A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 11

~Uneori ajungi sa mai trăiesti doar cu speranța, iar alteori îți dorești ca măcar să o ai.~

~

—Deci, ține geanta asta în mână și vorbește la telefon ca ai luat bani de la bancă. Tipul ăla a mai furat de la alții, deci nu s-ar limita si de la tine. Doar să pari mai fricos, murmură și îmi întinde o geantă.

Dau afirmativ din cap, privind geanta și strâng mânerul in palmă, aranjându-mi si geaca pe mine.

—Ok, îl anunț și privesc pentru câteva secunde geanta, apoi îmi trag o pereche de mănuși peste mâini.

—Cred ca dintr-o răsucire ii rup gâtul, nu va fi atât de greu. Tu să îl aduci aici, îmi spune si zâmbește încurajator.

Mimez un „ok" cu buzele și mă întorc pe vârfuri. Scos telefonul din buzunar si îl pun la ureche, încercând să mă prefac că vorbesc într-un apel.

Când ies la colț, îl văd pe bărbatul despre care mi-a spus Xander, el fumând liniștit. Nu îmi atrage atenția, deși mă urmărește vag cu privirea.

Nu as fi putut avea curajul sa stau singur într-un întuneric ca acesta sau într-o zonă ca aceasta. Dar bărbatul acesta avea prea mult curaj, presupun.

—Mda, am luat banii de la bancă. Sunt cam mulți, îmi era frică să nu pună întrebări, dar e totul bine. Putem sa ne luăm ce vrem, vorbesc și în același timp îl urmăresc cu privirea pe tip.

Tresare scurt și își ridică privirea. Își aruncă țigara pe jos și își bagă mâinile în buzunare. Afișează un zâmbet tamp si se apropie de mine cu pași fermi. Eram puțin intimidat de încrederea sa, dar încerc să nu dau greș planului.

—Drăguț, nu vrei sa golești conținutul genții, dacă ții la viața ta? pufnește superior si aproape îmi dau ochii peste cap, însă încerc să mă comport natural.

Fără să stau pe gânduri, o rup de fugă în locul unde stătea satenul. Cum a spus Xander, bărbatul chiar începe să mă urmărească.

Ajungând acolo, scad viteza și mă opresc la vedere. El se apropie de mine cu un rânjet pe față, dar nu se apropie bine de mine, deoarece satenul îi apucă gâtul cu palmele și îl îndoaie puternic.

Țipătul șters mă face ușor să mă strâmb, însă Xander nu avea nici o expresie pe față și lăsă corpul să îi cadă pe jos.

—Bună treabă, pufnește amuzat și îmi zâmbește pentru câteva secunde.

Privesc sceptic cadavrul și îi fut un picior, însă nu se mai mișcă. Satenul se lasă la nivelul lui, explorându-l cu privirea. Îi presează doua degete in zona gâtului și afirmă scurt.

—A murit destul de rapid, e cam slab. Cred ca nu aveam nevoie neapărat de show-ul acesta, dar în fine, dă din umeri și se ridică.

Își trece privirea prin lucrurile aranjate, încercând să își pună gândurile in ordine.

—Drăguț, pufnesc. Acum ce vom face? Mă rezem de clădirea din spatele meu și îl privesc pe bărbat.

Ia câteva cuie și un ciocan, apoi se apropie de peretele de lângă mine.

—E simplu. Îl vom ținti în cuie și într-un fel vom reface scena morții lui Iisus. Nu este neapărat vorba de credință aici, ci de reînviere. Peste 3 zile îi vom omorî pe acei 3 bărbați, dar cu ajutorul acestei morți vom induce în eroare lumea ca noi o sa încercam să îl omoram pe  Callum Morales. Între timp ce toți o să își bată capul cu acest deputat, noi ne vom termina deja treaba, destul de ușor. Ajuta-mă să îl țin lipit de perete bine, mă anunță și dau pozitiv din cap.

