Duce-m-aş cu gândul
Să nu mă ştie nimeni,
Căci şi tu ai părăsit
Orice din totul meu.
Tu mi-ai arătat astrele,
M-ai dus până la stele
Şi tot tu m-ai prăbuşit
Fără niciun motiv.
Mi-ai luat tot
Chiar dacă de fapt
Nu aveam nimic.
Am înțeles că tăcerea
E cel mai bun remediu
Să scap de boala grea
A falsității tale.
Şi ai demonstrat prea bine
Cine eşti...
Dar oare ce sunt eu
Fără minciunile tale?
Îți aduci de-aminte
Cât timp ți-am fost aproape
Şi te-am lăsat să pui capul
Pe umărul meu mort?
Oare mai ştii tu,
Cât te-am ascultat
Din zori şi până în seară
Încât luna ne certa?
Cum ai putut să mă trădezi?
Tu, suflet nimicitor!
Răscolit-ai lumea mea
Fără milă!
Aşa eşti tu!
Acum că mi-ai deschis ochii,
Îmi şterg orice păcat
Că te-am lăsat să intrii
În lumea mea.
CITEȘTI
Mărturisiri la Apus
PoesíaViaţa este ca o poezie. Ori mergi într-o monorimă amplă şi perfectă, ori într-o controversă de încrucişare! Aici îmi deschid sufletul şi îmi opresc mintea să scot versuri cu nemiluita. Pentru că nu mi-am găsit acel ideal să mă asculte, am hot...
