Aproape de tine

Capitolul 9

     -Nu ne certam spre informarea ta. Doar ne rezolvam problemele.

    -Aha... De obicei problemele nu se rezolvă țipând unul la celălalt de vă aude toată casa.
Nu aveam energia necesară să mă cert cu el așa că am continuat să stau cu capul în pernă. Doar poate, poate decide să mă lase în pace fiindcă am adormit.

     -Nu mai face pe somnoroasa, nu-ți merge.

     -De când am devenit eu un subiect așa de interesant?
 
    -Să știi că n-am de gând să plec.

    Am oftat adânc și m-am ridicat în șezut. L-am văzut cum se uita la perna aruncată lângă ușa, după care a fluierat.

    -Ce am pierdut?

   Mi-am dat ochii peste cap încercând să-mi ascund zâmbetul care nu era deloc bine venit într-o asemenea situație. A început să se apropie de pat și s-a așezat vis-a-vis de mine, încrucișându-și picioarele.

    -Bun, sunt gata să-ți ascult secrețelele murdare, a zis zâmbind.

    -Unu: nu am secrete și doi: de ce ți le-aș spune ție?

   -Uau, mă rănești din ce în ce mai des. Nu-i bine deloc, a zis ducându-și mâna la inimă.
Mă relaxa prezența lui. Simțeam că tot universul nu mai e împotriva mea. Mai mult sau mai puțin...
  
    -Deci, ai de gând să vorbești? Nu găsești nicăieri un psiholog așa de sexi ca mine care așteaptă sa îți pună diagnosticul.
   
     -Nu știu de ce insistați toți atât! Nu vedeți că sunt bine? Mă simt chiar foarte bine! De ce mă tot sâcâiți atât?
 
     M-am ridicat din pat și aproape am fugit până în baie când m-a prins de mână și mi-a lipit spatele de perete.
Gândul mi-a, zburat la acel vis. Îi simțeam din nou pielea caldă a mâinii care mă apăsa pe încheietura. Căldura acelei mici atingeri mi s-a dus prin tot corpul și o simțeam chiar și în vârful degetelor de la picioare.

    -Bun. Acum fi fată cuminte și zi-mi ce ai. - Nu am nimic, am rostit atât de încet încât și mie mi se păruse jalnic.

    O lacrimă mi se scursese pe obraz trasând ușor linia acestuia. L-am văzut ridicând mâna și pentru un moment am crezut că mă va lovi și am închis ochii. Așteptăm ca durerea să îmi amorțească fața, dar nu am simțit nimic altceva decât o atingere fină. Degetul lui îmi ștersese lacrima și acum îmi trasează conturul buzei de jos. S-a apropiat puțin mai mult și mă uitam la buzele lui întredeschise.

    Știam că nu e bine ce fac, așa că am început să mă zbat. Am încercat să-mi mișc mâna, dar fără rezultat. Atunci îmi venise cea mai proastă idee. Nu am stat mult să cântăresc opțiunile și l-am ciupit de brațul care mă ținea captivă. Luat pe nepregătite mi-a dat drumul.
   
    Doar pentru o secundă am gustat libertatea, căci am fost capturată din nou, dar de data aceasta eram ținută cu ambele mâini deasupra capului. Având în vedere lipsa mea de forță mă ținea cu o singură mână, pe când pe cea vătămată o scutura ușor.

    -Ce naiba a fost asta? M-ai ciupit?

   -Poate?

   -Câți ani ai? Cinci? În alte contexte mi s-ar fi părut chiar sexi, a zis începând să râdă. Era un sunet plăcut și incredibil de atrăgător. Urca și cobora note de parcă ar fi cântat și mie îmi venea să râd doar auzindu-l.

    După câteva momente a încetat și și-a apăsat pieptul peste al meu, practic simțindu-i respirația caldă pe față. Voiam să-mi întorc privirea, dar eram hipnotizată de acea pereche de ochii albaștri care îmi îngheța fiecare celulă din corp. Privirea aceea era menită să mă sperie și, sincer, chiar reușise. Nu m-am mai mișcat. Stăteam și mă uitam în acei ochi care puteau însemna și promite atât de multe lucruri și tot atât de puține în aceleași timp.

    -Unde rămăsesem? A, da. Îmi amintesc.

   Își reluase joculețul menit să mă ucidă lent. Fața îi era la numai câțiva centimetri distanță, mâna liberă încolăcindu-i-se în jurul taliei mele. Buzele sale îmi trasau ușor conturul bărbiei așezându-mi un sărut în spatele urechi. Apoi au coborât și se aflau la câțiva milimetri de ale mele.

    -Stai, am reușit să mimez printre bătăile neregulate ale inimii.

    -Spune-mi că nu vrei să te ating și promit că nu o să o mai fac niciodată. Cu sau fără voia ta.

    Voiam să-i spun nu, dar nu puteam să-mi conectez creierul la corzile vocale. Totul era dat peste cap în prezența lui.

    Atunci buzele sale le-au atins pe ale mele într-un sărut blând care s-a aprins în câteva secunde. Era așa de dulce și mă simțeam așa de bine încât am închis pentru o secunda rațiunea, care țipa ca nu e bine ce fac, într-un colț al creierului. După ce mi-a eliberat mâinile am început să mi le agăț în parul lui. Un geamăt ușor i-a scăpat printre buze când mi-am încolăcit brațele în jurul gâtului sau, trăgând-l mai aproape.
Apoi mi-am amintit de ce mă țineam așa de departe de senzațiile acelea. Mi-am adunat puterile și dintr-o dată l-am împins de pe mine. S-a depărtat dezechilibrându-se, dar fiind Will nu a căzut.

    -Stai, am reușit sa zic.

   M-a privit câteva secunde după care a plecat trântind ușa în urma lui.

   M-am prelins ușor pe perete și m-am ghemuit jos, lângă ușa băii. Mă simțeam vinovată. Voiam să facă acel lucru. Voiam și îmi era rușine de slăbiciunea mea. Rușine de ea. Și de mine. Am început să plâng. Cam asta făceam mai mereu decât apăruse el în viața mea. M-am întins și am luat perna pe care o azvârlisem mai devreme. Am strâns-o la piept inspirând mirosul sau și plângând în continuare.

Hey, dragilor! Vreau să vă mulțumesc pentru voturi și pentru faptul că îmi citiți cartea într-un număr asa de mare. Vă rog să lăsați în comentarii orice părere sau critică deoarece e constructiva.
Credeți că a procedat corect Danny a mea? Vă aștept cu nerăbdare părerile:))))