[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul VIII

Doctorul a luat cate o eprubeta de sange, cateva monstre de fire de par si de unghii pe care le-a pus in niste cutiute din plastic, lipind numele "proprietarului" si punandu-le pe un raft inalt, mandru de captura sa.
-Voi evrei, sunteti niste specimene atat de ciudate. Mereu m-am intrebat cum este alcatuit corpul vostru, daca gemele voastre sunt la fel de mizere cu o aratati pe exterior.
Spunand asta, o aseza oe Magdalena pe patul de consult, aranjandu-i cu grija rochita.
-Totusi, tu nu esti chiar asa urata, pacat ca esti evreica. Oricum, stai linistita, tot ce urmeaza sa fac nu are sa doara prea tare. Zise el ranjind.
S-a apropiat de ea, in mana tinea o seringa de cativa mililitri cu o substanta de o culoare neobisnuita.
I-a prins capul mic si firav cu mana lui mare si grea, si un urmatoarea secunda i-a infipt seringa in ochi.
Magdalena a urlat de durere, Edith a incercat sa fuga spre ea, dar Josef a lovit-o cu piciorul exact in zona unde copilul se dezvolta, facand-o sa cada istovita de durere.
-Copilul meu! Ingerul meu! Ce ii faci, monstrule?! Ai promis ca o sa o faci bine!
-Dar, draga mea evreica, asta fac. Spuse Josef izbucnind intr-un ras de-a dreptul infiorator.
S-a indepartat de fetita, a luat a doua seringa si a infipt-o in al doilea ochi. Acum statea si astepta ascultand urletele fetei si gemetele pline de durere ale mamei. Astepta ca ochii fetitei sa isi schimbe culoarea.
Marea pasiune a lui Mengele era sa obtina rasa pura, blonzi cu ochi albastrii. Pasiune dusa la extrem, incerca asta prin toate metodele, imcerca sa revolutioneze lumea medicinei si sa isi faca conducatorul mandru.
Magdalena era aproape lesinata de durere, Edith era intinsa pe podea, in urma loviturii si plangea. Era complet dezamagita, credea ca in sfarsit cineva are sa le ajute dar s-a inselat amarnic.
  Mengele a inceput sa se plictiseasca si ii ajungeau vaicaierile femeilor, asa ca a dat ordin sa fie trimise in baraca, oarecum dezamagit ca medicatia nu are efecte imediate, s-a intors la biroul sau luand notite, combinand noi substante.
Au foat mutate intr-o noua baraca iar la intrarea in "noua casa", au crezut ca o sa lesine, nu erau morti, nu erau nici subnutriti. Era ceva mult mai rau, si mai inspaimantator.
In aceeasi baraca mai erau inca 3 femei si doua perechi de gemeni. Femeile erau mutilate, gemenii la fel. Si ei erau cobaii pentru experimentele lui Mengele.
Au gasit un pat liber, si s-au asezat acolo. Edith o tinea strans in brate pe Magdalena care nu mai putea vedea.
O femeie inalta, dar care acum mergea garbovita, cu fata patata si cu multe rani infectate s-a apropiat de ele oferindu-le o patura, singura pe care o avea.
-Multumesc foarte mult!
-Trebuie sa fim unite, e tot ce ne-a mai ramas.
-Care e numele tau? Sa stiu pentru cine sa ma rog.
-Anna. Nu e nevoie sa te rogi, oricum nu ajuta la nimic.
-Nu crezi in puterea Domnului?
-Am crezut. Acum, credinta mea s-a risipit, Dumnezeu m-a abandonat, mi-a luat tot si m-a trimis in acest Iad! De ce as mai avea credinta in el?!
-Eu cred ca are sa ne ajute. El mereu ne ajuta.
-Cu trei saptamani inainte sa ajung aici, in timpul unei slujbe peretele sinagogii a cazut peste 39 de oameni ucigandu-i. A fost Dumnezeu? A fost Satana? Nu stim... Dar Dumnezeu cred ca s-a distrat copios de acolo de Sus cand a vazut tot spectacolul, pentru ca pana la urma este un ucigas, ia sute de mii de vieti zilnic, uneori ale unor oameni nevinovati, prea tineri care avea toata viata inainte. Cum sa Il iubesti cand sti ca si pe tine si copilul tau te-a aruncat in ghearele Satanei.
Edith a ramas tacuta cugetand asupra celor spuse de Anna. Avea dreptate, intr-o oarecare masura, dar ea continua sa isi pastreze credinta, asta e tot ce mai avea, credinta. Apoi, atingand usor steaua galbena de pe haine, o lacrima i s-a rostogolit pe obraz, cazand pe obrazul fetei sale.
Anna, vazand starea lui Edith, a incercat sa o faca sa vorbeasca despre cele traite, stia ca nu are sa o ajute, dar pana la urma fiecare merita sa se descarce, sa spuna cuiva.
-Ati fost in cabinetul lui, asai? A pus gheara si pe voi...
-Da, am fost. A raspuns Edith aproape absenta. Ce fel de om este?! Tu...ai fost acolo?
-Da... Da am fost, spunand asta, femeie si-a ridicat rochia, dezvelind o arsura extrem de urata si o taietura de 10 centimetri infectata.
-Dumnezeule! El ti-a facut asta?
Dar femeia s-a multumit doar sa dea din cap afirmativ.
- Pe langa asta, contiua ea cu o voce calda aproape soptind de frica ca cineva sa nu o auda, imi ia zilnic sange iar mancarea nu e de ajuns incat organismul meu sa mai produca sange. O sa mor curand, cel putin asa sper, dar am auzit ca atunci cand un cobai se apropie de moarte, face pe dracu in patru si il tine in viata. Iar daca nu conta foarte mult si mai avea 10 ca el, il trimite in camera de gazare.
-De cat timp esti aici?
-De doua saptamani.
-Si... In afara de astea, spuse Edith uitandu-se la ranile femeii, ti-a mai facut si altceva?
-Cand am venit eram inalta, un trup zvelt si bine lucrat. Am fost jucatoare de baschet, mereu am fost sportiva. Cand m-a vazut a fost socat, o femeie atat de inalta este rar intalnita in zilele noastre. Dar socul lui, s-a transformat in curiozitate si asa au inceput incercarile de a ma micsora. Dupa ce aproape mi-a rupt toate oasele si-a dat seama ca nu are nicio sansa sa imi reduca din centimetrii, asa ca s-a asigurat sa fiu garbova pentru tot restul vietii. Asta cred ca a fost cea mai groznica tortura pe care am trait-o si mi-am zis ca daca am supravietuit acesteia, o sa supravietuiesc si de acum incolo. Dar acum caut moartea mai ceva ca un beduin pierdut in desertul arid care cauta apa.
  Un soldat si-a facut aparitia, luandu-i pe cei doi gemeni si pe Anna care abea a apucat sa strige voioasa catre Edith:
-Iata-mi sfarsitul! Sa ai grija de tine si sa nu uiti ca trebuie sa supravietuiesti iar cand faci asta, cauta-mi familia si spune-le ca am murit fericita! Anna Pauker e numele meu, iar pe sotul meu il cheama Frederik.... Dar gura i-a fost astupata de mana soldatului.
Anna s-a zbatut, l-a muscat de mana, dar o lovitura in cap a potolit-o pentru moment.
Edith speriata, strangea fetita la piept invelind-o in patura data de Anna.
"Doamne nu o lasa sa moara! Nu are credinta, s-a intors cu spatele la Tine Doamne, dar nu o lasa sa moara, in strafundu-l sufletului sau Te iubeste si are credinta ca Tu ai sa o salvezi!"