Aproape de tine

Capitolul 5

       Am părăsit localul acum un sfert de oră, dar niciunul nu a scos o vorbă. El mă adusese în acea situaţie jenantă, deci era de datoria lui să îndrepte lucrurile. Nu facea nimic în afară să meargă cu capul în pământ pierdut în cine ştie ce gânduri. Luna îi arunca raze fine de lumină prin părul întunecat, pielii dându-i o nuanţă în plus de paloare care nu făcea altceva decât să îl facă  să pară și mai închis. Buzele subţiri îi erau strânse într-o linie fină, ochii cercetând fiecare piatră peste care treceam, refuzând să arunce măcar o privire în directia mea. Bun, deci și o piatră era mai fascinantă decât mine. Sincer, nici eu nu m-aș fi preferat pe mine după felul în care i-am spus că-l credeam cine ştie ce muncitor. Sigur își pregătea glumele spirituale, aşa că eam pregătită pentru orice.
      
      -Vrei să jucăm un joc?
     
      Propunerea m-a luat prin surprindere, dar aș fi făcut orice să-mi vorbească. Aşa că am acceptat.
     
      -Ce joc?
     
     -Douăzeci de întrebări, te bagi? Eu încep. Ce te-a făcut să crezi că aș curăţa după cai?
     
      Bingo! Mă nimerise unde trebuia. N-aveam cum să-i zic că arăta ca unul pentrucă aș minţi și el ar ști asta. Ah cu băieţii ăstia care ştiu că arată bine. Atunci îmi venise ideea salvatoare.
     
      -Te înţelegeai aşa de bine cu caii?
     
      -Pentrucă Andy e calul meu, prostuţo.
      
     Aha, deci aşa o chema pe bestia aia care era să mă omoare.
      
     -Bine, rândul meu. Cum de umbli cu răţușca Charlly?
     
     Pe faţă i-a apărut un rânjet încrezut și se prefăcea că se gândeste. Nesimţitul! Iar mă dădusem de gol și dădusem dovadă de gelozie.
      
      -E o prietenă.
   
     -Aha, și urmează să-mi spui că tu ești un prinţ și trebuie să săruţi raţa ca să revina la forma normală?
     
      În loc de răspuns a început să râdă zgomotos. Un mic zâmbet mi s-a conturat pe faţă și mă simţeam ciudat de mândră că reuşisem să-l fac să râdă.
     
     -Cred că te voi dezamăgi dacă îţi spun că aia e forma ei normală, dar în cazul meu faza cu prinţul rămâne valabilă. Acum vine întrebarea mea: ce e cu tine și Mark?
   
       Nu mi-am putut reţine un zâmbet când am auzit întrebarea. Deci și domnul e puţin interesat.
   
       -Îl cunosc de când eram mică și e cel mai bun prieten al meu.
   
       Voiam să-i răsplătiesc raspunsul în legătură cu Charlotte aşa că am primit doar o privire încurcată. Sah mat, prinţișor!
     
      -Poţi dezvolta?
 
     -Nup, e rândul meu. De ce îţi place să mă cicălești?
   
     -Eu am treabă doar cu persoanele care îmi sunt simpatice.
     
     La replica asta mi-a ataşat și un zâmbet orbitor care se vedea clar și în lumina slabă a lunii.

    Timpul a trecut repede și am ajuns în faţa casei. Tot drumul am pus și am răspuns la zeci de întrebări. Depăşisem de mult douăzeci, dar nimeni nu a avut nimic împotrivă. Am urcat scările în linişte până în cameră. Will rămăseseră afară cu motivul că vrea să mai vadă de Andy aşa că m-a părăsit în faţa uşii. M-am aruncat în pat și când să închid ochii telefonul îmi bâzâie enervant de tare. Era un mesaj de la Mark.
   
     "Unde ești???"
 
     "Acasă ...."

     "Cum naiba ai ajuns acasă??? Ai habar câţi nebuni mișună pe aici?"
 
   "Păi n-am fost singură..."

     "Da' cu cine?"
   
     "Cu Will"
    
    "CE??????????"
 
   "Noapte buna! Pa:)))))"
 
     "Pregătește-te de interogatoriu!!!"   
   
     Am închis telefonul și mi-am aşezat din nou capul pe pernă. Trebuie să stau cât mai departe de el altfel planul meu se duce de râpă. Mi-am permis o singură ieşire și asta a fost. Trebuie să mă feresc de îngerașul meu ispititor.