Dupa nenumerate incercari , esuate evident, de a atrage atentia familiei mele in scopul de a comunica cu ei, m-am decis sa ma retrag in camera mea pentru a-i scrie singurului meu prieten. Jurnalul.
Camera era intimidanta si iti oferea un aer de lux, insa cu toate acesta eu o simteam rece si straina. Am intaintat usor si mi-am prins parul, lasandu-ma sa cad alene pe pat.
In ultima perioada, adica de vreo doua saptamani, ochii mei primisera atatea lacrimi incat ma secasera. Chiar daca uram sa plang, nu aveam cum sa ii cedez inimii cand aceasta se impotrivea.
Fiindca intotdeauna in lupta pentru supravietuire dintre sentimente si ratiune, ratiunea moare.
Fiind a doua saptamana inca ma simteam goala pe dinauntru si nu imi gaseam locul. Stiam clar unde trebuia sa fiu, dar constiinta mea stupida ma tinea locului pentru binele meu. Mai bine sufeream acum, decat sa astept sfarsitul si sa ma chinui in fiecare zi, plus inca o eternitate.
Mi-am luat geanta de pe pat si telefonul si am iesit in aerul cald al Californiei, dorindu-mi nespus sa gasesc ceva care sa imi abata atentia de la gandurile mele tampite, orice. Mike ma sunase de atatea ori incat am fost nevoita sa imi telefonul pe modul avion. Nu suportam sa vad imaginea cu mutra lui caraghioasa si nici in ruptul capului nu as fi avut tupeul sa ii raspund. Nu pentru ca sunt orgolioasa, fiindca in viata mea am lasat mai mult decat as fi putut de la mine, ci din simplu fapt ca vocea lui m-ar fi intors inapoi.
Pornesc alene pe strazile orasului strain, oprindu-ma din cand in cand pentru a admira frumusetea orasului. Omenii se plimbau sau treceau grabiti pe langa mine, nebagandu-ma in seama, fiind prea absorbiti de conversatia in care intrau sau de propriile ganduri.
M-am oprit la o cofetarie si am intrat, uitandu-ma in jur si descoperind extrem de multi adolescenti, brusc amintindu-mi de ziua in care ma simteam singura si am plecat catre cafeneaua din centru. Mi se parea ca trecuse o vesnicie, insa in realitate fusese acum o luna... M-am asezat la masa cu prajitura in fata mea si am privit-o absenta. Lumea din jurul meu zambea si radea, si eu ma simteam singura, exact ca la inceput.
Ei, poate acesta e noul inceput, imi spun in mine oftand. Poate voi reusi sa uit, imi voi face prieteni. Mai am un semestru...
Imagini cu Mike dansand cu Anna la bal imi vin in minte si incerc sa le indepartez rapid, pentru a nu plange. Prea tarziu.
Siroi de lacrimi imi invadau fata si am fost nevoita sa imi las parul sa cada ca o perdea pentru a nu primi priviri insistente.
O umbra imi traverseaza fata si se aseaza in fata mea, insa nu ma sinchisesc sa imi ridic privirea. Imi iau lingurita in mana si mananc incet, evitand contactul cu persoana straina. Nu are decat sa se holbeze, imi spun.
-Buna.
Vocea aceea profunda si familiara imi topeste inima, facand-o sa se stranga mai mult. Oh, acum ii aud si vocea.
-Buna, mormai eu in barba evitand sa il privesc pe cel din fata mea.
Vocea familiara imi rasuna in cap iar si iar si iar si inima mi se face cat un purice. Daca totusi....? Dar nu, cu siguranta nu! Nu are cum sa fie el.
-Ce faci, copil frumos? ma intreaba din nou aceeasi voce familiara.
Oare chiar visez? Atat de rau am ajuns? Totusi... Nu!
-Esti suparata?
Oh, suparata? Cum as putea incepe? Voce profunda, zi-mi ca esti tu! Te rog zi-mi ca nu visez!
