Aproape de tine

Capitolul 28

     – Ce s-a întâmplat? Te-ai lovit, a întrebat în timp ce mă așeza pe iarbă.

    – Cred că m-a mușcat, am zis.

    – Lasă-mă să mă uit.

     M-am retras și l-am lăsat. Blugii îmi erau rupți în locul acela și sângerasem destul de mult.

    – Trebuie să curăț rana și să te bandajez, a spus în timp ce mă ridica iar în brațe.

      Mi-am înlănțuit mâinile în jurul gâtului său și mi-am îngropat fața în umărul lui. O lacrimă mi s-a scurs în timp ce durerea revenea în forță.

      A dat jos șaua lui Bailos și a încălecat împreună cu mine.

     – Andy! Hai băiete, a spus în timp ce porneam prin pădure.

     Cerul a început să se întunece și presimțeam că va veni ploaia.

     Will a oprit calul în fața unei căbănuțe din lemn. A descălecat și m-a coborât și pe mine de pe Bailos. Am intrat și nu am putut să nu observ că interiorul era chiar drăguț. Un șemineu ocupa o parte bună din peretele opus ușii cu o canapea micuță aproape de el. Câteva rafturi cu cărți aveau și ele locul lor pe un perete. Geamurile erau acoperite, singura sursă de lumină fiind cea care pătrunde prin ușa deschisă.

     Will m-a așezat pe canapea după care a închis ușa și a aprins câteva dintre lumânările așezate prin cameră.

    – Caii sunt la adăpost. Acum să ne ocupăm de rană, a zis în timp ce cotrobăia după un bol, niște sticluțe și o foarfecă.

     – Ce faci cu aia, am întrebat.

     – Nu te speria. Ar fi bine să nu te uiți, a zis în timp ce se așeza jos.

     Mi-a așezat piciorul la el pe genunchi, a luat foarfeca și a început să taie materialul pantalonilor în așa fel încât partea rănită să fie complet liberă.

     Și-a dat jos geaca și mai apoi tricoul.

     – Te dezbraci, am întrebat nedumerită.

     – Dacă voiai să mă vezi fără tricou mai des trebuia doar să-mi zici, a zis amuzat, dar în tot acest timp nu a stat o secundă.

      A început să rupă tricoul în mai multe bucăți de diferite mărimi și lungimi.

     A pus în bol ceea ce credeam că era apă unde a înmuiat o bucată din tricou.

     – O să doară puțin la început, dar nu va ține mult.

     Am dat din cap ca semn să înceapă. Mi-a atins ușor rana și o senzație de amorțeală mi-a străbătut piciorul.

     – Te doare, a întrebat îngrijorat.

     – Nu chiar doare, am zis. Continuă.

     – Imediat termin.

      După ce a terminat de curățat a început să-mi înfășoare panglici curate din tricou în jurul piciorului ca un fel de pansament improvizat.

     – Te descurci bine, am zis după ce a terminat.

     – Îmi pare rău, a zis într-un final.

     – Îți pare rău pentru ce?

     – Pentru asta, a zis arătând spre picior.

    – Nu a fost vina ta că m-a mușcat un câine.

     – Eu te-am dus acolo. Ar fi trebuit să te las să aștepți lângă gard.

     – Nu e vina ta. Eu am venit după tine. Și… Fi drăguț și citește-mi ceva. Văd că ai cărți și pe aici.

     – E locul unde veneam când voiam să fug de toți, mai ales după ce a murit mama, a zis în timp ce aprindea focul.

     – Îmi pare rău pentru tine.

     – Nu ai de ce. Acum ce ai vrea să asculți?

     – Alege tu, am zis.”Poveste despre două orașe”?

     – Ai avut șansa să alegi, a ridicat din umeri.

     – Ador cartea aceea, am zis.

     A venit spre canapea cu o pătură în brațe și cu cartea peste. Mi-a întins picioarele și s-a așezat lângă mine. Stăteam cu spatele lipit de pieptul lui și îi simțeam respirația pe creștetul capului. Între timp a început și ploaia. Auzeam picurii cum cădeau în voie pe acoperiș.

      Și-a trecut brațul pe lângă capul meu pentru a înlocui cumva lipsa pernei și a început să citească. Avea o voce atât de liniștitoare și de dulce încât nu-ți dădeai seama că doar cu o seară înainte era să se ia la bătaie cu cineva. Ascultam cred că de mai mult de o oră. Priveam cum lumina slabă a focului se juca pe chipul lui. Îi puteam admira toată ziua perfecțiunea. Părul acela brunet și ochii albaștri m-au cucerit din prima clipă.

     – “Dacă ar fi fost cu putință să răspunzi iubirii omului pe care-l vezi în fața dumitale - așa dărâmat, irosit, bețiv cum îl ști că este - el ar fi fost conștient, în această zi și în acest ceas, în pofida fericirii sale, că n-ar fi putut decât să te târască în mizerie, în durere și în căință, că te-ar fi vătămat, te-ar fi distrus și te-ar fi tras după el în mizerie”. Ar fi frumos din partea ta să mă și asculți. Nu numai să te uiți la mine, a zis amuzat.

     – Nu mă uitam la tine, m-am apărat. Și în plus am ascultat. Știu povestea pe de rost.

     – Of, voiam să îmi zici dacă mi-a ieșit vreun coș sau ceva, a zis râzând.

     – Tare amuzant mai ești, am zis dându-mi ochii peste cap.

      Când m-am întors spre el, l-am văzut că se uita la mine fără vreo urmă de amuzament.

     – S-a întâmplat ceva, am întrebat speriată.

     – La dracu’ cu promisiunile, a zis și m-a sărutat.