Capitolul 29

2.4K 163 17
                                    

      Îmi lipsise senzația aceea pe care mi-o dădeau buzele sale lipite de ale mele. Inima și-a accelerat bătăile, riscând să-mi iasă din piept.

      – Îmi place cum reacționezi la apropierea mea, îmi spusese șoptit dezlipindu-și buzele de ale mele.

     Stătea cu fruntea lipită de a mea. Îi auzeam respirația accelerată care completa perfect bătăile inimii mele. Au fost momente în care l-am simțit atât de departe, dar atunci… Atunci fusese diferit. Era mai aproape ca niciodată.

       Stăteam cu capul pe pieptul său și mă întrebam cum a reușit acest băiat arogant să spargă zidurile pe care m-am chinuit atâta timp să le construiesc în jurul meu.

      Degeaba mă mințeam singură. Din prima clipă în care l-am văzut s-a produs o fisură. O fisură care a continuat să sape în zidul meu cu acel prim sărut. Mai apoi cu felul lui ciudat de a mă proteja. Toate acele lucruri mărunte, fiecare gest oricât de neînsemnat a făcut diferența.

      Nu știam sigur ce simt pentru el. Dacă îl iubesc sau doar îl plac, dar știam că ador compania lui și l-aș asculta oricât vorbind despre orice.

      – La ce te gândești?

     – Nici eu nu știu, am recunoscut.

     – Ba eu știu, mi-a zis.

     – Ști, am întrebat panicată.

     – La mine, normal, mi-a zis râzând.

     Avea dreptate. Și câtă mai avea.

     – De ce ești așa sigur?

     – Ultima persoană care m-a sărutat numai la mine s-a gândit o săptămână, a zis zâmbind.

     – Ar trebui să mă tem sau ceva de genu’?

     – “Nu trebuie să te temi de ceea ce simți. Asuma-ți! Și dacă ești respins, ridică capul și mergi mai departe. Riscă. Nu ai nimic de pierdut…”

      Am înghețat. Nu mă așteptam ca să rețină pasaje din cartea mea.

     – Unu la zero pentru mine. Nu ști din ce carte face parte, întreabă amuzat.

     – Nu cred… Mă ajuți tu, întreb intrându-i în joc.

     – Păi, face parte din romanul meu preferat, iar pe autoare o cheamă Daniella Grey, e încăpățânată, mă scoate din sărite, e talentată. Mai continui?

     – Nu, cred că m-am prins, am spus zâmbind.

     Mi-a depus un sărut pe nas înainte de a spune:

     – S-a oprit ploaia. Ar trebui să vezi un medic, a spus făcând referire la rana mea.

     – Da, ar trebui.

     Am ieșit afară din cabană în brațele lui. L-am asigurat că eram bine, dar nu a vrut să asculte. Am încălecat împreună pe Bailos și am pornit spre casă.

Aproape de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum