi sângerează capul. Ceea ce îmi aminteşte...

Sierra.

Îmi întorc privirea spre locul şoferului atât de repede încât ameţesc. Dacă aş fi fost în picioare, aş fi căzut. Aşa, doar mi se afundă mai rău capul în spateza scaunului. Închid ochii ca să îmi revin şi când îi redeschid, văd locul gol de lângă mine prin ceaţă. Pe măsură ce privirea îşi revine, în mine îşi face loc o panică grea. Sunt sigură că dacă aş putea, aş ţipa de spaimă.

Privirea îmi cade din nou în faţă, unde la câţiva paşi de maşină este Sierra. Mă mai uit o dată spre locul ei şi pentru prima dată observ că portiera este deschisă. A ieşit din maşină. Dar nu a ajuns prea departe. Trupul ei zace pe pământul rece de lângă copac.

Încerc să deschid portiera şi nu ştiu dacă este blocată sau pur şi simplu nu am eu destulă forţă la primele două încercări. Abia la a treia, împingând cu toată puterea de care dispun, reuşesc să o deschid şi să ies.

Primul contact cu aerul este greu. E ca şi cum o mie de ţânţari mă pişcă de faţă. Este începutul iernii şi chiar dacă afară este cald de obicei, acum este răcoare. Şi bluza decoltată nu mă ajută prea mult. Simt un miros aproape ca de ars, dar cumva mai rău. Văd fumul ieşind de sub capota îndoită a maşinii.

Fac un pas înainte spre Sierra, dar aproape mă prăbuşesc la pământ. Mă sprijin de maşină şi rămân în picioare doar din această cauză. Lacrimile îşi fac loc pe obraji şi aş vrea să pot măcar plânge, dar nu mă simt în stare nici măcar de asta.

Capul îmi cade pentru câteva secunde şi văd vag cum pete de sânge se află pe pieptul meu. Pielea îmi este aproape smulsă, iar o zgârietură înfiorătoare se află chiar acolo, sub ochii mei, pe trupul meu. Pentru câteva secunde mă întreb de ce nu mă doare, poate am paralizat. Dar gândul îmi dispare repede şi încetez să mă mai întreb de ce încă nu mă doare corpul. Îl simt greu, îl simt aproape total deconectat de creier, dar nu mă doare.

Mă desprind de maşină şi mai fac un pas înainte. Apoi încă unul. Trec de copac cu greutate, sprijinindu-mă şi de el. Nu mă las şi reuşesc să ajung la sora mea.

Apoi îmi permit să mă prăbuşesc la pământ, în genunchi, lângă ea.

Rochia îi este ridicată şi ruptă pe-alocuri. Are urme de zgârieturi pe picioare şi pământ pe braţe. Ochii îi sunt tot închişi, la fel de roşii cum mi-i amintesc de dinainte de impact.

Arată... nu ca sora mea. Şi asta îmi frânge inima.

Da, nu o suport în majoritatea timpului. Îmi vine să o bat, să o înjur... şi chiar dacă nu am făcut niciodată lucrurile astea, nu înseamnă că nu am avut momente în care mi-am dorit din tot sufletul să se întâmple. Am sperat ani de zile să aflu că e adoptată şi că nu e sora mea de sânge, i-am zis de nenumărate ori că cea mai mare dorinţă a mea este să nu-mi mai fie soră. I-am zis multe lucruri rele. I-am furat haine, machiaje, până şi laptop-ul. Şi s-a răzbunat de fiecare dată pe măsură.

Nu e pe un drum bun. Mama şi tata sunt îngrijoraţi pentru ea. Ştiu că are probleme cu drogurile şi cu poliţia. Însă de fiecare dată a stat dreaptă şi mi-a dat impresia că este puternică.

Acum, stând întinsă pe pământ, poate mai aproape de moarte decât îmi pot da eu seama... pare atât de slabă. De neajutorată.

Asta e gândul pe care îl am în cap atunci când simt nişte braţe în jurul meu, care mă ridică şi mă iau de lângă ea. Sunt înconjurată de lumini roşii şi albastre. Oameni aleargă la Sierra, iar eu sunt luată de acolo.

Îmi pierd cunştinţa până să ajung la salvare. Dar ştiu că de când am fost luată de lângă ea şi până am căzut în întuneric, am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea.

Am spus că eu am fost la volan, cu ochii pe trupul ei care zăcea pe pământ.