A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 3

~ Și totuși, nu este un ciudat. Este doar fix ca mine.~

Îmi duc mâna la spate și scot pistolul din buzunar, îndreptându-l spre bărbat. Satenul când observă, își ridică palmele în fața, fluturându-le agresiv, privindu-mă urât.

—Calm, nu vreau să îți fac nimic. Mai bine ai lăsa arma ca să putem vorbi normal, mă îndemna, iar eu fac un pas sceptic în spate.

Chiar nu este speriat de mine? Poate ne cunoșteam într-un oarecare mod, însă asta nu înseamnă ca pot sa apar când îmi doresc in casa lui. Ceva nu mirosea a bine, iar eu urăsc când nu știu ce se întâmplă.

—Nu mă întrebi ce caut aici? Pun întrebarea stupefiat, ținând încă pistolul în mână.

Bărbatul se așeza la masă, privindu-mă plictisit, ca și când nu as tine chiar in momentul acesta un pistol in direcția lui. Lua o gura de aer și se rezema de speteaza scaunului, plescăind zgomotos din buze.

—De ce aș întreba ceva ce știu? Îmi răspunde retoric si anost.

Nu își mută privirea de pe mine, examinându-mă. Își coboară privirea ușor, însă si-o ridică rapid și face contact vizual cu mine. As putea jura ca un rânjet i-se formase pe buze, însă dispăruse prea repede încât eu sa îl observ.

Câteva fragmente din noaptea respectivă îmi apar in minte. Încercasem să o uit, deoarece mă simțeam murdar. Avusem dreptate, chiar regretam, însă deja era prea târziu încât să mă plâng. Băieții nu erau genul meu, indiferent de ce a fost in noaptea respectivă. Pur si simplu, oamenii mai greșesc.

—Mai exact? Îmi pun mâinile în sân, ținând strâns arma.

Comportamentul lui era ciudat, iar ceva îmi spunea că avea ceva in minte. Reacționa prea calm pentru o persoana care a dat de un străin care poate sa îi zboare creierii in următoarea secundă  în propria casă.

—Să mă omori, evident. Otrava din aparatul de cafea nu a apărut de la sine acolo, nu-i așa? Deși nu prea te-ai gândit...poate îmi place să beau cafeaua cu zahăr?  Afișează un zâmbet fals pe buze și își ia privirea de pe mine.

Știam că zahărul este un antidot puternic pentru cianura de potasiu, însă nu eram prost. Foloseam o cantitate destul de concentrată, iar zahărul doar ar încetini procesul de răspândire a otrăvii, nu neapărat l-ar și opri. Totuși, era și mai ciudat faptul că el știa așa ceva. Nu era o informație atât de populară, iar faptul că știa unde am pus-o deși nu a avut practic timp deloc sa verifice, mă bulversa.

—Cum ai aflat?  Îmi dau ochii peste cap.

Bărbatul râde vag si mă privește pe furiș. Un rânjet i-se conturează pe buze, în timp ce își rezema fața in palme.

—Păi, dragule, si eu trebuie sa te omor pe tine, chicoti ca și când era cea mai normală informație de aflat.

Din reflex ridic arma spre el, dându-mă un pas în spate. Satenul începe sa râdă, ridicându-se de pe scaun. Mă privește fix, însă nu avea nici o expresie pe fața, apoi își trece vag limba peste piercingul din buză.

Simt cum inima îmi bate puternic, iar palmele îmi transpiră cu fiecare pas pe care îl face înspre mine. Deși mă mai luptasem cu persoane in încercarea lor patetica de supraviețuire, nimeni nu avea curaj. Erau doar reflexe, însă faptul că satenul avea atâta încredere in sine, mă speria.