Aproape de tine

Capitolul 2

        Neavând ce face am început să mă plimb prin casă în căutarea a ceva interesant de făcut pentru a uita incidentul de mai devreme. Am colindat parterul, etajul întâi atunci când mi-am amintit de mansardă. Acolo obișnuia să locuiască domnul Loss, psihologul, care avea rol și de profesor personal în perioada în care locuiam aici. Părinţii mei îmi  spuneau să-i spun domnul Loss, dar pentru noi era doar Jack. Obișnuiam să stau mult în prezenta lui deoarece toţi copii în afară de Mark vedeau în mine doar o fată răsfăţată de bogătași. Când aveam vreo unsprezece ani am facut o mică pasiune copilarească pentru el.   

     Terminase facultatea fix înainte de a se angaja aici. Am bătut ușor în ușă și din înăuntru a răspuns o voce binecunoscută. Nu l-am mai văzut pe de acum patru ani și sincer i-am simţit lipsa. Mereu avea sfaturile cele mai bune și când eram supărată nu mă lăsa să plec până nu mâncam o prăjitură împreună.
        
      -Bună ziua, se poate?
        
      A ridicat plictisit nasul dintr-un taeanc de hartii și a sărit ca ars de pe scaun când m-a văzut. A traversat repede camera și a venit să mă ia în braţe. Nu mai era nici el tânărul de douazeci și cinci de ani pe care l-am lăsat în urmă când am plecat, era un bărbat în toata firea. Trăsăturile nu i s-au schimbat prea mult de atunci. Avea tot aceiași ochi căprui luminoși acompaniaţ de același păr brunet ciufulit și se poate să se fi înălţat puţin.
        
      -Uite ce avem noi aici, se pare ca ţi-au prins bine compunerile pe care te obligam sa le faci, nu?
        
      -Normal, cine aș fi fost eu fără dumneavoastră?
        
      -Hai ca n-am îmbătrânit așa tare, numai vreo patru ani. Așa rău arăt?
        
      -Arăţi genial, îmi place părul, am zis trecându-mi mâna prin el.
        
     -Tu vorbești? Arăţi de parcă ai venit de pe cine știe ce platou de filmare.
        
     Am râs la remarca lui și m-am așezat pe fotoliul care îmi servea, acum câţiva ani, ca și bancă. Am zâmbit la amintirea mea de când stăteam aici și scriam de zor tot felul de compuneri.
     
     -Mai ai dosarul cu compuneri?
     
     -Cum să nu-l mai am? E chiar aici, mi-a zis făcând înconjurul biroului până la o noptieră de unde a scos un dosar gros plin cu compunerile mele.
       
      Mi l-a înmânat și l-am deschis la prima pagină unde se afla prima mea compunere. Era scrisă de mână și aveam un scris neglijent, dar ordonat. Jack le-a păstrat pe toate, de la cele mai nereușite până la cele de performanţă. Am participat la multe concursuri cu ajutorul lui Jack, de unde am obţinut zeci de premii și diplome. Prima mea compunere era intitulată "Viaţa nu e decât un joc" care a obţinut locul întai la un concurs naţional. Am răsfoit dosarul și când am vrut să i-l înapoiez mi-a zis:
       
     -Păstrează-l tu! Și atunci când nu găsești răspunsuri uită-te prin el.
     
     -Mersi mult!
 
     -Și dacă tot o am aici pe faimoasa Daniella Grey, nu crezi ca aș merita și eu un autograf?
     
    -Sigur!
 
    Am luat cartea, am semnat-o ca de obicei, dar am mai pus ceva în plus " pentru scumpul meu profesor Jack", după care am luat dosarul și am plecat.

     Este abia unu și jumătate și simt că de azi dimineată au trecut ani. Nu pot uita incidentul de azi dimineată și mai rău nu pot uita zâmbetul acelui băiat . Sper doar să fie vreun îngrijitor și să nu fiu nevoită să-l mai văd. Frumuseţea lui îmi dă fiori și mi-am jurat că nu mă voi îndrăgosti până nu îmi voi face o carieră solidă și nu voi mai fi nevoită să trăiesc cu ajutorul parinţilor mei. Ca să uit de tot mi-am luat laptopul și am inceput să tastez primul capitol al noii mele cărţi când de la ușă s-a auzit o bătaie.
     
     -Da?
 
     -O, am deranjat maestrul în timpul ritualului de scriere?
   
    Era Mark. Avea tot timpul zâmbetul acela criminal pe faţă, cu care ar lăsa mască și cel mai mare actor de la Hollywood.
     
     -Nu, stai liniștit. Am terminat pe ziua de azi.
     
     -Nu ai de gand sa mă inviţi înăuntru? Vrei să plec?
       
     -Scuze, intră, i-am zis închizând laptopul. Stai jos, am spus arătându-i locul de langă mine din pat.
       
      A intrat și s-a asezat jos.
        
     -Cum a fost la grajduri?
       
     -A fost bine, am spus cu un entuziasm fals.
       
     -L-ai vazut pe Bailos?
       
     -Îhâm...
   
     Văzându-mi reţinerea nu a mai continuat subiectul, ci a abordat altul.
        
     -Eu am venit să te chem la masă. Vreau să-ţi prezint pe toată lumea!
        
     Neașteptând aprobarea mea, m-a prins de mână și m-a scos afară din cameră trântind ușa în urma noastră. Am coborât scările și am intrat în salonașul de langă bucătărie unde se servea masa. Nu erau persoane noi, doar matușa și cele două fete. Cea bruneta m-a ţintit cu o privire rece, pe când cealaltă mi-a zâmbit și m-a salutat cu un gest al capului. M-am așezat împreună cu Mark mai la capătul mesei pentru a putea vorbi fară să fim auziţi.
      
      -O vezi pe tipa aceea brunetă? O cheamă Louisa Santiago, dacă mă întrebi pe mine, e o vrăjitoare bine deghizată.
   
      Și chiar avea dreptate. Avea o privire rece și o anumită răutate i se citea în ea. Pe partea fizică era o adevărată frumuseţe. Părul negru îi cădea voluminos pe spate. Tenul albicios îi facea părul să pară mai negru și buzele mai roși. Bluza decoltată îi arata o bună parte din pieptul voluminos și bine structurat.
         
      -E fostă campioană mondială la echitaţie. S-a retras la o vârstă destul de fragedă din cauza unei accidentari la un antrenament. Nu a putut merge câteva luni și de atunci e foarte urâcioasă cu toată lumea și m-aș mira dacă te-ar lăsa în pace.
         
      -Și cealaltă? Pare destul de drăguţă.
       
      Și aşa și era. Avea părul șaten, lung prins sus, într-o coadă elegantă. Ochii verzi îi straluceau luminând și mai mult chipul bronzat.
     
      -Ea e Alisson Scott. Și da, e mai drăguţă. Ambele au venit aici imediat după ce ai plecat tu.
       
      -Și mai era tipul acela, Will, nu?
   
      -Da, a devenit cel mai bun prieten al meu. Vă veţi înţelege bine. Stai, tu ești cea mai bună prietenă, a adaugat după ce mi-a văzut privirea agasată.
        
      Am început să râd și nici nu am auzit ușa deschizîndu-se până nu am auzit o voce în spatele meu.
     
      -Acesta e locul meu.
   
      Era aceași voce care mă obsedează de azi dimineaţă. Acea voce dulce de care am încercat să mă feresc mereu. M-am întors și am văzut că presimţirea mea s-a adeverit.
     
     -Tu?