Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 27 ❦

Nu pot ignora privirea lui Tristan, care mă studiază din cap până în picioare într-un mod foarte insistent. Apoi se apleacă spre Hex şi îi şopteşte ceva la ureche, iar cel din urmă rânjeşte.

Băieţii rămân băieţi, oricât de bărbaţi ar trebui să fie.

Îmi trec mâna liberă peste talie, înfăşurându-mă cu ea. Emoţiile nu merg bine cu senzaţia de frig.

— Ne-am adunat astăzi aici, începe José, însă Hex îl întrerupe când mă lipesc mai tare de el.

— Eşti bine? se uită spre mine, întrebându-mă cu o voce joasă şi... şi aşa are voce răguşită, nu e corect să folosească şi un ton jos.

Brusc, toţi ochii sunt pe mine şi m-aş încrunta la Hex dacă n-aş şti că nu asta a fost intenţia sa.

— Da. E doar cam frig aici, şoptesc pe un ton grăbit.

Hex își scoate geaca de blugi de pe el, rămânând într-un tricou alb. Mi-o ține, așteptând să mă îmbrac. Îmi trec braţele prin mâneci, căldura corpului său rămasă pe material mă încălzește instant, aducându-mă în pragul leşinului. Unde mai pui că miroase exact la fel ca el. Ca el. Ca el de acum, ca el din liceu. Este mirosul ăla la care m-am gândit de mii de ori de când l-am simţit prima dată. Iar acum îl simt în jurul meu. Este tot ceea ce pot să respir. Şi mâna lui, care mi-o cuprinde din nou pe a mea, mă face să plutesc din nou. Sunt prinsă în visele mele care se îndeplinesc, departe de visul nunţii perfecte care s-a năruit prima dată acum câteva săptămâni, iar a doua oară azi, când am ştiut că totul va fi o piesă de teatru.

José își drege vocea, iar inima mea bubuie dureros în piept. Revin aici, cu picioarele pe pământ.

— V-ați prezentat în fața noastră în vederea încheierii căsătoriei. Pentru ca această căsătorie să fie legal încheiată, dumneavoastră trebuie să vă manifestați public consimțământul cu privire la încheierea ei. Domnule Hex Blake Lynch, de bună voie și nesilit de nimeni luați în căsătorie pe doamna Bless Eillish Storm?

Nu îi ascultam cuvintele. Tot ceea ce îmi trecea prin cap era dacă eu chiar mă bucur că sunt aici. Dacă faptul că mă căsătoresc cu Hex contează mai mult decât orice altceva, până şi decât faptul că suntem literalmente pe o scenă, jucând scena unei nunţi false. Dar când numele complet al lui Hex ajunge la mine, mă trezesc la realitate din nou. Când aflu că îl cheamă Blake, mă trezesc la realitate.

Şi înţeleg de unde este acel „B" pe degetul său.

Însă el răspunde „da" imediat. Şi nu e orice „da". E unul clar şi hotărât, care mă ajută să îmi revin şi să mă simt mândră pentru câteva momente.

— Doamnă Bless Eillish Storm, continuă José, de bună voie și nesilită de nimeni, îl luați în căsătorie pe domnul Hex Blake Lynch?

Şi tot răspunsul lui mă ajută să îl dau pe al meu atât de uşor.

— Da.

Şi mă ajută ca în momentul în care spun „da", să nu i-o spun lui José. Sau mamei, din cauza căreia mă căsătoresc. Nici măcar mie şi motivelor mele, sau lui Hex, cel pe care l-am iubit în liceu ca o adolescentă imatură ce eram. I-o zic lui Hex, bărbatului de lângă mine, cel care mă priveşte până în adâncul sufletului şi de care deja m-am îndrăgostit iremediabil. Şi privindu-l în ochi îi mai spun încă o dată „da", şoptind, ca şi cum aş vrea să ştie că a reuşit să creeze din nunta asta nunta visurilor mele.

În ciuda a tot, până şi a ceea ce gândeam în faţa altarului, acest moment este cel mai frumos din viaţa mea. Şi când spun pentru a treia oară „da", pentru a doua oară doar lui, o zic gândindu-mă doar la el. Doar la el şi la nimic altceva.

— Având în vedere consimțământul dumneavoastră liber exprimat, constatând că au fost îndeplinite condițiile legale cerute la încheierea căsătoriei, vă declar căsătoriți.

Martorii aplaudă, Tristan puţin cam tare, dar nu mă uit la ei. Rămân cu privirea pe Hex, cum am fost de când am zis cel de-al doilea „da". Își înfășoară brațul în jurul taliei mele, fără să îşi ia ochii de pe chipul meu. Însă şi-i lasă mai jos, până ajunge la buze. Îmi cere permisiunea. Insesizabil, fac un micuț pas spre el, înainte să apuce mintea mea să protesteze. Îşi lipește buzele de ale mele, fără să îmi lase timp să reacţionez. Nu mă sărută propriu-zis, dar buzele lui rămân peste ale mele, cutremurându-mă, furându-mi toate gândurile pe care le-aş fi putut avea în cap. Mintea îmi este goală şi inundată de senzaţia pe care o trăiesc acum. Orice amintire a tuturor săruturilor trăite până acum dispare. Până şi cum visam să fie primul meu sărut cu Hex am uitat. E incredibil cum reuşeşte să mă facă să îmi doresc să mă agăţ de el pentru totdeauna.

Buzele lui sunt moi şi calde. Am uitat de frig. De regrete. De teamă şi de neîncredere. Toată mintea mea este a lui. Tot corpul meu este al lui. Eu sunt a lui.

Mâinile mele ajung pe pieptul său, iar materialul tricoului ajunge să fie strâns în pumnii mei micuţi. Acest lucru îl face să mă tragă mai aproape de el, lipindu-ne în totalitate trupurile unui de celălalt.

După nici nu ştiu cât timp se depărtează, iar eu în sfârşit respir. Dar rămân cu tricoul său în mâinile mele şi cu corpul lipit de al său. Cu ochii privindu-i pe ai săi. Nu îl cunosc pe Hex, dar pot să jur că tot ceea ce am simţit eu a simţit şi el.

— Cum, asta e tot? Hex, mă dezamăgeşti.

Vocea lui Tristan pătrunde în micuţa noastră lume şi îl face pe Hex să clipească des, nedumerit, ca şi cum se forţează să iasă de sub o vrajă.

Se întoarce spre Tristan.

— Asta e tot, îi spune.

Apoi se uită spre mine şi șoptește „asta a fost tot".

Poate ar fi trebuit să mă întristez. Cred că aş fi făcut-o. Cred că mi s-ar fi năruit inima în câteva clipe dacă el nu ar fi continuat: „ai luat totul din mine şi l-ai făcut al tău".

Sunt în brațele sale, cu buzele lui la câţiva centimetri de ale mele, în fața actelor noastre de căsătorie care trebuie semnate, în Vegas. Iar acest el este Hex Lynch. Şi inima mea este înfăşurată în geaca sa de blugi, cu care m-a îmbrăcat şi prins în fiinţa lui.

— E momentul să semnaţi actele, ne spune José.