A învăța să te joci cu focul (+18) - boyxboy

Capitolul 18

~Dintre toți oamenii din lume.~

~

Nu știu dacă ceea ce era in pahar chiar era o pastilă de durere pentru cap, însă categoric a funcționat. Capul nu mă mai durea atât de tare, însă eram in continuare puțin amețit și memoriile îmi erau in ceață.

Îmi ridic telefonul de pe noptieră și îl deblochez, realizând multitudinea de apeluri pierdute și mesaje noi pe care le avea. Și absolut toate de la Eliza și Bryan, desigur.

Ce naiba a fost aseară? Îmi pun întrebarea și mă ridic din pat. Hainele mele erau aranjate frumos pe scaun, iar eu răsuflu ușurat, deoarece nu aveam nici cea mai mica idee unde mă aflam, însă cel puțin nu am rămas dezbrăcat. Ăsta era, desigur, un mare plus!

Trag cămașa peste mine și ulterior și pantalonii. Îmi ciufulesc părul cu degetele și examinez camera cu privirea, încercând să înțeleg daca nu eram la cineva cunoscut. Era deja mult prea clar ca nu eram nici la Eliza, dar nici la Bryan, deoarece altfel nu ar fi avut motiv să mă sune, nu? Însă totuși, înfățișarea camerei nu îmi dădea nici o vagă de idee unde naiba eram.

Ies din cameră, examinând sceptic locul. Presupun ca era un apartament, asta după priveliștea splendida de la geam, însă nu cred ca aveam timp sa o admir. Doar voiam sa fug cât se poate de rapid posibil de aici, nu îmi plăceau împrejurările și nu cred că aș prea dori sa cunosc cu cine am avut de-a face față. O doamne, doar sa nu fie vreun obsedat sau o obsedată, mai bine îmi iau tălpășița acum.

Spre norocul meu, nu dau de nimeni, iar cheia era chiar in ușă, astfel că reușesc să ies rapid. Încerc să nu fac zgomot, însă deja puteam să spun că nu sunt atât de rău din a ieși pe furiș din casele oamenilor. Minunat, îmi spun în gând și intru in primul lift pe care îl găsesc. Poate era oribil din partea mea ca sa nu ii mulțumesc măcar, însă nu știam cine e și preferam să fiu perspicace.

Îmi scot telefonul din buzunar și o apelez pe Eliza. La ora asta, probabil era la lucru împreună cu Bryan. Măcar nu mă pot plânge ca nu am avut parte de un somn bun.

—DUMNEZEULE, ALEX, ESTI BINE?! AI DISPARUT IERI FĂRĂ URME, NE PARE SINCER RĂU CĂ NU AM FOST ATENȚI!! Îmi urlă îngrijorată fata in ureche.

Chicotesc încordat și îmi trec degetele prin par nervos. Mai avea puțin și mă surzea pe bune.

—N-am habar unde am ajuns sau la cine, mă rog, însă abia am plecat. Prefer să nu vad cine m-a adus aici, poate e vreun psihopat, îi răspund și ies din lift.

O aud pe șatenă cum îi spune, probabil lui Bryan, ca sunt viu si nu mai trebuie sa sune la poliție. Mă bufnește râsul și ies din bloc, oprind primul taxi de pe stradă.
Îi spun adresa cafenelei și mă relaxez puțin.

—Ajung imediat la cafenea, adu-mi ceva bani să plătesc taxiul, te rog, murmur la telefon și îmi frec tâmplele.

~

—Nu ții minte absolut nimic? Îți bați joc de noi? De ce nimeni nu știe cum ai dispărut? Se plânge Eliza și își scufundă fața în palme.

Oftez lung și îi mângâi parul vag, privind în gol.

—Chiar ar fi fost amuzant sa fi știut unde, dumnezeu, am ajuns, însă lasă că (,) cât timp n-a murit nimeni, totul este absolut bine! Schițez un zâmbet, iar fata zâmbi discret.

Apare și Bryan, strângându-mă în brațe, făcându-mă să chicotesc. Îi simt mirosul său puternic de parfum, puțin prea strident, însă prefer să nu comentez.

—La naiba, Alex, noi mai aveam puțin și ne duceam direct la poliție, iar tu spui ca este totul absolut bine. La dracu, se pare ca ne-am îmbătat serios, nu glumă, râde sec bărbatul și își lipește fruntea de umărul meu.

