Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 5 ❦

Aş vrea să mă dau jos ca să fug în partea cealaltă a lumii la fel de tare cum aş vrea să rămân definitiv aici.

          Hex Lynch este cel care i-a frânt inima Sierrei de nenumărate ori şi a împins-o la probabil cea mai mare greşeală din viaţa ei... a mea, de fapt. Şi nici nu vreau să mă gândesc câte alte fete din liceu au fost rănite de el. A terminat liceul cu un an înaintea mea, odată cu Sierra... şi trebuie să recunosc că mi-am petrecut mulţi ani de zile visând la o relaţie cu el. Chiar dacă nu ar fi trebuit. Era cel mai bogat din liceu, cu egoul cât tot statul şi un trup de invidiat. M-a făcut să mă gândesc la el multe nopţi, ani la rând. Chiar şi acum, după aproape patru ani de când l-am văzut ultima dată, simt cum inima îmi bate mai tare.

          Asta sau faptul că tocmai am sărit de la geam de la propria nuntă. Sau poate amândouă.

          Părul îi este la fel de brunet şi rebel. Pielea la fel de albă şi ochii la fel de negri. Arată exact la fel ca acum patru ani. Poate trăsăturile feţei îi sunt mai mature puţin, dar e acelaşi Hex, la care am visat toată adolescența mea. Și care ieşea cu sora mea mai mare, lucru care îl făcea mai interzis decât oricum era.

          Până în noaptea accidentului îl vedeam aproape zilnic, îndrăgostindu-mă de el tot mai mult. Apoi a fost accidentul, a început să iasă cu Sierra, care parcă în mod special nu a vrut să îl mai văd, moartea tatei, sfârșitul anului școlar... iar în final plecarea lui la facultate peste ocean. Recunosc, îl mai zăream prin liceu, dar niciodată nu era suficient de aproape de mine încât să îi și vorbesc. Sau să mă vadă și el. Tot ce s-a întamplat ăntre noi a ținut o noapte, iar apoi am redevenit fata care se uită la el de departe, fără să aibă curaj să se apropie.

          Și sora mai mică a iubitei sale. Da. Și asta.

          Nu am crezut că o să-l mai văd vreodată.

          Iar acum sunt în braţele lui. Inspirându-i parfumul şi primind căldura corpului său.

          Reușesc într-un final să realizez că mi-a zis numele. Şi că mă ştie. Că îşi aminteşte de mine. Cumva, ăsta devine cel mai incredibil lucru pe ziua de azi.

          — Hex.

          Numele lui nu iese pe buzele mele ca o întrebare. Cu toate că am mii pentru el. Începând cu „Ce Dumnezeu cauți la tâmpenia mea de nuntă?".

          Mă lasă jos şi instant vreau să mă din nou în braţe.

          Primul lucru pe care îl fac, din secunda în care mă pune jos, este să îl analizez. Are aproape aceeaşi construcţie. Nu e mai înalt, nu e nici mai solid. E exact acelaşi Hex. La fel de perfect. Nici nu avea de ce să se schimbe de-a lungul anilor, sau ce să îmbunătăţească.

          Ochii mi se lipesc fără să vreau de inelarul său, în căutarea urmei de cerneală care ştiu că trebuie să fie acolo. Dar nu văd nimic. Chiar dacă ar fi ceva, nu aş putea să văd din poziţia în care îşi ţine mâna.

          Mă forţez să mă uit la chipul său înainte să îşi dea seama ce caut de fapt să văd la el.

          — Ce cauţi aici? îl întreb, cu o voce mai aspră decât aş fi vrut, punându-mi mai bine ghiozdănelul pe umăr. Nici măcar nu a mai rămas în ţară după ce a terminat liceul. Ce caută aici şi mai ales... aici. La nunta mea. Azi.

          — Dădeam o raită prin zonă şi am zis să prind fetele care sar de la geamuri. Tu ce cauţi aici?

          La fel de sarcastic. Mereu evitând întrebările cu răspunsuri idioate, despre care el ştie că sunt idioate.