Țin corpul bărbatului, in timp ce Xander li agăța. După ce nu a mai fost nevoie de mine, tai una dintre venele bărbatului și îmi trec degetele prin sânge.

După ideea satenului, pe peretele unde era agățat cadavrul, scriu „Callum Morales next" cu sânge. Puteam sa mă laud cât de cât că am scris decent, deoarece aveam in general un scris urât.

—Și crezi ca asta va avea efect? Îmi arcuiesc o sprânceana, iar bărbatul chicoti.

Dă din umeri și începe să strângă lucrurile, fredonând.

—Nu știu, însă este amuzant. Este ultimul nostru show, trebuie sa fie ca la carte, nu? Chicotește și îmi face semn cu capul sa îl urmez.

Ne îndepărtăm puțin de acel perete și aruncăm toate lucrurile care au mai rămas. Satenul toarnă benzină dintr-o sticlă și le dă foc, făcându-mă puțin să tușesc din cauza fumului.

Era ciudat sa mă gândesc că de acum încoace, viața mea va fi complet diferită. Xander mi-a spus că după ce ne mutăm, nu mai putem continua. Deși era și evident, deoarece chiar nu mai aveam chef să fug odată de poliție.

După ceva timp, focul se stinge si el, iar toate lucrurile sunt arse destul de bine. Încercăm să acoperi locul cu pământ și după ce nu se mai observă nimic ciudat, îl urmez până în mașină.

Drumul avea sa fie iarăși lung, deoarece am ales un loc destul de departe de hotel.

—Nu mi-ai zis tu cum ai început, îmi arcuiesc o sprânceana și mă las in scaun, privind cerul înstelat prin geamul de la mașină.

Satenul lua o gură adâncă de aer, pufnind. Își umezește buza inferioară cu limba și expiră lung.

—Nu este ceva interesant, murmură și pornește mașina.

Ieși rapid din locul acesta si cu o viteza decentă, ieși în stradă, ușor tăcut.

—Hai spune, îl înghiontesc cu cotul si când se întoarce spre mine, mă strâmb.

Își da ochii peste cap și da din umeri, privind drumul calm.

—Încă nu am înțeles daca a fost un vis sau este adevărul, însă prefer să cred ca este adevărul, începe, iar eu îmi arcuiesc o sprânceana. Știi, faptul că am fost dus la orfelinat nu este ceva nou pentru mine. Am fost adoptat de nu știu ce familie, însă nu am suportat niciodată noțiunea asta de ’familie', de aia m-am comportat oribil cu ei și la 18 ani expediat am fost. În fine, cum am început sa omor pentru bani, este basic. Am auzit despre asta și am zis ca oricum viața mea e dusă dracului, iar dacă dau greș, asta e, dacă nu, atunci am noroc. Se pare ca am avut noroc, oricum, nu asta contează. Faza este ca am fost trimis la orfelinat undeva pe la 6 ani, cred? Totuși țin minte perfect ca aveam o soră. Nu știu daca este real, deoarece nu îi mai țin minte numele, nici nu mai știu cum arată, însă știu cu tot sufletul ca dacă a fost real, atunci a fost probabil singura persoană care chiar a ținut la mine. Nu îmi aduc aminte mare lucru, însă știu că ultima dată când am văzut-o, plângea. Striga sa nu mă duc nicăieri și să nu o las, însă atunci ai mei m-au dus la orfelinat. Știu că am fost mult timp trist deoarece am văzut-o plângând. Cred ca era mai mare decât mine, nu sunt sigur...murmură și înghite în sec.

Îmi rezem capul de fereastră și îl privesc tăcut.

—Și ce te oprește să încerci să o găsești? Pun întrebarea și îmi mușc buza.

—Frica ca a fost doar un vis. Astfel, mai am speranța că ea există undeva și încă se gândește la fratele ei, râde vag, privind cerul.