Mărturisiri la Apus

O copilă

Singuratică, aşezată sub brazii aplecați,
    Cu ai gândurilor interzişi intrați,
  O copilă de o vârstă prea fragedă să înțeleagă,
   A cuvintelor seamă,
  Voia numai flori să culeagă.

     Cu fiecare floare mirosită,
   Rămânea câte o dorință irosită...
  Şi se năştea de fiecare dată un miraculos țel,
   Îl interpreta într-un mare fel!
   Dar se înțepa mereu în ai lor spini
  Şi îşi înmuia mânuțele palide în venin.

   Ah, ce visuri superbe spuse de o fetiță!
   Neascultată şi văzută ca o falsă zeiță.
  Hotărâtă, voia să iasă de sub brazii aplecați,
 Dar vedea norii întunecați.
    N-a prin curaj şi a rămas
  Sub frică fără să mai facă vreun pas.

   O copilă cu visuri mărețe,
 Şi cu un buchet de flori şugubețe
  A sperat că într-o zi
Va scăpa de spini şi va fi...
  Liberă deasupra brazilor
Aşezată în rândul zeilor.
 
   Privesc această copilă
  Cuprinsă de o jalnică milă,
 Dar cu flori pline de viață,
 În care îmi vedeam odată a mea față.
  Nu... nu mă mai recunosc,
 Dar sper cum speră şi ea...
 Nu este vina mea
Că orice început e un sfârşit prost. 
 

-sincerity