A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 5

~Nu îmi este frica de viitor, prezentul mă înfioară mai tare.~

— Știi, în ziua aia, când te-am văzut prima dată, mai mult de 16 nu iți dădeam. Nici acum nu îți dau, adaugă, iar eu îl lovesc cu pumnul in umăr.

Îl privesc urât, în timp ce el chicotește ușor, convins deja ca îmi putea vedea expresiile feței in lumina slabă de afară. Era aproape ora 6 dimineața, iar soarele apărea lent pe cer, scăldând întreaga cameră într-o lumină difuză. Încă nu am reușit sa adorm, din păcate, însă somnul își marca teritoriul ușor.

—De aia ai fugit dimineața? Îmi arcuiesc o sprânceana, simțindu-mă rapid prost pentru întrebarea ipocrită.

Bărbatul râse sec si zâmbi ușor, dând negativ din cap. Își lipește brațul de frunte si privește tavanul, tăcut, ca și când se gândea la un răspuns potrivit.

Deși lumina era destul de proastă, îi puteam vedea caracteristicile feței suficient de bine. Când zâmbea, îi ieșeau în evidență doua gropite in obraji. Eu nu aveam gropite, însă nici nu mă fascinau atât de mult. Mi-se păreau că primeau prea multă atenție degeaba.

—Eu plec dimineața de fiecare dată când mă culc cu cineva, îmi răspunde, iar eu afirm somnoros.

Încet, dar sigur, somnul mă amenința periculos. Mă simțeam prada propriilor visuri, iar ușor îmi simt pleoapele tot mai grele, iar privirea obosită.

Xander îmi îmbrățișează corpul cu o mână și mă lipește de el. Îmi sărută umărul gingaș și îi simt abdomenul lipit de spatele meu. Și poate daca nu as fi fost adormit, as fi protestat sau măcar, comentat, însă nu puteam sa neg ca căldura corpului sau era plăcută.

~

Mă trezesc dimineața si găsesc patul gol. Îmi era nițel frig, însă preferam sa nu mă plâng. Nu puteam de cat sa mă gândesc la cat de asemănătoare era, deja, dimineața cu dimineața de acum o lună.

Ideea faptului că iarăși m-am întâlnit cu bărbatul pe care acum o lună îl înjuram in fiecare secunda, îmi trezea sentimente ciudate. Îl uram, însă totuși, am reușit sa nu ii tip in față cât de mult pot sa îl urăsc pentru noaptea aia. Degeaba încercasem sa o uit, deoarece acum cu satenul iarăși in viața mea, mi-o voi aduce aminte mereu.

Deoarece, simțeam vag ca oricum nu voi scăpa de el prea curând. Acesta era și adevărul, însă totuși preferam sa nu fie.

Xander iar mă lăsase baltă, precum in dimineața respectivă, însă de data asta auzeam zgomote din afara camerei, deci presupun ca știam unde este.

Mă ridic din pat, îmi frec ochii si ies din cameră. Suspin când simt podeaua rece, însă doar îmi mușc buza inferioară. Tresar speriat când realizez că erau două cadavre in fața mea. Tip scurt fără să vreau, rezultând un râs sănătos din partea satenului, care mă privea curios.

—Doamne, ce rapid te sperii, comentează și așeză cadavrele un pic mai departe decât direct în ușa dormitorului.

Mă uit urat la el, rezemându-mă de ușă. Casc larg și îmi trec degetele prin par, continuând să îl urmăresc cu privirea. Decid sa îi evit prostia de farsă și să mă axez pe chestii mai importante.

—Ce oră e? Pun întrebarea scurt și mă așez pe canapeaua pe care trebuia sa dorm ieri.

Bărbatul își verifică ceasul și îmi răspunde un „11 jumătate” sec, în timp ce umbla in continuare in jurul celor două corpuri. Eu mai casc odată și mă las cu capul pe pernă, privindu-l adormit.