Viaţa este ca o poezie. Ori mergi într-o monorimă amplă şi perfectă, ori într-o controversă de încrucişare!
Aici îmi deschid sufletul şi îmi opresc mintea să scot versuri cu nemiluita.
Pentru că nu mi-am găsit acel ideal să mă asculte, am hot...
Unde-i acasă dacă-s pustiită De dureri ce nu mai trec? De priviri familiare și străine, În care continui să mă înec. Și strivită de a lor judecată, Mă port ca un pion pe tabla lor. De fapt, sunt o mașină stricată Și strig după ajutor.
Unde-i casa mea de suflet Cu acoperiș placat cu lumină? Văd doar niște țigle goale Și pângărite de vină. Sub amprenta lor mă aflu Și în mine mă scufund, Dorindu-mi să dispar cu totul Și singură să-mi văd de drum.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
