Când până și tu mă rănești
în a cui brațe să-mi alin durerea?
Îmi spui că tot eu sunt cea care dărâmă povești.
Dar oare cine mi-o fi mângâierea
dacă tu nu-mi mai ești?
M-am săturat
să mă lupt în continuare cu
nefericirea.
Am obosit!
Ne aruncăm în valuri și riscăm totul
spunând că suntem bine.
Comparăm iubirea cu norocul,
dar tot reușim să ne pierdem prin cuvinte.
Probabil este vina mea că timpul
m-a condus către tine.
Iar acum îmi pare rău că
te plimbi ca mortul
printre urme de ruine.
Inima mea nu-mi mai iese din piept
când îmi vorbești.
Și nici nu prea mai pot să iert
de fiecare dată când îmi greșești.
Vorbele tale mă ustură,
iar comportentul tău este nedrept.
În timp ce mă faci să sufăr,
tu singur în întuneric pășești.
În acest ritm,
spune-mi...
Unde ajungem?
CITEȘTI
Mărturisiri la Apus
PoetryViaţa este ca o poezie. Ori mergi într-o monorimă amplă şi perfectă, ori într-o controversă de încrucişare! Aici îmi deschid sufletul şi îmi opresc mintea să scot versuri cu nemiluita. Pentru că nu mi-am găsit acel ideal să mă asculte, am hot...