Imi fac curaj si imi ridic un pic barbia, descoperind prajitura de pe masa intreaga. Cum..? Parca am mancat-o... Imi ridic din nou privirea, de data aceasta mai sus si descopar o pereche de ochi albastri uitandu-se la mine.
Oh, Mike!
-Mike! strig eu si ma ridic, aruncandu-ma in bratele celui din fata me. Mi-a fost asa dor! Zi-mi ca ai venit sa ne impacam, caci eu nu mai suport!
Ma simt trasa cu brutalitate de o fata ce ma priveste urat, gata sa ma ia la bataie. Imi iau privirea de la ea si il privesc pe Mike care disparuse, in locul lui stand un baiat blond, cu ochi albastri.
Clipesc des si Mike reapare, largindu-mi zambetul de pe fata.
-Mike!
-Domnisoara, controleaza-te! il aud strigand.
Ma uit urat la fata care inca ma tine de bluza.
-Controleaza-te, ii zic si eu urat. Mike s-a intors!
Ma apropii si dau sa il sarut, insa baiatul cu par blond se pune in locul iubitului meu. Ce? Ma ridic si ma uit confuza in jur, observand oamenii din cafenea cum ma priveau mirati. Ridic dintr-o spranceana si ma uit inapoi la baiatul blond, vazandu-l cum se ridica.
-Esti bine?ma intreaba.
Incerc sa dau din cap, alungand cu mana imaginile duble, vazand cum tipul se uita nesigur la mine.
-Daca nu te-ai mai misca, as putea sa iti raspund, ii zic intinzand mana spre el pentru a-i opri multiplicarea.
Cei trei tipi blonzi se uita confuzi la mine, iar intr-o secunda lumea incepe sa se invarta, neputand sa tin pasul cu ea....
*
Lumina alba ma face sa ma chiorasc si inchid ochii la loc, intorcandu-ma incet pe o parte.
-Hmm, ingaim eu.
O mana calda imi atinge fruntea si deschid din nou ochii, speriata.O doamna in halat alb imi pune pe frunte o compresa.
-Unde sunt? intreb ragusita.
Doamna nu raspunde si am senzatia pentru o secunda ca am vorbit in mintea mea ce acum incearca sa isi aminteasca cum am ajuns aici.
-E bine? intreaba o voce de femeie familiara.
-Da, e bine. A facut insolatie, o aud pe doamna in halat vorbindu-i mamei.
-Oh, ce bine!
Clipesc rar, obisnuindu-ma cu lumina din camera, iar mama se apropie de mine, zambindu-mi vag.
-Cum te simti?
Imi analizez atent copul, miscand incet mana, piciorul si fata.
-Bine, concluzionez eu si incerc sa ma ridic.
O ameteala imi cuprinde capul si ma simt intinsa inapoi pe perna.
-Ce s-a intamplat?
-Ai facut insolatie, scumpo, si era de asteptat, zice mama. Ar fi trebuit sa iti fac instructajul de cand ai ajuns aici. Niste tipi au anuntat salvarea care te-a adus aici.
Super, imi spun in minte.
-Cat e ora?
-Sapte dimineata, zice mama.
Ultimele amintiri imi revin, facandu-mi capul sa explodeze si gem usor de durere.
-Adica sunt aici de la patru P.M. de ieri?
Mama aproba din cap si se indeparteaza pentru cateva secunde, aparand cu o cana cu apa.
-Doctorita a spus sa iti dau apa cand te trezesti. Si va veni mai tarziu sa iti puna o branula, esti deshidratata.
Of, superb... cu toate ca amintirile imi erau cam neclare, sentimentul de dor s-a instalat rapid. Nu puteai sa mai astepti...?
Aprob usor din cap, iar mama ma lasa sa dorm, afundandu-ma in vise mai placute ca realitatea.
CITEȘTI
Dacă ai ști...
Romance"Ăsta e liceul. Locul în care ai o etichetă, care dispare și apare în funcție de faptele comise, iar fiecare om e bine venit să îți atribuie calități și defecte mai mult sau puțin reale. Lucrul cel mai grav este că tu nu ai idee despre ceea ce cred...