Mă rezem și eu de peretele din spatele meu și mă strâmb.

—Nah, probabil, mai mult ca sigur, ne-am îmbătat, iar eu am adormit pe undeva și m-a luat cineva. Asta e, clar. Mă rog, să schimbăm subiectul ca ma enervez mai mult, veni și răspunsul meu.

Amândoi surâd, iar Eliza plescăi zgomotos din buze, mușcându-și buza inferioară.

—Crezi ca ne va concedia tipul nou? Doamne, dacă ne va obliga la un orar super strict! Voi muri, se plânge ea, iar eu pufnesc amuzant.

Adevărul era ca nu mă prea interesau banii, având în vedere și faptul că lucram doar precum un chelner oricum, iar asta nu era atât de dificil. Aveam acces la contul bancar pe care l-a deschis Xander acum 2 ani și unde sunt toți banii noștri „nu prea curați”, însă postul de chelner era doar de fațadă pentru bunii mei prieteni. Eliza și Bryan tot lucrau ca (,) chelneri.

Cafeneaua a fost vândută, iar noul nostru șef deja nu lăsase o părere prea bună. A concediat jumătate dintre lucrători si a adus oameni noi fără ca măcar să se prezinte încă, iar asta în doar o săptămână.

—Cică azi vine la cafenea să verifice chiar el cum stau lucrurile, dacă mă concediază, arunc toată mâncarea pe care o găsesc pe el! Reproșa fata, făcându-ne pe amândoi sa râdem.

Nu reușește să își termine discursul, deoarece telefonul îi sună, iar ea își face dispariția din încăpere.

Iau o gură de aer și mă așez pe scaunul din vestiar. Îl privesc pe bărbat și râd.

—Ce te uiți așa la mine? Rânji și se apropie de mine.

Îmi arcuiesc o sprânceana și îmi scot limba, ridicându-mă destul de rapid de pe scaun, cu gândul să mă duc in sala principală și să îmi încep lucrul.

Bryan, însă, îmi apucă mâna și mă trage înspre el, zdrobindu-și buzele de ale mele într-un sărut apăsat.

Îi înconjor gâtul cu brațele și mă susțin de el, în timp ce mă bucur de aroma vag prezentă de țigară de pe buzele sale.

Rânjește peste buzele mele și își coboară mâna peste fundul meu, însă în momentul ăla eu tresar, despărțindu-mă din sărut.

—Bryan...știi că nu sunt încă pregătit, mă înroșesc, iar el își dă ochii peste cap.

Își bagă mâinile în sân și fluieră demonstrativ, privindu-mă nemulțumit.

—Nu ești pregătit? Alex, ai fucking 20 de ani, cât vei mai ține minciuna asta? Am răbdat pentru tine jumătate de an, doar ca sa te aud mereu cu scuza asta idioată. Dar dă-o dracu odată! Spune-mi ca nu mă vrei și gata, am încheiat-o, mârâie iritat și iese nervos din cameră.

Expir lung și mă rezem de perete. Nu era ca și când îi ceream imposibilul plus că încă nici nu eram împreună, măcar. Poate avea dreptate că ceream prea mult, dar voiam sa mă simt 100% sigur când aveam sa fac asta iarăși cu un bărbat.

Și totuși, ar trebui să îi cer scuze oricum. Până la urmă, el ținea la mine, iar eu nu îi demonstram că si eu țineam la el reciproc.

Decid să ies din vestiar, însă sunt repede bombardat de Eliza.

—Ce dracu ai făcut? Șeful nostru e acum în parcare, intră imediat aici! Nu trebuie să te prindă în vestiar, ești prost! Vino! Mă trage de mâna și presupun ca cererea mea de scuze va avea loc mai târziu.

Se formează o linie dreaptă, mai ceva ca la armată, sa fiu sincer, de chelneri, în timp ce în cafenea intră „șeful nostru”. Momentan, eu eram prea ocupat să îl privesc pe furiș pe Bryan, deoarece încă mă gândeam.
Poate era timpul, totuși? Suntem într-un fel sau altul împreună de 2 ani...însă nu am habar.

Mă întorc în fața, iar eu tresar când realizez pe cine aveam în fața.

Era chiar Xander. El era noul nostru șef. Dintre toți oamenii din lume.