Mărturisiri la Apus

Artă

Știam să mângâi norii
cu o singură privire.
Și să plutesc în pași de dans
pe lângă cele mai sfinte cuvinte.
Știam să fiu deasupra celor
ce nu învățaseră să fie liberi.
Să extrag de esența anotimpurilor
sintagme potrivite.
Reușisem din întuneric
să scot petale de lumină,
pentru a le împrăștia pe patul
unde doarme acum
inspirația mea divină.
Din mâinile mele
ieșit-au împărații întregi,
locuite mai departe de
îndrumătorii mei străvechi.

Oh, câtă putere dumnezeiască
pe o singură hârtie!
Din stiloul meu curgeau picături
ce vindecă și învie.
Mâinile mele bătătorite de creație
au scos la iveală paradisuri
pentru inimile bolnave
cu o mie și una de frânturi.
Din Ceruri s-a pogorât puterea
ce zace în mine
și o foloseam pentru a crea
simplilor o întreagă galaxie.
Eram una cu soarele
și de mână cu cuvintele...

Acum praful înghite condeiul
lăsat al nimanui,
ducând în neștire metafore
bătute în cui.
Iar atotputernicia mea
s-a cufundat în uitare
Eu, o muritoare,
o privesc cu milă
cum se pierde în zare.