Mireasa în geaca de blugi

❦ Capitolul 49 ❦

— Bless...

— Nu mă interesează, îi întrerup şirul vorbelor. Nu mă interesează de ce ai făcut-o.

De data asta nici măcar nu pot spera că îmi va simţi cumva furia inexistentă în vorbe, cum am făcut-o înainte. Acum doar sper să nu îşi dea seama că sunt pe punctul de a începe să plâng.

— Te rog, doar ascultă-mă.

Vine mai aproape de mine, dar mă dau un pas mare în spate.

— Degeaba te-aş asculta, îi spun, iar o lacrimă îmi cade pe obraz, dar o şterg imediat. Oricum nu te-aş crede.

Ne privim în tăcere. El cu regret, eu cu... lacrimi în ochi, pe care de data asta le las să cadă. Îmi întorc privirea de la el şi mi le şterg din nou. Nu că ar ajuta prea mult. Îmi revin la loc în câteva clipe.

Hex. M-a minţit. În tot acest timp... toate momentele frumoase... nu au fost multe, dar au fost. Toate zâmbetele şi...

totul...

Inelul de pe deget îmi atinge obrazul şi îmi amintesc de el. De nuntă. De sărut. De cum i-am dat virginitatea mea, în noaptea nunţii noastre. Da, nu a fost o nuntă reală, dar credeam că ceea ce este între noi este real. Ca el este lângă mine pentru că vrea. Dar se pare că m-am înşelat.

M-am înşelat atât de tare!

— Mama te-a pus să faci toate astea? pun întrebarea cea mai grea dintre toate. Ştia că o să plec şi a vrut să fie sigură că ajung măritată cu tine... aşa că ţi-a zis că dacă plec, să pleci cu mine şi să mă convingi să ne căsătorim?

Propriile mele cuvinte mă rănesc. Doar gândul că ăsta e adevărul, că totul a fost din nou orchestrat de mama, mă face să înnebunesc. Stau lângă el şi îl privesc, aşteptând din toată inima să îmi zică „nu". Palma mă furnică din ce în ce mai tare, îndemnându-mă să îl mai lovesc din nou doar pentru că am ajuns să cred asta despre el.

Hex mă priveşte aproape speriat.

— Nu. Bless, îţi jur, tot ce s-a întâmplat a fost real. M-am căsătorit cu tine pentru că asta am vrut să fac. Te-am sărutat pentru am vrut. Am făcut dragoste pentru tine pentru că am vrut. Nimeni nu...

— Asta ai vrut? îi întrerup şirul parcă interminabil de scuze cu această întrebare, pusă pe cel mai jalnic ton posibil. Tu ai vrut să ne căsătorim de la bun început, fără să îţi pese că eu o fac din obligaţie?

Hex îşi măreşte ochii atunci când realizează că eu de fapt îl întreb dacă a vrut să mă... cumpere, bănuiesc. Iar atunci când a văzut că nu îi iese aşa, a încercat altfel.

— Nu, îmi răspunde imediat.

Nu apucă să mai spună altceva, deşi cred că vrea. Îmi scot inelul de pe deget şi i-l arunc la picioare. Undeva lângă inel aterizează şi inima mea, tot la picioarele lui, gata ca la următorul pas pe care îl va face ca să fie mai aproape de mine, să o calce şi să o termine definitiv. Asta s-ar întâmpla. Dacă s-ar mai apropia încă o dată de mine nu aş mai avea puterea să mă îndepărtez, mai ales acum, când mă priveşte de parcă şi eu îi calc inima în picioare. Eu pe a mea mi-am smuls-o din piept si i-am dat-o în fața altarului.

E a doua oară când mă priveşte cu această intensitate. Prima dată a fost când era între mine şi stele. Aş vrea să mă întorc în acel moment, chiar dacă asta înseamnă că sunt cea mai mare proastă de pe planetă.

Vreau doar să mă întorc în basmul meu.

Priveşte inelul şi îl ia de pe jos, apoi se ridică ca să îmi spună ceva, dar eu deja m-am îndepărtat de locul în care el se află. Nu mi-am putut lua ochii de pe el. Nici geaca nu am putut să i-o dau, dar am reuşit să mă îndepărtez de el.

Mă rotesc pe călcâie şi fug spre casă, fără să îmi vină să cred că răsuflu uşurată când închid uşa în urma mea. Mă sprijin de ea şi îmi trebuie toată puterea din lume ca să nu mă las în jos, sprijinită de ea, să-mi înfăşor genunchii cu braţele şi să încep să plâng.

Trag aer în piept. Sunt la fel de distrusă ca în momentul în care am realizat că Hex m-a minţit. Însă de data asta sunt şi furioasă.

Se aud mişcări din living, dar le ignor. Aş vrea să pot merge în camera mea şi să încui uşa în urma mea.

Aparent, aş vrea să pot face multe lucruri.