A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 16

POV: Alex

~Să nu ai niciodată speranțe, deoarece din speranțele distruse se nasc regrete.~

~

Intru înapoi în cameră, râzând zgomotos de Xander. Satenul era ud din cap până în picioare din cauza zăpezii. Cu fiecare pas pe care îl făcea, lăsa o baltă de apă pe podea.

Îmi aruncă o privire urâtă și aruncă pungile pline pe pat. Fugi spre mine, iar eu scap un țipăt ascuțit înainte ca bărbatul să mă îmbrățișeze și să își preseze corpul rece de al meu.

—Nuuu, strig cu disperare în timp ce el își strecoară degetele ude și înghețate sub tricoul meu.

Îmi încordez spatele și îmi mușc buza, simțindu-i respirația fierbinte pe umărul meu și degetele plimbându-se pe spatele meu. Deși contextul era unul destul de normal, atingerea sa îmi aducea fiori in șira spinării si nu cred ca este din cauza faptului că are mâna rece.

Puteam sa jur ca rânjea mulțumit in momentul când se despărți de mine, chicotind. Își trece degetele prin păr, privindu-mă mândru și superior.

Îmi simt fața roșie, iar inima îmi bate repede. Îmi trec limba peste buze, dându-mi o șuviță de par după ureche. Îl privesc urât și vreau sa îl înjur, însă telefonul îi sună.

Îmi face semn sa tac, iar eu îmi dau ochii peste cap. Începe să vorbească cu persoana data și încerc să îl enervez, însă nu îmi acorda atenție. În schimb, mă privește scurt de câteva ori și își mută privirea rapid, evitându-mă in cel mai clar mod. Pufnesc nemulțumit și fug spre geam, deschizându-l ușor. Mă întind și iau puțină zăpadă de pe pervaz, suspinând ușor din cauza temperaturii. Chicotesc și închid geamul, apropiindu-mă în vârfuri de bărbat.

Iau o gură de aer și mă urc pe pat, folosindu-mă de acest moment și strecurându-i zăpadă în pulover.

Tresări ușor și murmură un „vă sun mai târziu, mulțumesc.”, apoi își aruncă telefonul in buzunar. Mă strâmb, in timp ce bărbatul își dă haina jos, aruncând-o pe un scaun.

—La naiba, nu te poți calma? Te comporți copilărește, murmură iritat și pufnește nervos.

Înghit în sec, parcă realizând că m-am comportat ușor prostește și aproape mă simțeam vinovat. Încerc să schițez un zâmbet pe buze, însă îmi aruncă o privire rece care mă face să cobor din pat.

Se întoarce pe vârfuri și apucă un pulover pe care îl îmbracă rapid, fără să mai adauge altceva. Minunat, tot eu am ajuns vinovatul când...ăm, nu contează că tot eu am început.

—Trebuie sa rezolv ceva cu documentele de la apartamentul tău. Sper ca poți sta singur? Mă întreabă sceptic, iar eu îmi dau ochii peste cap.

Mi-a stricat toată atmosfera. Eu eram ușor afectat de câteva cuvinte, deci faptul că mi-a spus așa ceva, mă supărase pentru cel puțin câteva ore.

Nu mai spuse nimic și ieși din apartament în fugă, sunând din nou persoana dată. Expir lung și mă prăbușesc printre perne, lipindu-mi fața de una dintre ele.

Desigur, iarăși l-am supărat. Mereu făceam o tâmpenie, dar chiar nu puteam sa rezolv nimic, deoarece pur si simplu așa eram eu.  Chiar nu știu cum am reușit. Nu am nici cel mai mic habar, însă...m-am îndrăgostit de el. Și cu fiecare zi mai mult petrecută cu el am impresia tot mai proeminentă ca mă urăște și că vrea sa scape de mine cât mai repede cu putință. Mă și consideră un copil, nici nu aveam o șansă.