Stătea cu spatele sprint de tocul ușii. Vocea îi era calmă, inelele vinete din jurul ochilor pierzându-și din intensitate. Preferam să țipe la mine în locul acelui calm. Simțeam că nu merit să fiu tratată astfel.
-Da, am spus într-un final.
-Ai dormit bine, m-a întrebat rămânând fixat în acel loc.
-Will, eu…
-Nu, a replicat. Nu vreau să aud nimic. Am venit aici ca să-ți zic că Beatrice vrea să ne vadă.
Parul îi era ciufulit și ochii îi scânteiau. Tricoul alb îi venea perfect, la fel și blugii negri. Speram că se odihnise.
Următoarea întrebare era de ce vrea mătușa să mă vadă. Poate aflase despre noaptea trecută.
M-am dat jos din pat și am dat să merg spre ușă când m-a oprit vocea lui.
-A, și schimbă-te. Hainele alea îmi provoacă nervozitate. Dacă vrei vreo haină care nu-ți aparține vino la mine, a spus cu un rânjet.
Vechiul Will revenise. Am zâmbit și am luat din dulap un tricou și o pereche de pantaloni de trening înainte să intru în baie.
Am bătut la ușa biroului administrativ. Mătușa stătea la birou cu ochelarii așezați pe vârful nasului. Parul cărunt îi era prins într-un coc lejer fixat cu o clemă.
Când ne-am apropiat și-a ridicat nasul din hârtii și ne-a zâmbit.
-Ați venit, a spus.
-Ce s-a întâmplat, am întrebat îngrijorată.
-Nu e nicio problemă, nu te speria. Vreau să vă rog să îmi faceți o favoare.
-Sigur, ce anume, a întrebat Will.
-Am primit o invitație dublă la petrecerea unui prieten vechi. Își inaugurează un nou proiect în oraș.
-Domnul Cross, am întrebat.
-Chiar el. A întrebat de tine. E foarte mândru de realizările tale.
-Când e petrecerea, am întrebat încântată.
-În seara asta, a spus.
-Mă scuzați că intervin, a spus Will, dar eu ce amestec am?
-A, nu am menționat. Eu nu pot merge, așa că m-am gândit că m-ai putea înlocui.
-Stai, ce treabă ai, am întrebat agitată.
-Am de terminat niște registre. Will, ești de acord?
-Nu știu… Mark ce treabă are, a întrebat la fel de agitat ca mine.
-El mi-a recomandat să te întreb pe tine, dar dacă nu vrei…
-Ba da. E în regulă, a răspuns repede.
-Minunat, a zis mătușa, și puteam jura că își ascunde un rânjet. Vă dau detaliile mai încolo. Acum mergeți să vă pregătiți.
Am ieșit din birou și am pornit spre cameră. Habar nu aveam dacă găsesc ceva decent prin dulap. Nu-l mai văzusem de mult pe domnul Cross.
Trebuia să mă pregătesc… Urma să fie o seară lungă.
CITEȘTI
Aproape de tine
Romance"Ochii tăi sunt oceane, iar eu simt cum mă pierd printre valuri... " Ce poate merge prost în viața Daniellei Grey? O tânără autoare frumoasă, talentată și cu o carieră de succes. Singura problemă este că a jurat să nu se îndrăgostească până...