Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 26 ❦

          Mă uit în jurul meu. E prima dată când sunt într-un loc unde se fac nunţi. Nu mergeam niciodată cu ai mei când erau invitaţi pe undeva, doar Sierra îi însoţea. Eu mă plictiseam repede de prietenii lor anoști, care de cele mai multe ori erau la a treia căsătorie. Şi la cum vorbea mama de majoritatea, să merg la nunta cuiva despre care ştiu că deja abia aşteaptă să plece la amantă sau amant nu era tocmai o prioritate pentru mine.

            Preferam să stau în camera mea şi să visez la Hex. Destul de ironic.

            Îşi ţine degetele împletite cu ale mele şi merge pas la pas cu mine. Este atât de aproape că mai am puţin şi o să inspir aerul pe care el îl expiră. Şi nu o să mă deranjeze. Aş vrea totuşi să fie mai lipit de mine decât este deja, ca să mă încălzească. E incredibil de frig aici.

            Este o sală mare şi goală. Sunt câteva scaune aşezate ca într-o sală de teatru, iar locul unde stă ofiţerul stării civile este un fel de scenă. Dimensiunea sălii mă intimidează puţin. Dar ajută că este goală.

            S-a zis cu suta de invitaţi pe care visam să o am la nunta mea. Ştiu că nu ar fi fost mulţi în comparaţie cu alte nunţi, dar mereu mi-am dorit o petrecere adevărată. Însă, în mod ciudat, chiar dacă acest gând nu îmi dă pace, nu mă răneşte. Nu mă deranjează că nu e o petrecere mare, cu mulţi oameni în jurul nostru. Dacă stau să mă gândesc mai bine, nu mă mai deranjează atât de mult că este o nuntă falsă, în special pentru că doar eu şi Hex ştim asta.

            Tristan ne-a luat-o înainte ca să vorbească puţin cu ofiţerul care este îmbrăcat în Elvis Presley. Eu şi Hex suntem la mijlocul drumului spre... „altar" când acesta se opreşte din mers şi se pune în faţa mea.

            — Ştiu că am insistat să facem asta. Şi ştiu că a fost ideea ta, dar vreau să ştii că dacă te-ai răzgândit, este în regulă. Anulăm totul şi plecăm acasă.

            Nici măcar nu m-am mai gândit să plecăm acasă.

            Scutur ferm din cap.

            — Eşti sigură?

            — Tu eşti sigur?

            Hex zâmbeşte. Cu adevărat. Nu rânjeşte, nu cu jumătate de gură, nu reţinut sau sarcastic. Zâmbeşte pe bune din tot sufletul şi simt cum răspunsul „da" îmi stă pe buze deja.

            — Nu am mai fost atât de sigur că vreau să fac ceva.

            Îmi ia mâna stângă în a sa, iar inima îmi bate mai repede. O mângâie şi o priveşte. Fără să mă gândesc de două ori, îmi desfac palma, lăsând tatuajul cu „H" la vedere. Ştiu că îl observă datorită urmelor unui zâmbet de pe faţa lui. Dar nu spune nimic. Şi nici nu îmi spune ce părere are despre el. La fel cum nici nu îmi spune că are un „B" tatuat.

            Mă frustrează.

            — Veniţi azi? strigă Tristan de lângă Elvis.

            — Imediat, strigă Hex înapoi, întorcându-se spre el.

            Apoi din nou spre mine.

            — Ştiu că nu aşa ai fi vrut să arate nunta ta, dar sper să reuşesc să o transform într-o amintire frumoasă, în ciuda circumstanţelor.

            Mă lasă fără cuvinte. Dar nici nu aşteaptă să îi răspund. Se apropie de mine şi mă sărută pe frunte. Buzele sale zăbovesc acolo pentru câteva secunde lungi, în care ochii mei se închid şi mă bucur de toată nebunia care se petrece în corpul meu. De fluturi, de electricitate, de senzaţia că picioarele nu mai au vreo legătură cu pământul. Până şi senzaţia de frig pe care o aveam îmi dispare.

            Când se desparte de mine îmi zâmbeşte la fel de sincer ca înainte, iar eu îi răspund cu un zâmbet identic, la fel de real.

            Apoi îmi îşi împleteşte înapoi degetele cu ale mele şi mergem împreună spre altar. Ajungem în faţa mesei, pe care se află o carte gigantică şi o grămadă de foi la care nici măcar nu sunt atentă. Sunt atentă doar la costumul tipului din faţa mea. Acesta îmi întinde mâna şi îmi zâmbeşte, lăsând la vedere o dantură perfectă.

            — José, îmi pare foarte bine să vă cunosc.

            Dă mâna şi cu mine şi cu Hex. El pare mai fericit decât noi doi la un loc că ne căsătorim. Bine, nu mă miră asta, dar e puţin cam evident.

            — Asemenea, îi spune Hex politicos când îi scutură acestuia mâna.

            Lângă noi apare un străin, habar nu am de unde. Dar se apropie de masă, lângă Tristan, şi îmi dau rapid seama că este aici pe post de martor.

            Se pare că hotelul e mai pregătit decât noi de nuntă.