A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 19

~De ceea ce fugi, de aia nu scapi~

~

Nu puteam sa mint. Xander era acum în carne și oase în fața mea. Se schimbase, destul de mult, însă, în general, arăta identic. Același saten pe care l-am cunoscut pentru o lună. Nu fusese mult timp, însă a fost suficient sa îmi rămână întipărit în memorie. Piercingul din buză era acolo, la fel și parul puțin prea ciufulit, însă acum 2 ani părea un adolescent, în timp ce acum își adaptase o imagine oficială și mult prea matură. Chiar puteam spune că...mă speria într-un fel. Nu eram obișnuit cu el cel nou.

Sincer să fiu, nu credeam ca o sa mă mai întâlnesc cu el vreodată. Cel puțin, la asta speram eu. Primele luni, îl așteptasem, degeaba aș încerca să neg. Mă gândeam la el nonstop și nu puteam să mi-l scot din minte, de multe ori adormind, rugându-mă ca a doua zi să îl văd iar. Mă întrebam unde este și dacă este bine. Mă întrebam ce face și dacă s-a adaptat la noul stil de viață. Mă întrebam dacă se gândește câteodată la mine precum eu la el... Apoi am decis ca am ajuns într-un punct în care nu se mai poate. Eram prea josnic, prea depresiv și prea mă subapreciam. Faptul că încă țineam la Xander plus amintirile de mic îmi aduceau coșmaruri și mă făceau sa mă simt neiubit. Într-un final am reușit să vorbesc cu un terapeut și ușor, ușor, am trecut peste amintirile din copilărie și toată această subapreciere.

Am reușit să mă angajez la o cafenea pentru că cică era mai bine dacă lucram într-un loc cu mai mulți oameni și comunicare, unde ulterior l-am întâlnit pe Bryan și am reîntâlnit-o pe Eliza și după nu am mai demisionat, deoarece nu cred că as fi avut un răspuns la întrebarea de cum făceam rost de bani. Totul a fost bine după, deoarece aveam 2 prieteni buni. Am considerat totul un happy end, însă se pare ca mă înșelasem. Încă nu s-a terminat, presupun.

Îi simt ochii negrii cum ne studiază pe toți, însă expresia feței sale rămâne aceiași. Ne privește nepăsător pe toți, apoi pufnește neconvins, in momentul in care un alt bărbat apare din spatele lui. Își aranjează haina pe umeri, parcă privindu-mă subit de câteva ori.

—Mă bucur sa fac cunoștință cu voi toți, sper sa ne înțelegem destul de bine. Eu sunt Xander Hale, însă nu mă deranjează dacă îmi veți spune doar pe prenume. El este managerul nou, David O'Connor. Din păcate, eu nu voi putea fi aici nonstop, însă în majoritatea timpului îl veți avea pe David la dispoziție. Dar totuși, dacă aveți probleme, puteți veni la mine oricum, afișează un zâmbet fals pe buze și face un pas în față.

Se apropie de fiecare dintre noi și da palma într-un mod stupid de prietenos. Simt mâncărimi în palmă cu fiecare persoană cu cat este el mai aproape de mine. Sincer, voiam sa stau în umbră.

Oare mă recunoscuse?

Când ajunse la mine, își coborâse privirea asupra ecusonului pe care era notat numele meu. Expresia feței rămase la fel de neutră, în timp ce îmi strânge mâna și își ridică privirea spre mine, arcuindu-și o sprânceană.

—Alex, sună cunoscut, murmură scurt și pufnește, întorcându-se pe vârfuri și continuând să dea mâna cu ceilalți.

Și acum mi-am adus aminte de ce l-am urât pentru o perioadă de un an si jumătate.  Nu degeaba o făcusem, încă continui.

Nu mai cred că aveam cheful de a lucra aici, nu aș fi rezistat să îl știu pe el atât de aproape. Îl uram cu fiecare secundă tot mai mult, iar acum mi-aș fi dorit să îl fi omorât atunci pe bune.

—Pot sa pun o întrebare? Atrag atenția asupra mea.

Pot sa simt privirile iscoditoare a celor doi prieteni ai mei, unul dintre ei mai puțin sau mai mult supărat.

—Da...? Își arcuiește satenul o sprânceana și mă privește confuz.

Îmi trec degetele prin păr, poate deja regretând ce aveam sa fac.

—Ce spuneți de angajații care au relații cu același sex? Pun întrebarea, încercând să mențin o față cat mai serioasă.

Realizez că tocmai ce am recunoscut pentru tot colectivul meu de colegi ca sunt gay, iar Eliza probabil înghețase pe loc, deoarece ea nu știa așa ceva, însă eram curios de reacția bărbatului. Poate totuși făcusem o prostie, însă speram sa nu.

—Alex, viața personală a unui angajat nu este ceva ce ne preocupă. Cât timp nu intervine în cea profesională, nu ne deranjează, îmi răspunse managerul, iar eu pufnesc iritat.

Nu voiam de la managerul ăsta ipocrit acest răspuns, însă realizez ulterior un rânjet discret pe buzele satenului. Poate am reușit până la urmă sa îi atrag atenția.

Brusc nu vreau o simplă demisie. Vreau sa fiu concediat, sa mă urască și el atât de mult precum o fac eu.

—În fine, vă puteți duce la muncă. Nu are rost să lungim introducerea atât de mult, flutură din palma.

Nu reușesc nici sa zic ceva, deodată simt 2 palme mici pe umeri și sunt întors cu spatele. Îi observ ochii furioși ai șatenei, iar expresia feței nu era una atât de bună. Ouch, poate nu a fost atât de înțelept din partea mea până la urmă.

—Am crezut ca suntem prieteni, iar eu aflu ultima, ca întotdeauna! Știi ce, poți să te duci de unde ai venit, dacă nu sunt suficient de bună pentru tine încât să ai încredere în mine, atunci nu ai nevoie de mine! Își ridică palmele în aer și înainte să fac eu ceva, ea se întoarce pe vârfuri și cu pași apăsați, pleacă.

Oftez greoi și realizez ca i-am supărat pe amândoi, iar eu nu aveam idee cum sa îi împac. Sunt un prieten oribil, puteam sa recunosc măcar asta.

Când mă întorc înapoi, îl observ pe Xander încă in același loc, rânjind mulțumit. Se vedea de la o poștă că auzise conversația, iar eu probabil aveam sa mă simt foarte penibil din cauza asta.

—Ce te holbezi și tu la mine? Șuier suficient de tare încât să mă audă și bărbatul.

Pufnește amuzat și își dă ochii peste cap, ușor nemulțumit de răspunsul meu. Nu îmi păsa ca i-am răspuns răutăcios, putea să se ducă dracului dacă nu îi place.

—Nu te-ai schimbat deloc, chiar până și faptul că nu te lași din băut până nu adormi este exact precum acum 2 ani, îmi răspunde plictisit și intră în biroul său.

Îl privesc perplex, neînțelegând la ce s-a referit. Înghit în sec și plescăiesc zgomotos din buze, revenindu-mi in minte ideea doar ca sa ii găsesc pe Bryan și pe Eliza ca sa le cer scuze.

~