Aproape de tine

Capitolul 22

     – Care e problema ta, a replicat Will arțăgos.

     – Tu faci pe cocoșul aici. Ce treabă ai tu în ceea ce ne privește pe noi, a întrebat gesticulând spre mine.

     – Nu există niciun voi. Tu ești un nimic. Nu ai nicio treabă cu ea, ai înțeles?

    Stăteam și priveam cum Will mai are puțin și explodează, la propriu. Vena de la gât a început să i se umfle și obrajii au căpătat o nuanță roșiatică. Trebuia să intervin, dar nu știam ce să zic.Christian stătea într-o poziție lejeră, arătând perfect ca de obicei. Dar era ceva în felul său de a fi. Ceva care mă speria, dar și ceva care te atrăgea de el ca un magnet.

    Felul impulsiv al lui Will, modul în care nu era în stare să își controleze furia și obiceiul de a se înroși erau mult mai atrăgătoare.

      Nici nu îmi dădusem seama că m-am pierdut în gânduri până nu l-am văzut pe Will plecând în trombă spre terasă.

    – Ai revenit printre noi, a întrebat Christian zâmbind.

    – Unde pleacă, am întrebat dând să merg după el.

    – Stai, stai. Unde pleci?

    – După el. Unde crezi?

    – Ah… Lasă-l. Nu merită atenția ta.

    – Ce vrei să spui, mă rog, am întrebat enervantă că mă reținea.

    – Hai să dansăm, a zis într-un final.

     M-am uitat pierdută la el. Sărea de la un subiect la altul cu atâta ușurință încât mă deruta.

     – Chiar trebuie să plec, am zis grăbită.

    – Înțeleg…

    Am dat să plec din nou, dar iar mă reținuse vocea lui.

    – O să te rănească să ști.

    Am preferat să nu mă întorc din nou spre el așa că mi-am continuat drumul. Nu aveam de gând să mă atașez de niciunul dintre ei, dar Will chiar avea nevoie de ajutorul meu. Simțeam că dacă nu îl calmez va face ceva rău.

    Am ieșit din salon pe terasă și atunci am început să-mi fac griji. Terasa se continua cu o grădină la marginea căreia se afla o pădure.

     Nu mă puteam duce prin pădure să-l caut de una singură. În timp ce cercetam grădina am dat cu ochii de el.

     Stătea pe o băncuță lângă tufele de trandafiri.

     M-am apropiat încet de el. Când mi-a auzit pașii și-a ridicat capul.

     – Ce cauți aici, a întrebat și eu m-am speriat. E frig afară, a zis mai încet.

     Am zâmbit. Credea că nu l-am auzit.

     – Nu e chiar așa de frig. E bine.

    – Ar fi trebuit să rămâi cu el. E cu siguranță un partener mai bun.

    – M-a invitat să dansez, dar am refuzat. – De ce? Parcă îl plăceai.

    – Cine ți-a zis asta, am întrebat confuză.

    – Nu e nevoie să o zică cineva. Am văzut cum te uitai la el.

     Asta ziceam și eu coincidență. Mă uitam la Christian și mă gândeam la el…

     – Nu mă uitam la el în niciun fel. E doar un prieten care mi-a făcut un bine.

    – Asta nu mă lămurește de ce nu ai acceptat.

    – Pentru că am venit aici cu tine, William.

     A rămas fără cuvinte câteva momente după care a zâmbit. Începeam să-l plac pe băiatul acesta cu ochii albaștri. Avea un stil nemaiîntâlnit de a mă bagă în ceață și de a mă scoate din sărite.

     – Atunci hai cu mine. Vreau să îți arăt ceva, a spus zâmbind larg.

     – E ceva la atitudinea ta care mă sperie, am zis râzând.

    – Așa și trebuie, a replicat luându-mă de mână și trăgându-mă după el spre pădure.