Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 46 ❦

Poate când am plecat de la hotel îmi era totul foarte clar în cap. Am fi ajuns acasă şi am fi luat-o pe drumuri diferite. Însă după tot ce s-a întâmplat aici nici eu nu mai ştiu ce să cred.

Hex se ridică şi el în picioare. Îşi pune tricoul înapoi, furându-mi priveliştea demenţială, şi îmi ia inelul din mâini, punându-i-l înapoi pe deget.

— Nu pot să îl mai accept, Hex, şoptesc, privind pentru a doua oară cum degetele sale îmi aşază inelul pe al meu.

— De ce nu? întreabă, privindu-mă în ochi.

— Chiar dacă aş ignora că simbolizează virginitatea, ceva ce eu tocmai am pierdut, spun şi gesticulez spre porţiunea de iarbă pe care... ei bine... mi-am pierdut virginitatea, este al tău, continui. Şi mai mult decât asta, este al surorii tale şi eu...

— Şi stă perfect pe mâna ta, de castitate sau nu, mă întrerupe, cuprinzându-mi bărbia cu două degete. Îmi ridică capul spre privirea lui, astfel ajung să mă uit direct în ochii săi negri, care de data asta nu mai sunt goi. Sunt calzi. Cumva, se uită la mine cu blândeţe, iar eu îmi dau seama de-asta. Vreau să îl porţi, Bless.

— De ce faci toate astea?

Tonul meu devine plângăcios. Cred că mi-am dat hormonii peste cap sau ceva de genul. Oricum neuronii îmi sunt praf de când am auzit că o să mă căsătoresc cu un necunoscut, la dorinţa mamei mele.

Nu îmi răspunde, dar mă priveşte în ochi pe măsură ce mâna îi urca spre sânul meu. Nu îl atinge şi recunosc că mă miră asta, dar nici pe departe atât de tare pe cât o face următorul său gest. Din buzunarul interior al gecii scoate colierul de argint, pe care a stat inelul ani de zile la gâtul său. Nu îmi spune nimic când îi desface încuietoarea delicată şi îşi deschide braţele în jurul meu, apoi mi-l pune la gât. Metalul rece se atinge de pielea mea şi îmi trimite un fior în întreg corpul. Însă ştiu că nu este doar de la cât de rece este lanţul. Ştiu că se datorează în cea mai mare parte privirii sale, care nu o părăseşte pe a mea. Care îmi săpa până în cele mai adânci ascunzişuri ale inimii şi rămâne acolo ca un tatuaj permanent. Îmi ridică părul şi îl aşază peste încuietoare. Apoi îşi lăsă mâinile pe umerii mei şi se uită spre pieptul meu, unde lanţul atârnă şi pot să jur că reflectează lumina de pe cer.

Îşi ridică ochii spre mine şi câteva momente doar se uită la buzele mele. Apucă gulerul gecii de blugi de pe mine şi mă trage spre el până când respirăm amândoi acelaşi aer şi doar câţiva milimetri ne mai despart.

— Pentru că nu îl mai pot vedea la mine după ce a fost pe degetul tău, vorbeşte peste buzele mele.

Nu mă mai lasă să îi răspund. Îşi închide buzele peste ale mele, iar un braţ şi-l înfăşoară în jurul taliei mele, lipindu-mă de el. Îmi pun mâinile pe pieptul său instinctiv, cu o grămadă de gânduri fugindu-mi prin cap şi totuşi cu el gol. Limba să îmi depărtează buzele pe care nici eu nu mă străduiesc să le ţin închise şi pătrunde în gura mea, căutând din nou şi din nou orice secret aş putea ascunde. Mă lipesc de el, fără să vreau, şi simt cum inima începe să îmi bată tare în piept, până când mai are puţin şi iese din el. E aproape dureros ce simt. Şi cu toate problemele din jurul meu, nu aş schimba absolut nimic.

Un claxon mă face să tresar şi să îmi dezlipesc gura de a lui. Îl aud înjurând în barbă, iar eu mă încrunt când văd ce cuvinte porcoase poate să scoată pe gura aia care doar m-a binecuvântat până acum.

O maşină tip pick-up truck, neagră, modernă, se opreşte în dreptul nostru pe şosea, aruncând cu lumina farurilor în faţă şi în spate.

— Se pare că a ajuns Tristan, ridic din umeri şi fac un pas în spate, ca să pun nişte distanţă de autoconservare a hormonilor mei între mine şi el.

Aruncă o privire în spatele meu, lungindu-şi puţin gâtul. Pare nemulţumit.

— Mda. Aşa se pare.