Dacă ai ști...

Capitolul patru: Detenţie

M-am trezit mahmură şi m-am înjurat pentru berile care îmi aterizaseră în mână de bună voie. Amintirile sunt înceţoşate, dar sentimentele clare, trecând de la fericire, la extaz și furie în mai puțin de o noapte, ceea ce este enorm de mult pentru mine. Mi-am târât corpul obosit până în baie, dezbrăcându-mi tricoul alb cu imprimeu și dând drumul la duș. În așteptarea apei fierbinți, mi-am furat un minut pentru a mă holba la mine. Arătam groaznic, mai groaznic decât ar putea arăta cineva vreodată; aveam fața prea palidă, două dungi negre sub ochi din cauza rimelului care mi s-a întins în timpul somnului și ochii prea strălucitori.

Mă trec fiori iar inima mi-o ia la goană tot timpul când îmi amintesc noaptea trecută. Mâna lui pe șoldul meu, pe spatele meu, în părul meu și, în sfârșit, pe obraz, făcându-mă să mă simt ca o adolescentă. Răceala din vocea lui Mike, furia mea crescândă și apoi, blândețea și îmbrățișarea lui călduroasă.

Toate acestea încă mă derutează și îmi dau bătăi de cap, cu toate că mi-am jurat că nu voi cădea pradă acestor emoții. Dar sunt prea multe, mă anunță vocea mea interioară, făcându-mă să mă strâmb la geamul cabinei de duș. 

Era adevărat, erau multe și neînțelese, poate, doar de mine căci, cu siguranță, dacă aș vorbi cu mama, mi-ar explica atât de multe, încât aș fi jenată de anumite acțiuni intime.

Weekend-ul a trecut rapid, într-atât de repede încât nu am apucat să fac aproape nimic. Mama mea era preocupată cu găsirea unui loc de muncă, bunica era mai mereu prin bucătărie sau prin grădină, iar bunicul stătea pe verandă, admirând aceeași natură de aproape treizeci de ani.

Când în sfârșit sosi și lunea, mi-am îmbrăcat pantalonii crem și mi-am strâns părul într-un coc în vârful capului, coborând pe scări. Mi-am îndreptat spatele când am trecut pe lângă bucătărie, privindu-mă în oglindă și am înhățat cheile mașinii.

Afară aerul e din ce în ce mai rece, iar astăzi vântul aspru îmi face ochii să lăcrimeze. Intru în mașină și inspir adânc. Nu știu exact dacă sunt pregătită pentru o nouă săptămână, iar nodul din gât nu vrea să dispară. Într-un fel, știu că este vorba doar de faptul că nu am mai vorbit cu Mike din acea seară și nu încă nu știu cum să interpretez relația noastră, oricare ar fi ea. 

Și cel mai frică îmi este fiindcă știu că mai mult ca sigur voi fi rușinoasă și voi încerca să fug de el. Iar Travis... el e doar un băiat care îmi va rămâne întipărit în minte mult, mult timp de acum înainte.

În clasă, liniștea era apăsătoare și am fost nevoită să mâzgălesc cu pixul în caiet pentru a-mi alunga gândurile chinuitoare. Jessica stătea rezemată cu capul în mâini, privind spre un punct fix, pierdută. Am lăsat-o așa, pentru că nici cu ea nu știu cum să încep conversația. Sper doar să nu îi țină partea lui Mike, dacă există așa ceva, ori sunt doar eu prea preistorică. 

Într-un final, Jess își reveni, strângând ochii și deschizându-i rapid. Poartă un hanorac roșu și o pereche de blugi negri, scoțându-i culoarea părului și ochii mari în evidență.

- Bună, îi zic într-un final.

Face ochii mari și aproape se îneacă încercând să tușească și să râdă în același timp. Ochii îi sclipeau.

- Hei, rază de soare! Pot să jur că te miști ca o balerină! Nici nu te-am simțit.

Poate nu ar fi trebuit să mă gândesc fix la lucruri perverse, dar se pare că influența lor asupra mea e copleșitoare. Îi zâmbesc la rândul meu.

- Arăți bine.

Complimentul neașteptat m-a făcut să roșesc, privindu-mi bluza neagră. Într-adevăr, asta era bluza mea preferată din cauză că îmi scotea ochii în evidență. Nu i-am răspuns. Roșeața mea a fost suficient cât să o facă să chicotească.