Aproape de tine

Capitolul 13

    Christian mă ținuse de mână până ajunsesem în mijlocul grupului de dansatori. Uni erau atât de beți încât se frecau uni de alți fără să le pese de ceva.

     -Prietenul tău a reacționat cam exagerat, nu crezi, a întrebat Christian punându-și mâna pe talia mea.
 
    -Will?

    -Da, zici că vreau să te mănânc.
 
  -Will nu e prietenul meu, am spus poate puțin prea hotărâtă.

    -Am înțeles. Și ai venit singură aici?
 
  -Nu. Am venit cu Mark.

   -Mark era băiatul blond de lângă Alisson? Se vede că-i cam place de ea, a spus râzând.

    -Și nu ești supărat?
 
  -De ce aș fi, m-a întrebat degajat.
 
  -Păi nu e prietena ta?
 
   La replica asta a început să râdă și m-a strâns puțin mai tare de mână pentru a se opri.

   -Alisson e verișoara mea, prostuțo. Ce te face să crezi că aș fi cu ea?
 
     Am început și eu să râd de mine înainte să răspund.

    -Îmbrățișarea aceea a fost foarte convingătoare.
 
     A clătinat din cap înainte să mă răsucească într-o piruetă, și să aterizez direct în bratele lui. Părul șaten îi cădea în ochi, aceștia părând mai verzi în lumina slabă a becurilor colorate. Fiind înalt îi ajungeam doar până mai jos de bărbie. Dându-mi seama că mă zgâiesc din nou la el îmi ferisem  repede privirea. Mark și bautură lui, nici măcar nu știam ce era, dar știam că îmi întuneca puțin rațiunea așa că alesesem să bat în retragere.

    -Eu ar trebui să merg să-l caut pe Mark ca să mă ducă acasă.
 
  -Te duc eu dacă vrei, s-a oferit puțin derutat de schimbarea mea de dispoziție.

    -Nu, mulțumesc. Mă descurc.

    Am spus și am luat-o prin mulțime spre canapea. Mark era acolo, cu Will lângă el.
 
  -Hai să mergem, am spus puțin cam agitată.

    -Nu pot conduce. Am băut, îmi spusese scuturând un pahar. Dar îți dau cheile.
 
  -Nu pot conduce, am băut și eu. Mai ții minte?

    -A, da…
 
  -Te duc eu, a spus Will luându-ne pe amândoi prin surprindere.

    -O duci tu, a întrebat Mark mai surprins decât mine.

   -Da, ai auzit bine. Hai, a zis către mine.

   -Și dacă refuz? Nu plec fără Mark.

    -Eu mai stau puțin, a spus Mark de pe canapea.
 
    -El nu poate conduce, cum să ajungă acasă?
 
    -Vin eu după el și mâine își recuperează mașina. Acum hai odată.
 
   Nu voiam să stau singură într-un spațiu așa de mic cu el, dar nu aveam alternativă. Nu  puteam să accept oferta lui Christian, măcar pe Will știu că îl detest destul de mult pentru a nu-mi face griji că m-aș putea atașa de el.

    -Bine.
  
    Am ieșit din local și am mers puțin până am ajuns în parcare. Ne-am oprit în fața unei mașini negre parcată într-un colț,neputându-i desluși marca din cauza întunericului. Înăuntrul era mai spațios decât credeam, bancheta din spate fiind acoperită cu tot felul de lucruri. M-am pus pe scaunul din față, punându-mi centura. O bucată de timp am mers în tăcere după care a început să vorbească.
   
    -Ce ți-a zis nemernicul ăla?
 
    -Nimic din ceea ce ar trebui să te intereseze pe tine, am spus bucurându-mă în sinea mea că am băut paharul ăla.
 
    -Nu-mi vorbi așa. Nu-l cunoști.

    -Ba nu. Tu nu-l cunoști, am spus arțăgoasă.
 
  -Îl cunosc destul de mult încât să știu că vrea să-și bată joc de tine, a spus enervat.
 
    -Nu cred că el m-a sărutat și a plecat lăsându-mă ca o fraieră acolo.
 
     Degetele i s-au albit de la cât strângea de volan.

    -Nu-mi vorbi mie despre asta. Ia zi. Te-a sărutat, a întrebat nervos de-a binelea.
 
   Văzându-mi tăcerea s-a răstit și mai tare.

    -Vorbește-mi!
 
  -Nu, nu m-a sărutat, am început și eu să țip și mai tare. Nu m-a sărutat deoarece el nu e un măgar atât de mare încât să o facă fără permisiunea mea.
 
    La auzul replicii mele a călcat și mai tare accelerația dublând viteza.

    -Will încetinește, am zis simțindu-mi lacrimile care îmi usturau ochii. Dar mă ignora.     

     Aceea fusese ultima picătură. Lacrimile îmi șiroiau pe obraji fără să le pot opri. S-a întors spre mine pentru o secundă și a călcat frâna brusc. Din cauciucuri cred că ieșise fum deoarece sunetul era groaznic. A tras pe margine drumului dându-și cu capul de volan.
 
  Părul negru îi cădea pe lângă mâinile albite la articulațiile degetelor. Le ținea strâns pe volan de parcă voia să-l scoată de la loc.
   
    Mi-am întors capul de la el și mă uitam pe geam încercând să-mi opresc plânsul. Nu voiam să-i dau satisfacția de a mă vedea în halul acela.
 
   -Îmi pare rău. Sunt un prost.