Dacă ai ști...

McDonald's

Mike îmi scrisese acel mesaj. Vii sâmbătă la film? Atât de simplu și totuși... profund pentru o tipă ca mine...

*

- Ai auzit vestea? Jess mă privi atentă.

O privesc curioasă în timp ce îmi termin de mâncat sendvișul și mă rog în gând pentru o veste bună. Înghite în sec, apoi oftează și îmi smulge mâncarea din mână.

- Mike are o iubită. Una oficială.

Crezând că nu am auzit bine, ridic din sprâncene și îi mulțumesc în mintea mea pentru faptul că mi-a luat mâncarea înainte să mă înec cu ea.

- Dar... parcă el nu era cu nimeni mai mult de o zi.

Toată fericirea mea cu care mă trezisem din cauza lui, se risipiseră.

- Mda... ce pot zice, ridică Jess din umeri. Se pare că nu mai sta aşa mult pe acasă, cumpăra flori şi când vine acasă vorbeşte prin mesaje toată ziua.

- Asta e, am spus. Nu vreau să vorbesc despre asta.

M-am ridicat şi am ieşit afară. În curte aerul mă înţepa. Azi era clar mai frig. Cum putea să fi adevărat? Adică, el chiar mă vedea doar că pe un prieten, nu? Foarte bine. Aşa şi trebuie. Eram patetică. Mi-am dat ochii peste cap şi mi-am exersat zâmbetul de "sunt bine, nu întreba". Chiar dacă nu înţelegeam nimic, pentru că Mike mă invitaseră fix aseară. Iar azi are o iubită oficială? I-am zâmbit lui Jess care venise afară după mine.

- Nu am vrut să îţi stric ziua. Ştiu că simţi ceva pentru el, mi-a zis ea.

- Asta nu e adevărat, i-am spus

- Toate l-am vrut odată. E farmecul lui. Dar le-a trecut, mi-a zâmbit încurajator.

- Jess, sunt bine, pe bune. Şi sună patetic când vorbeşti de farmecul lui.

Am mai vorbit despre lucruri mărunte toată pauză. Când am terminat şi cu orele, m-am dus spre cabinetul de franceză, unde avea loc detenţia. Am intrat şi am concluzionat că eram singură. Mi-am dat ochii peste cap şi m-am aşezat în primele bănci de la perete. Mi-am scos "La răscruce de vânturi" şi am început să scriu eseul la engleză. Profesorul Jecks, cărunt şi scund, intra uşor în clasă.

- Ei, doar tu eşti? Întrebă el.

- Bună ziua, domnule. Nu, mai e un băiat. Trebuie să ajungă.

Şi atunci intră Mike. Îl salută pe profesor şi se aşeză lângă mine.

- Ok, copii. Fără telefoane, săruturi sau gustări.

Am râs. Săruturi??

- Staţi liniştit, domnule. Am înţeles, i-am spus eu.

Mike îmi dădu un cot.

- Au. Ce e?

- Nu saluţi, nu-mi zâmbeşti? Ce faci?

- Chiar acum? Un eseu. Tu?

I-am arătat eseul şi m-am întors să continui.

- Uite, bine. Am auzit că Travis da o petrecere vineri. Vi şi tu? M-a întrebat... destul de politicos.

- Nu ştiu. S-ar putea să fiu plecată, am fluturat stilou în aer nepăsătoare.

- Dar sâmbătă rămâne stabilit, da?

M-am întors să îi privesc faţa. Clar nu avea să îmi spună cine este. Am spus să îmi asum riscul de a întreba.

- Da, Mike. Rămâne aşa cum ai spus. Dar unde.?