[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XI

Dupa 9 luni
Edith isi continua viata mizera din baraca, muncea zilnic alaturi de celelalte femei, hrana nu era suficienta iar starea Magdalenei se agrava.
Dupa ultimele experimente ale medicului, fetita era oarba si cu o infectie oribila la picior. Cu toate acestea inca era un cobai al experimentelor si inca era fortata sa munceasca.
Anna era din ce in ce mai slaba, era foarte bolnava si era clar ca nu mai avea multe zile. Edith era singura care isi sacrifica portia de macare si o impartea Magdalenei si Annei, le purta de grija iar Anna nu stia cum sa ii multumeasca dar Edith mereu ii cita cuvintele "Trebuie sa fim unite, e tot ce ne-a mai ramas."
Intr-o zi, in baraca femeilor li s-au alaturat o familie de pitici circari, 7 la numar. Femeile erau fandosite, cu rochii stralucitoare si machiate strident. Barbatii purtau costume pe marimea lor si palarii care le dadeau un aer elegant. Cu toate ca fiind barbati trebuiau trimisi in alte baraci, Josef a tinut mortis sa ii "cazeze" aici, fiind cea mai aproapiata cladire de cabinetul sau.
Erau foarte politicosi, iar cu timpul au devenit motivul fericirii doctorului.
Piticii erau favoritii lui, facea zeci de experimente pe ei, din 7 au mai ramas doar 2 femei pe care inca nu se incumeta sa le omoare. Pe ceilalti fie i-a trimis in camera de gazare pentru proasta comportare fie incerca sa ii lungeasca pana le sfarteca corpurile fie alte experimente odioase.
In noaptea de 19 decembrie, Edith a simtit primele contractii, si dupa o ora a intrat in travaliu. Durerile erau de nesuportat si de mai multe ori isi repetase ultimele dorinte. " Daca este sa mor, oricare are sa supravietuiasca din voi, va rog cautati-mi sotul si sa ii spuneti cat de mult l-am iubit si ca imi pare rau ca nu am putut face mai mult." Femeile erau adunate in jurul ei ajutand-o sa nasca, astfel dupa doua ore de chinuri, a reusit sa aduca pe lume o pereche de gemeni.
Cand au fost batuti pe spate, niciunul nu a plans, apoi, Ellis, femeia pitica a verificat inima copiilor. Erau morti.
Vestea a traznit-o ca un fulger pe Edith care a inceput sa planga si sa il blesteme pe Mengele. El era singurul vinovat. Datorita experimentelor sale pe femeia insarcinata, copii s-au nascut morti.
Indata ce a aflat de nasterea copiilor, Mengele si-a trimis asistentul dupa prunci, fie ei si asa morti. Nici ca ii pasa de femeia secata de puteri, distrusa si speriata.
Edith a adormit plangand dupa nastere, promitand ca va gasi o cale sa se razbune, sa isi razbune copii. Era singurul gand care o facea sa supravietuiasca, de dragul copiilor lui Avram.
A trecut o saptamana de la nastere iar Edith s-a refacut complet, fizic vorbind, era la fel de frumoasa ca in prima zi, cu toate ca era supusa la niste chinuri ingrozitoare.
Doctorul Mengele isi facea vizita zilnica la piticele lui cu care discuta ore in sir. Ii provoca o placere neobisnuita, il bucura si ii facea ziua mai buna. Toata lumea stia ca atunci cand era cu zambetul pe buze, isi vizitase piticii.
Intr-una din zile, Ellis i-a marturisit ca pe langa talentul de circar mai are un dar ceva mai special, stie sa ghiceasca viitorul in palma.
-Nu zau? A spus doctorul amuzat. Ei bine atunci, as dori ca tu, domnisoara, sa imi prezici viitorul. A spus el intinzandu-i mana.
Micuta Ellis a luat mana doctorului si a studiat-o, apoi s-a uitat in ochii lui patrunzatori.
-Ei bine, ce zice? A spus el razand.
-Dumneavoastra sunteti un barbat hotarat, inteligent si rational.
Ellis a facut o pauza, a continuat sa ii priveasca mana si expresia ei s-a schimbat brusc.
-Ce? Ce e?
Femeia a continuat sa taca si sa priveasca, ochii ei se uitau din ce in ce mai curiosi si uimiti.
-Vorbeste femeie! A ordonat el.
-Dumneata doctore, vei avea cel mai mare conflict interior, unul care are sa va aduca si sfarsitul. In patul dumneavoastra va ajunge un sarpe, un sarpe pe care incercati sa il starpiti, dar nu veti reusi. Va veti indragosti nebuneste, si veti fi pus in fata unei decizii aproape imposibile.
-Sarpe?! Ce tot vorbesti? Fi mai clara!
-Sarpele, domnule doctor, reprezinta o femeie, o femeie de alta rasa pe care dumneavoastra o vreti moarta, o evreica.
-Ce?! Constientizezi ce vorbesti? Minciuni! Toate astea sunt minciuni si blasfemii!
-Asta e adevarul, adevarul scris in palma.
-Minti! Sarlatana jegoasa! Eu, doctorul Josef Mengele sunt de rasa pura, nepatata, nu m-as incurca niciodata cu viermii socitetii! Niciodata!
Mengele s-a enervat teribil si a urlat ca femeia sa fie omorata cat mai repede cu putinta, apoi a parasit baraca.
Soldatii s-au conformat ordinului si au ucis micuta femeie care spre surprinderea tuturor a acceptat moartea cu zambetul pe buze, ultimele ei cuvinte fiind "Doctore, puteti sa ma omorati,puteti sa negati, dar previziuniile se vor adeveri" iar apoi a cazut in groapa sapata, peste alte cadavre impuscate.
Edith a vazut toata scena, ii parea nespus de rau pentru mica femeie, dar brusc si-a dat seama ca razbunarea insemna supravietuire, iar acum avea o idee cum sa obtina protectie si viata in continuare...