Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 51 ❦

La fel îmi strâng şi bagajele ca să plec din casa părintească. Norocul meu este că tot ceea ce am avut, am dus deja în camera din campus, aşa că acum nu trebuie decât să iau totul din dulap şi să îndes în geantă. Nu mai am nimic de lăsat aici.

Nici nu văd ce pun în geamantan. Cred că îmi curg râuri de lacrimi din ochi. Le las, ştiind că îmi va fi mai bine după. Sau, cel puțin, sperând asta.

După nici măcar o oră bagajul este gata. Mă aşez lângă geamantanul de pe pat şi trag mânecile gecii de blugii, apoi mă îmbrăţişez singură, lăsându-mă invadată de mirosul lui Hex. Aceasta mă poartă înapoi în basmul din care m-am trezit pe bancheta din spate a maşinii lui Tristan.

L-am văzut coborând de la un geam care era la doar câteva distanţă de al meu. De ce nu mi-a ridicat asta un semn de întrebare? De ce nu m-am îndoit nici măcar o secundă de ceea ce mi-a spus când am plecat de-acolo cu motocicleta? De ce nu am încercat nici măcar un moment să mă gândesc cum este posibil ca mama lui să se căsătorească în exact acelaşi loc ca şi mine, în ditamai orașul? Iar când el insista să vin cu el, de ce nu m-am îndoit de intenţiile lui? Am fost atât de prinsă în ceea ce mi s-ar fi întâmplat dacă m-aş fi întors în nenorocita aia de cameră, în fața rochiei de mireasă... încât aş fi făcut orice să plec de acolo. Iar la urma urmei, era Hex. Era ca şi cum mi-am întâlnit vedeta pop preferată din adolescenţă, iar ea îmi acordă atenţie.

Am fost o fraieră. Am fost atât de fraieră. Tot ceea ce a făcut... totul, a făcut pentru el.

Ca să scape de puşcărie.

Cuvintele mamei adâncesc durerea din mine, din inima mea, atât de tare, încât scâncesc din cauza ei. Hex a intrat în probleme, iar cumva, nunta cu mine a fost singura scăpare pentru el. Şi se pare că a făcut orice ca să se asigure că nunta are loc, într-un fel sau altul.

Abia acum simt cum furia mă cuprinde. S-a folosit de mine, iar eu, ca o idioată ce sunt, am uşurat totul pentru el. Îmi smulg geaca lui de blugi de pe mine o arunc cu putere în peretele din faţa mea.

O oră mai târziu, sunt goală în patul meu, sub plapuma groasă. Ironic, sub aceeaşi pătură îmi făceam vise cu Hex acum câţiva ani. Vise care s-au îndeplinit, transformându-se de la sine în coşmaruri. M-am spălat până când mi-am iritat pielea. Hainele Gretei sunt aruncate pe undeva prin baie, lângă cabina de duş. Iar eu sunt încă udă. Îmi e frig, chiar dacă plapuma e groasă. Tremur. Nu ştiu dacă de furie sau de frig. Sau poate de oboseală, din cauza plânsetului violent, în care mi-am consumat toată energia când mă spălam. Pur şi simplu îmi priveam corpul şi îmi venea să mi-l tai şi să mi-l rănesc, doar pentru că în noaptea asta i-a provocat plăcere lui Hex. Iar el s-a folosit de mine. Şi de corpul meu. Iar eu... eu i-am oferit virginitatea mea.

Tot ce mai am pe mine este lanţul de la gât, pe care mi l-a pus când trăiam cele mai minunate momente din viaţa mea. Vreau să mi-l scot. Dar nu pot. Mă joc cu el între degete şi într-o secundă îmi vine să îl smulg şi să îl arunc spre stele, fără să îmi pese unde va ateriza, iar în următoarea îl strâng mai tare, agăţându-mă de tot ceea ce reprezintă el. Îl simt cum mă sugrumă şi salvează în acelaşi timp.

Îmi amintesc momentul în care tot barul ăla a izbucnit în aplauze când mi-a pus inelul pe deget. Îmi amintesc cum inima mea a înnebunit între pereţii pieptului când mi-a pus lanţul la gât, iar apoi m-a sărutat.

Îmi amintesc tandreţea cu care m-a sărutat după ce José ne-a spus că suntem oficial căsătoriţi. Zâmbetul lui de când mi-a dat îngheţata. Apoi, cele mai dureroase amintiri îmi revin în minte. Reţinerea lui când îmi povestea de sora lui, felul în care mâna sa m-a lipit de trupul său. Buzele lui peste ale mele. Stelele de deasupra noastră.

Cum au putut toate astea să fie o minciună?

Cumva, reuşesc să adorm, înfrigurată şi întristată, cu lacrimi care nici măcar nu apucă să se usuce pe obraji.