Dacă ai ști...

Anapoda

In gălăgia provocată de scaune si de pași alergând spre ieșire toată lumea pare pe cont propriu. Fiecare parca aleargă sa își salveze viața, fără sa se uite in stânga sau dreapta. Jess ma ia de mana si pornim spre iesire.
Ma sui in autocar si acesta porneste in graba. Trecem de orașul avertizat de furtuna si intram intr-o lume paralela, unde e soare si multa verdeața.
Încet încet încep sa ma relaxez, iar in liniștea autocarului imi scot căștile si pornesc ipodul. Muzica ma linisteste complet si închid ochii, imaginandu-mi marea la picioarele mele si un băiat superb sărutându-ma sub stele.
Ah, ce romantica sunt! Surâd la gândul ca m-am schimbat, iar totul i se datorează lui Mike. Prezenta lui m-a făcut sa imi pese de mine, sa ma privesc, sa imi ofer mai mult timp si sa iubesc. Mike m-a învățat despre înțelegere, despre ras si despre viața. Mi-a dat dovada de respect si curaj si am putut sa ma linistesc doar in brațele lui.
Ii datorez totul, fiindcă fără el as fi continuat sa ma prefac ca trăiesc si sa-mi construiesc o viața din cărți. Pot spune ca m-am îndrăgostit de tipul potrivit, la momentul cel mai neasteptat. Si ca datorită lui pot rade, pot glumi, pot spune " asta e", pot sa nu imi mai pese de oamenii cărora nu le pasa de mine.
M-a învățat ca razbunarea e arma prostului si ca nu ma încălzeste cu nimic dacă fac rău.
Tot el m-a învățat ca roata se intoarce, ca după rău vine bine si ca nu trebuie sa imi pun încredere in cineva. Decât in cel pe care te poți baza.
M-a învățat ca lumea are masca, iar după acel chip se ascund sentimente. Unele bune, altele rele. Unele mai rele ca altele sau unele mai bune ca altele. Fiecare își face viața cum vrea el iar eu am ales sa am încredere in Mike.
Revin cu picioarele pe pământ atunci când autocarul opreste si ma ridic in picioare, așteptând sa ies.
Afara il caut pe Mike cu privirea insa nu dau de el.
-O fi plecat la baie, imi spune Jess vazandu-ma agitata.
Dau din cap si pornesc spre căsuțele ce așteaptă musafiri.
-Dragilor, bine ați venit in miniexcursia pe plaja. Programul este următorul:
Ora 1PM: jocuri si activități pe plaja.
Ora 2-4 PM: program liber.
Ora 4-5: Cina
Ora 6-8 activități cu grupul.
Ora 8-10 foc de tabăra/ Karaoke
Ora 10 program liber permis doar pe plaja
Acum,continua profesorul Hend, am lista cu numărul căsuțelor si proprietarii lor. Când va auziti numele, luati cheia si va îndreptați spre casuta.

Profesorul Hend începe sa numească elevii. Sunt anunțati Louis si Mike si ma uit in jur, in căutarea băiatului familiar.
-Mike Mencer? Unde e?intreaba profesorul.
Ca de fiecare data când nu știu răspunsul ma panichez si privesc disperata in jur. Oh, nu nu nu nu nu!!
-Alice, te rog sa il suni si sa ii zici ca dacă e o gluma proasta o sa i se aplice sancțiuni.
Dau din cap si apelez numărul lui, iar "Hall of fame" se aude de undeva din apropiere. Ma îndrept spre muzica si descopăr geanta pe o buturuga. O deschid nevrând sa cred ceea ce tocmai se întâmpla.
Scot telefonul din geanta mea,amintindu-mi ca mi l-a dat sa il țin cât timp s-a dus la baie.
OH,nu!!! Te rog,nu!
Ma îndrept spre profesor si ii arat telefonul.
-l-a ținut la mine pana avea sa se întoarcă de la baie. Imi amintesc ca atunci,spun nevrand sa dau glas gândurilor mele, ne-ați spun sa Ieșim afara. Cred ca....
Nu pot zice restul propozitiei. Ma asez pe un bustean si priveam marea, sperând sa imi domolesc bătăile inimii.
-Ar fi trebuit sa fac prezenta, zice.
Termina de citit lista si porneste autocarul întorcându-se in sat.
Oh, te rog sa fie bine! Ma rugam in gând sa nu pateasca nimic! Gândurile cum ca ar fi furtuna chiar acum iar el sa nu știe continua sa ma streseze. Oh, Doamne, Ajuta-l! Ma rog in continuare ca toți sa se întoarcă teferi si ma mustrez pentru ca panica m-a făcut sa uit de persoana Draga!
Restul zile nu am fost buna de nimic, gândindu-ma si inventand tot felul de scenarii. Speram sa se întoarcă teferi, insa autocarul tot întârzie sa apară. Pe la 4 PM ies la insistenta lui Jess pe plaja insa gândurile ne sunt la parcarea, acum goală.
Ohh, așteptarea asta ma omoară!
Telefonul meu bazaie si răspund fără sa ma uit, stiind ca el nu ar putea fi.
-alo?intreb.
-Alli?se aude vocea familiara a lui Mike.
Pare îngrijorat. Oh, nu! Te rog nu!
-Mike?tip începând sa plâng. Unde ești? Ești bine? Ah, imi pare așa de rău ca am fost cu capul in nori!esti bine? Imi pare rău!
Încep sa plâng iar Jess ma ia in brațele ei mici.
-Iubito, linisteste-te. Te-am sunat sa îți spun sa nu te sperii. Sunt bine, ne-au interzis pana acum sa părăsim orașul pe timp de furtuna, iar acum sunt in drum spre tine. Imi pare rău ca te-am făcut sa te alarmezi!
Vocea lui blândă ma calmează dintr-o data si zâmbesc ușurata.
-Dacă ai știi câte griji mi-am facut...
-Sunt pe drum spre tine. Te iubesc!
-Si eu te iubesc!
Încheiem amândoi si o privesc zâmbind pe Jess.
-E pe drum, ii zic.
-Ți-am zis eu ca sta prea mult la baie!
Începem sa radem, stiind ca încearcă sa ma inveseleasca.
Facem o plimbare si admir peisajul, ascultând marea.
-Alli!?