❦ Capitolul 21 ❦

2.3K 387 20
                                    

         Poate ar fi cazul să recunosc că îmi place să merg cu motocicleta, dar nu știu dacă este din cauza lui Hex, singurul cu care am mers vreodată cu una, sau este pur și simplu senzația vântului care aproape îți taie fața.

          Mda, cel mai probabil este Hex.

          Vegasul este incredibil și ziua și noaptea. Nu este prima dată când vin în orașul ăsta, dar este prima dată când vin pe lumină. Și trebuie să spun că arată... diferit. Parcă e cu totul și cu totul un alt oraș, dar este la fel de impresionant. Zgârie-norii cu care sunt deja obișnuită par mai înalți aici decât acasă, bulevardele par mai pline de oameni. Totul este diferit. Parcă sunt în altă lume. Acasă, în San Diego, oamenii nu au atât de multă viaţă ca aici. Cine ar fi crezut că sunt oraşe atât de diferite, dar atât de apropiate?

          Nu mă pot uita prea mult în jurul meu din cauza vitezei cu care conduce Hex motorul. Și are doar o cască, de care are el nevoie, așa că vântul mă atacă fără milă pe mine.

          Îmi strâng mai bine picioarele, adică și pe el, când o ia pe mijlocul drumului pentru a trece de o curbă strânsă. După încât câteva viraje asemănătoare motocicleta încetinește, iar în final se opreşte. Trag o cantitate mare de aer în piept, apoi îi dau drumul, recunoscătoare că am reuşit să ajung până aici întreagă. Nu ştiu dacă să îi mulţumesc lui Hex sau cerului că încă am toate părţile corpului la locul lor.

          Îmi place să merg cu Hex, dar mi-ar plăcea şi mai mult dacă ar conduce mai încet.

          Îmi iau capul de pe omoplatul lui şi îmi slăbesc strânsoarea din jurul trupului său. Mă uit în jurul nostru şi văd pe partea stângă un hotel gigantic, de peste zece etaje. Este lung şi impunător, de un portocaliu aproape intimidant. Pe el este scris şi numele său cu nişte litere caligrafice roşii, iar lângă sunt aşezate şase stele.

          Wow. 

          — Am ajuns, mă anunță Hex, în timp ce își dă casca jos de pe cap.

          Tresar şi îi dau brusc drumul lui Hex, jenată că rămăsesem cu braţele în jurul trupului său. Cu toate că urmează să ne căsătorim. Şi că are „B"-ul desenat pe degetul său.

          Eu încă mă simt prost să îl ating, ca şi cum îi încalc spaţiul personal. Sierra a zis că lui Hex nu îi place să îi fie încălcat spaţiul personal, dar acum nu pare să aibă o problemă. Se pare că am rămas cu ideea asta în cap. Şi respect asta. Ca şi cum încă este acel tip pe piedestal din liceu.

          Abia încep să conştientizez ce urmează să fac de fapt. O să mă căsătoresc.

          Îl privesc pe Hex cum se dă jos de pe motocicletă şi nu mă pot gândi decât la cum eram acum câţiva ani şi la cum suntem acum.

          De la nunta asta sigur nu fug.

          — Nu vrei să laşi geanta asta aici? Te plimbi cu ea peste tot. E enervant.

          Apuc mai bine toarta.

          — Nu, răspund răspicat.

          Îşi dă ochii peste cap.

          — Ei, haide. Uite, se apropie de motocicletă şi ridică micuţa bancheta pe care noi am stat. Aici încape. Las-o aici ca să nu îi mai porţi atâta de grijă.

          — Şi dacă mi-o fură cineva? Oricine o poate deschide.

          — Oricine o poate deschide cât cheia este încât în contact. Eu, când plec, iau cheia din contact.

          Mă priveşte ca şi cum tocmai a terminat să explice unui copil de şase ani care e faza cu dinţii de lapte şi e mândru de-asta. Îmi trântesc geanta acolo puţin nervoasă, iar el zâmbeşte mai larg, ceea ce mă enervează şi mai tare.

          Închide capacul nou descoperit de mine şi scoate cheile din contact.  Îşi încolăceşte degetele cu ale mele înainte ca măcar să pot reacţiona. Îmi zâmbeşte şi toţi nervii îmi dispar ca prin farmec.

          Intrăm în hotel şi... wow. Locul ăsta e la un cu totul alt nivel. Totul luceşte. Gresia de jos este perfect curăţată. Lustruită. Îmi dau seama de asta când piciorul îmi alunecă şi cad peste Hex, care mă prinde în ultimul moment.

          — Emoţiile?

          Mă priveşte zâmbind şi fac ceva foarte matur: scot limba.

          Braţul care i s-a înfăşurat în jurul meu ca să mă prindă se strânge mai tare. Nu îmi spune nimic, dar mă priveşte foarte intens. Ca şi cum mă caută de toate secretele. Mă face să mă simt prost pentru gestul meu imatur.

          Ne reluăm drumul spre recepţie. Imediat cum ajungem la ea, el sună din micuţul clopoţel. Îmi sprijin braţele de biroul înalt acoperit cu gresie, la fel de perfect lustruită. În câteva secunde apare o blondă înaltă, îmbrăcată cu o fustă creion neagră şi un sacou portocaliu, la fel ca cel de pe pereţii exteriori ai hotelului. Are un coc atât de strâns încât cred că o doare.

          Dacă stau să mă uit în jurul meu, majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi elegant, ceea ce mă face să mă simt incomod în salopeta mea, care îmi e mare. Norocul meu că mai văd câţiva oameni în costume de baie. Asta ajută.

          — Am venit la oficiul de căsătorii, îi spune Hex.

Mireasa în geaca de blugiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum