Dacă ai ști...

California

Viata nu e așa cum te astepti si lumea nu e mereu buna. Uneori îți doresti sa schimbi un om dându-i motivele necesare, spunându-i defectele si unde greșeste. Am constatat ca nu ai nevoie sa ii spui adevarul unui om dacă doresti sa il schimbi, ci sa ii spui minciuni.
Dacă intr-adevăr vrei ca omul de langa tine sa fie bun, sa nu mai tipe, urle, sa se ascundă sau alte lucruri, trebuie doar sa il minti. Spune-i ca are un suflet frumos, încurajează-l sa facă lucruri bune si nu il certa când greșeste.
Stiu, e greu.
Mama mea nu a fost persoana cea mai apropiată mie, ci as putea spune mai degrabă ca Mike si Jess.
Totusi, ea a fost cea care m-a primit înapoi in brațele ei, oricât de rebela as fi fost.
M-am ținut de promisiune si acum am ajuns in California. Plecarea mea nu a sesizat-o nimeni, căci pe la doua dimineața eram cu bagajul in mana, coborând ușor pe scări si privind pentru ultima data locul in care mi-am lăsat inima. Totul a fost spontan, o decizie pe moment ce sper ca nu voi fi nevoită sa o indur la nesfârșit.
Mike a constituit cel puțin pentru moment tot ce am avut mai de pret, insa se pare ca pentru el nu eram la fel. Urma sa plece așa ca am ales sa plec eu prima, căci oricât de bine mi-era langa el nu suportam gândul ca zilele ne sunt numărate. Stiu, muncisem mult sa ii ajung la inima, sa trec de bariera prieteniei, sa trec de Anna si McDonald's, de Travis si de scoala.
Dar am făcut-o. Si cu toate ca inima mea e încă in acel oraș micut, eu ma aflu in California, la mii de km depărtare.
Mama ma așteaptă in aeroport cu o punga plină de M&M, preferatele mele, alaturi de un bărbat ce nu pare a trece de 30 de ani.
-Buna, mama, zic zâmbind si deschizandu-mi brațele așteptând o îmbrățișare.
-Oh, scumpo, zice mama copleșitor de emoții.
Ma strânge in brațe cu putere si ofteaza iar eu ii inspir parfumul, nestiind cat de panicata eram. In fond, ma simțeam încă un copil chiar dacă timpul ma transforma.
-Scumpo, se mira mama, ce ai crescut. Ce te-ai maturizat! Când ți-a crescut parul așa? Ești machiata?
Dau din cap, amintindu-mi ca mama habar nu are ca am împlinit optsprezece ani insa prefer sa las gândul acesta pentru mai târziu.
-Stam langa plaja acum, poți iesi oricand, zice ea vazandu-ma mai agitata. Ah, era sa uit. Ți-l prezint pe Arthur, viitorul meu soț.
Închid ochii pentru câteva secunde, sperând ca toate mărturisirile astea sincere din ultimele zile sa fie doar rodul imaginatiei mele. Deschid ochii iar realitatea redevine dura si o privesc pe mama care imi zambeste, si pe Arthur, viitorul meu tata.
-Incantata, zic adăugând in minte cred.
-De asemenea, Alli, zice el cu o voce profunda. Sa te ajut cu bagajele.
Vine spre mine iar eu il privesc simtindu-ma intimidata de inălțimea lui si ii zâmbesc ușor.
Pe drumul către noua mea casa gândurile imi zboară involuntar la Mike si Jess si simt cum o criza de plâns se apropie. Incerc sa privesc peisajul, spunându-mi ca voi avea destul timp pentru plâns când voi fi in camera mea.
Casa langa care oprim mașina este una destul de luxoasa si nici nu ma așteptam la altceva, având in vedere postul de agent imobiliar pe care il ocupa acesta.
Un miros familiar ma întâmpina când trec pragul si ii găsesc pe bunici in sufragerie, bunicul ingrijind-o pe buni. Alerg către ei si ii strâng in brate, lasandu-mi emotiile sa ma tradeze si simțind cu dorul neștiut pana acum se evapora încet încet din mine.
Dupa o dupa amiaza amuzanta, in care am încercat sa rad la glumele lui Arthur, un băiețel si-a făcut aparitia de dupa ușa. Am rămas muta când am aflat ca ca este băiatul lui Arthur si ca noi urmam sa fim frați. Am încercat sa zâmbesc amabil, ridicându-ma din scaun si ieșind in aerul cald de toamna, alergând spre plaja.
M-am uitat in urma ca sa ma asigur ca nimeni nu venea dupa mine si ca ma aflam destul de departe de casa si am Șt frâu liber sentimentelor.
Emoții si plans, urmat de o sesiune ce amintiri, toate cu Mike in NY, la ziua mea, la scoala, dormind împreuna sau cicalindu-ne. Amintiri cu Jess, prima oară cu ea la coafor, in club si pe plaja.
Emoții ce nu știam ca le aveam au dat navala aducând cu ele miliardele de amintiri. Trecuse trei luni, si cu toate astea viata mea era una noua, mai frumoasa si plină de energie. Imi apărută in minte momentul in care tata imi înmâna fără resentimente banii, când mana ma informa ca se va căsătorii, ca voi fi sora mai mare....
Erau prea mult pentru mine, prea mult pentru o zi.
Dar eu trebuie sa suport, căci asta e un joc al vieții, care așteaptă sa vadă dacă vei câștiga sau vei pierde.