FINALIZATĂ
Se simțea bine departe de casă și de strictețea părinților. Practic, abia scăpase. Însă acum, după doi ani, se simte nevoită să se întoarcă, doar ca să primească lovitura finală.
Vestea că va trebui să se căsătorească cu un străin îi zdr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu îl pot compara nici măcar cu un prinț, sau un zeu, sau mai știu eu ce. Tot ceea ce văd când mă uit la el sunt toate visele și dorințele mele
Mă simt bine. Să stau aşa cu el, în mijlocul nicăierului, absorbindu-i căldura pe care trupul său o emană. Mă face să mă simt bine. Cu cât stau mai mult alături de el aici, cu atât uit de grija întoarcerii mele acasă. Ce o fi o fi. Până la urmă, nu am făcut decât să mă protejez pe mine. Ei sunt cei care au greşit şi nu pot să mă simt prost pentru că am făcut ce a fost corect. Ar fi trebuit să mă opun de la început, dar nu ştiu de ce, nu am făcut-o. Poate am vrut să aflu dacă ei chiar sunt în stare să îmi facă asta.
Îmi ridic capul de pe umărul său şi mă uit la el. La ochii lui negri şi inconfundabili. Nu mai ştiu pe nimeni altcineva care să aibă ochii de un negru atât de puternic. Nu sunt niciodată mai deschişi la nuanţă, mereu sunt de acest negru perfect. Nu pot deosebi pupila de iris. Nici măcar de la distanţa asta.
Şi pe atât de negri , pe atât de goi sunt. Tocmai mi-a povestit despre sora lui şi nu se vede un strop de durere pe chipul lui. Poate doar resemnare, dar nici măcar de-asta nu sunt sigură. Şi nu pot să nu mă întreb, dacă şi-ar lăsa sentimentele, precum durerea, să i se citească pe față, oare câte ar fi, şi cât de adânci? Nu exprimă nicio emoţie, dar simt că trăieşte mai multe decât majoritatea oamenilor de pe lumea asta.
Se lasă pe spate şi îşi aşază braţele sub cap. Mă uit spre el şi cred că zâmbesc fără să vreau. Îmi zâmbeşte şi el, la fel de slab ca şi mine.
Am mai ieşit la întâlniri. Am mai cunoscut băieţi, cu care m-am simţit bine de-a lungul timpului. Dar niciunul, niciodată, nu m-a făcut cu nimic să simt atât de multe pe câte mă face Hex să simt doar uitându-se la mine, liniştit, şi zâmbind. Îmi iau privirea de pe chipul său şi mă uit la inelul care îmi stă aşezat pe inelar, cel pe care mi l-a dat când m-a cerut în căsătorie, probabil pentru că este singurul dintre inelele lui care ar fi putut trece drept verighetă.
Şi o altă întrebare îmi revine în minte.
— De unde ai inelul ăsta? îl întreb, însă fără să îl privesc, uitându-mă spre inelarul meu, pe care acesta stă așezat. Sunt destul de sigură că nu ai jurat în faţa bisericii că rămâi virgin până la căsătorie.
Îi aud râsetul, şi mă îndrăgostesc de el, chiar dacă ţine doar câteva secunde.
— De unde ştii tu că nu am făcut asta? după tonul folosit, pot să jur că rânjeşte. Ah, stai, adaugă după câteva secunde. Ai fost prietenă cu Sandra.
— Sierra, îl corectez, pe un ton cât se poate de acru.
— Mă rog.
— Şi încă suntem prietene, adaug, începând să mă enervez ca o tratează atât de superficial.
