[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XXIX

Hitler a parasit camera si le-a lasat pe cele doua Eve singure.

-Te simti bine?

-Da. Ma bucur ca am scapat. A raspuns Ev sec.

-Chiar a facut tot ce ai zis?

-Da a facut-o. Consider ca era nebun de legat.

-Trecutul poate sa doara, dar poti fugi de el sau poti invata din el. Copila mea, este un motiv pentru care toatea astea s-au intamplat si pentru care toate lucrurile sunt asa cum sunt.

-Nu conteaza asta acum, trecutul e trecut. Imi pare rau ca totul s-a terminat asa, nu am vrut sa stric seara.

-Nu iti face probleme, e mai bine sa totul s-a intamplat asa, si ca acum esti libera.

-Multumesc pentru tot. Maine dimineata voi fi aici.

-Ba nu, nu vei fi. A spus Hitler intrand in camera.

-Dar dragule...

-Nu! Imi pare rau copila dar nu pot sta in preajma unei persoane care a avut legaturi cu un evreu.

-Adolf, fata asta are nevoie de locul asta de munca!

-Taci! Nu ti-am cerut parerea. Esti concediata domnisoara Schiller. Ar trebui sa fi recunoascatoare ca nu te-am omorat si pe tine! Nu vreau sa te mai vad vreodata.

Ev a parasit casa plangand, iar pentru prima oara in viata ei simtea ca are nevoie de Avram.
"Mintea are locul ei propriu si tot ea poate face din Rai Iad si din Iad Rai. E timpul sa imi construiesc propriul Rai, departe de tot si toate. Sa las in urma  tot ce s-a intamplat. Am sa merg la singurul barbat pe care il iubesc. El este special, indiferent de ce mi-a facut, ce mi-a propus. El vede lucrurile intr-un fel diferit asa orasul in care locuim pare diferit prin ochii lui."

Evelin a grabit pasul si a ajuns in fata unei case imenese. A sovait putin la intrare dar apoi a pus mana pe clanta mare, in stil gotic, si a apasat. Usa inalta din lemn de abanos a scartait si s-a deschis. In fata ochiilor ei era acea incapere amenajata in stil gotic cu care era atat de familiarizata.

-E cineva?

Dar nimeni nu a raspuns, linistea era apasatoare.

A inchis usa si a urcat scarile masive din lemn. Ajunsa la etaj, locul era la fel de pustiu.

-Alexander, esti aici?

A intrat in toate camerele dar nimeni si nimic, cand deodata s-a auzit usa deschizandu-se. A dat buzna pe holul de la etaj care oferea privelistea perfecta spre incaperea spatioasa de la intrare. Era el, a ajuns acasa. Purta un palton negru, pana la genunchi, o palarie gri eleganta si-a lasat bastonul in suportul special aranjat pentru asa ceva apoi si-a ridicat privirea sper Ev.

-Draga mea, cum a fost ziua ta?

A spus el de parca s-ar fi vazut zilnic, de parca ar fi trait in aceeasi casa.

-Nu foarte buna. Dar sunt fericita ca sunt aici, alaturi de tine.

Alexander a zambit lasand la iveala un dinte imbracat in argint. Era de statura medie, elegant, de moda veche cu o mustata si barba bine ingrijita. Mereu imbracat la costum, mereu cu pantofii lustruiti, emana un aer sarmant si convingator. Putea sa fie un sarlatan de succes. Dar pe el nu il interesau aceste lucruri, ocupatia lui era alta, filmele deocheate care le distribuia in randul SS-istilor si a mai marilor conducatori. Asta era sursa lui de venit, munca lui, ocupatia lui si ii placea ceea ce face.

-Mi-a fost dor de tine. Te-ai razgandit? Ai de gand sa te alaturi?

-Nu. Uite Alexander, eu te iubesc, asa cum nu am mai iubit vreodata. Nu vreau sa ma implic in asa ceva, am nevoie de cineva in viata mea care sa imi fie alaturi, sa ma protejeze, am nevoie de tine mai mult ca oricand.

-Inteleg. Cred ca pot sa fac ceva pentru tine, pana la urma casa asta este destul de pustie, nu-i asa? A spus el ranjind si mutandu-si privirea admirativ prin casa.

-Multumesc.

-Dar trebuie sa platesti, nimic nu e gratis in aceasta viata.

-Ti-am spus ca nu ma implic in filmele tale!

-Nu asta draga mea, nu asta. Vezi tu, am ajuns la varsta asta si inca nu mi-am gasit sufletul pereche. Defapt nu cred ca exista asa ceva, dar oricum, am nevoie de satisfacere, daca intelegi...

-Ti-am spus ca te iubesc si ca as face orice pentru tine.

-Bun, batem palma atunci. Bine ai venit in noua ta casa!
~Asteapta ca masca sa i se ridice, insa nu pune sub semnul intrebarii dreptul ei de a o purta.~