Mâinile îi erau sprijinite de perete creând astfel un fel de gard în jurul meu. Pieptul său mă ținea lipită de perete, simțindu-i duritatea chiar și prin haine. Buzele îi urcau ușor de pe gât spre bărbie, presărând sărutări ușoare care îmi făceau pielea să ardă sub fiecare atingere oricât de mică.
Mâinile nu mă mai țineau captivă, ci au început să-mi mângâie nestingherite spatele coborând din ce în ce mai jos până la nivelul taliei, jucându-se cu marginea tricoului meu. Simțeam că iau foc la fiecare contact, corpul meu practic implorând după încă o atingere.
Nu mi-am dat seama nici când un geamăt prelung mi-a scăpat printre buze, continuând astfel acea tortură dulce pe carea mi-o aplica depărtarea buzelor sale, care au început să-mi traseze conturul maxilarilui prin săruturi mici, prelungind astfel inevitabilul. Nu știam ce fac nici când mi-am mușcat buza de jos până ce nu am simțit gustul sărat al sângelui în gură. Dar în sfarsit buzele sale le-au găsit pe ale mele și s-au contopit într-un sărut prelung.
Mă simțeam mai vie ca oricând și continuam să-l trag mai aproape de parcă viața mea depindea de apropierea lui. Am început să-mi incleștez degetele în parul lui lung și fin și să trag ușor de fiecare dată când mă tachina cu depărtarea sa. Mă simțeam ca și cum am început să mă lichefiez și să mă scurg puțin câte puțin din îmbrățișarea lui.
Stai. Păr lung? Asta nu-i de bine!
Am deschis într-un final ochi și l-am văzut lângă mine. Ochii aceia de gheață, parul brunet, mirosul acela inconfundabil. Era el. Will.M-am ridicat în șezut dintr-o singură mișcare și pentru o secundă am crezut că s-a zis cu spatele meu. Eram udă și mă simțeam de parcă am alergat maratoane întregi după mi-am amintit de vis. Atingerile, săruturile, degetele mele în parul lui…
Nu, stai! Potolește-te! N-am voie să mă gândesc la asta!
M-am târât jos din pat și am luat-o cu pași mici spre baie. Am intrat în cabina de duș, lăsând picurii de apă fierbinți să spele de pe mine și cea mai mică urmă de atingere inexistentă. Voiam să mă simt curată din nou ca să pot termina ce am început.
Nu las să mă împiedice cine știe ce prințișor în ceea ce mi-am propus. Trebuie să fiu sus, asta e tot ceea ce contează…
Am ieșit de sub duș după aproximativ o jumătate de oră. Timp în care am frecat fiecare părticică de piele până am strălucit, la propriu. După care am ieșit acoperită doar de un prosop. Am deschis ușa și am înlemnit văzând silueta întunecată care stătea lungită pe patul meu nefăcut. Îmi venea să fac roata împrejur înapoi spre baie, dar m-a văzut de când intrasem.
Fir-ar! Nici măcar atâta noroc n-am!
Stătea întins pe spate cu picioarele încrucișate pe tăblia patului. Parul brunet îi stătea împrăștiat pe pernă.
Perna mea!Pe fața perfect sculptată avea impregnat un rânjet enervant de larg având în vedere situația jenantă în care mă aflu. Tricoul negru i s-a ridicat dezvăluind bretelia blugilor și o părticică din abdomenul bine structurat. Îmi venea să îmi întorc privirea, dar nu voiam să-i dau acea satisfacție așa că am început să trag de prosop pentru a acoperi cât mai mult, dar degeaba. Rânjetul i s-a lățit și mai mult dacă e posibil așa ceva.
-Ce cauți aici?
-Ușor pisicuțo, n-am gânduri de-alea dacă la asta te gândești. Nu când am victima pe tavă, a zis plimbându-și privirea peste pielea mea expusă. Ușa era deschisă și am bătut de câteva ori, dar nimic așa că am intrat. Am auzit apa așa că am decis să aștept.
-Atunci ce vrei?
-Stai așa, nu te agita. Am venit să-ți zic că trebuie să ne vedem jos, la grajdurile în jumătate de oră.
-Cum adică trebuie? N-am nicio obligație.
A început să râdă, gest care deja mă scoate din sărite.
-Ba da drăguțo, ai.
Era a doua oară în care mi se adresa cu un asemenea apelativ, dar nu mai zic nimic, vreau doar să plece.
-Ce obligație? Despre ce Doamne vorbești?
-Mătușica ta mi te-a dat în primire. Mai degrabă am fost șantajat, dar am trecut peste.Cred că mi-a căzut fața la propriu pentrucă îmi simt gura atingând pământul.
-Știam eu că vei fi încântată! Hai, pune și tu ceva pe tine că oricât de tentantă e priveliștea nu vreau să împart cu nimeni, a zis făcându-mi cu ochiul.
Așteptam să se ridice și să iasă, dar nici nu s-a clintit din loc.
-Nu crezi că ar cam fi timpul să o ștergi de-aici?
-Nup. Îmbrăcate mai repede, timpul trece. Tic-tac, tic-tac…Chiar n-avea de gând să se miște?
-Ușa e acolo, spun arătând spre celălalt capăt al camerei.
-A, ești sfioasă. Înțeleg… Așa e mai bine, întreabă pe un ton inocent acoperind-și ochii cu palmele.
-Will,îți jur că dacă nu ieși…
-Bine, bine. Ies! Dar să ști că oricum nu mă interesa.A rostit acele cuvinte nonșalant oprindu-se în-naintea mea, cu fața la câțiva centimetri de a mea.
-Șterge scenele alea murdare cu mine din căpșorul ala al tău, bine?
Apoi rânjetul i-a reapărut din nou atunci când mi-a așternut un sărut pe umărul dezvelit. Am devenit imediat rigidă ca o piatră și el a plecat mândru de ispravă.
M-am trântit în pat cu fața îngropată în perna, dar fir-ar până și perna miroasea a el...Hey! Ce mai faceți?
E prima mea intervenție așa că voi fi scurtă. Vreau să vă mulțumesc pentru voturi și vă rog să vă lăsați părerea în comentarii ca să vă cunosc opiniile. Între timp am ajuns #169 în adolescenți în acele 3 săptămânii de când postez. Vă mulțumesc mult și voi încerca să mă axez mai mult pe acțiune căci cred că am fost cam copilăroasă până acum. Oricum există Sfântul Edit:)))
CITEȘTI
Aproape de tine
Romance"Ochii tăi sunt oceane, iar eu simt cum mă pierd printre valuri... " Ce poate merge prost în viața Daniellei Grey? O tânără autoare frumoasă, talentată și cu o carieră de succes. Singura problemă este că a jurat să nu se îndrăgostească până...