[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XVI

Avram a ajuns din nou la Auschwitz, dar nu ii mai era frica. Sentimentul acela s-a risipit demult, acum simtea dezgust, nervozitate, ura. Fumul negru cu un miros greu de suportat iesea non-stop pe acel horn. Isi aducea aminte cu amuzament de prima data cand a pasit aici, pur si simplu nu stia unde se afla si de ce toate astea. Dar acum intelegea, poate mai bine decat oricine.
 Nu a fost dus in baraca cum se astepta, ci intr-o camera micuta si intunecoasa mobilata doar de un birou, cateva scaune si un dulapior prins de perete. Intrand in camera, avea impresia ca este singur dar dintr-un colt al inacperii a aparut un barbat inalt, imbracat in uniforma plina de decoratii. Barbatul a inceput sa il loveasca in timp ce il injura, iar apoi o luat o bucata de fier incins si a apasat-o pe trupul lui Avram. Alte lovituri au urmat si din nou fierul incins peste pieptul sensibil.
 Avram simtea cum durerea ii invadeaza trupul, cum ratiunea este pierduta, cum vitalitatea il paraseste. Blondul a facut o pauza, a luat o sticla de alcool, a baut cateva guri iar apoi o turnat restul peste ranile lui Avram. Privindu-l cu mult amuzament, a luat o cutie din care a scos un chibrit.
-Unul e de ajuns sa te distrug.... Sa o fac, sa nu o fac, sa o fac? Bineinteles ca o sa o fac. Si spunand asta, l-a aprins aruncandu-l peste trupul lui Avram.
Blondul a primit instructiuni clare, sa il tortureze dar sa il lase in viata. A luat o galeata plina de apa rece ca si gheata pe care a turnat-o peste trupul in flacari. A continuat sa il loveasca, sa ii smulga sprancenele, sa ii sfartece urechiile si sa ii rupa degetele de la picioare. Chinul a durat mai bine de 12 ore, durerea il facea sa lesine, dar Blondul nu permitea asa ceva si ii dadea cateva minute sa isi revina iar apoi continua tortura. Ii facea o placere nemaipomenita sa il vada suferind, probabil nici macar o femeie nu l-ar fi facut sa se simta atat de satisfacut.
 Dupa incheierea torturii, a fost aruncat in baraca mizerabila plina de subnutriti. Abea tarandu-se a ajuns la un pat liber de care s-a sprijinit. Ranile il dureau, corpul ii era mutilat, nu mai avea niciun strop de viata in el. Capul ii statea cazut pe piept, si ai fi crezut ca este mort daca nu ii observai pieptul care se misca la fiecare gura de aer luata.
Gandul ii zbura aiurea, vedea imaginea lui Edith, a Magdalenei, apoi frumosul inger de la geamul palatului, din nou Edith, din nou ingerul, apoi scenele din padure, fuga dsperata, zapada atat de rece, zapada patata de sangele lor, zapada care acum nu mai era pura, zapada care era martora crimelor savrasite. 
"Norocul este atat de putin, iar oameni atat de multi. Dar se pare ca sunt unul dintre norocosi. Am mai primit o sansa la viata, fie Dumnezeu doreste sa ma vada suferind, sa imi platesc pacatele fie am sa fiu un supravietuitor." Avram dorea sa obtina libertatea, dorea sa simta iarba moale, sa auda trilul pasarilor si razele imbietoare ale soarelui. Dorea sa fie acasa, ii era atat de dor de mirosul proaspat al sotiei sale, de mancarea gatita cu multa dragoste, de atelierul sau. 
  A doua zi, a fost trimis la munca, nimanui nu ii pasa de starea jalnica in care era, a fost trimis din nou la constructia piscinei impreuna cu alti barbati alesi. De aceasta data, au reusit sa extraga mai multa piatra si astfel au inceput prelucrarea ei. Era o munca solicitanta, iar faptul ca mancarea era putina, si dormeau asemeni unor caini in frigul iernii ii faceau sa dea un randament din ce in ce mai mic.
Intr-una din zile, Avram si cu inca 4 barbati se aflau langa casa lui Himmler, sapand groapa pentru fundatia piscinei, cand o masina neagra s-a apropiat. Au coborat doi domni, care au insotit un cuplu. Ea era inalta si blonda imbracata intr-o rochie si deasupra purta o haina de blana superba. El era de statura medie, imbracat in uniforma. Avea o mustata amuzanta, asemenea cu a lui Himmler. Cuplul a fost intampinat cu surle si trambite pana la intrarea in "palat".
Unul dintre colegii lui de munca ii privea si dupa ce s-au facut nevazuti a injurat si a scuipat.
-Sti cine sunt aia?
-Nu. A raspuns Avram oarecum rusinat.
-Aia sunt adevaratii jegosi. Din cauza lor am ajuns sa fim tratati asa. Din cauza lor suntem trimisi la moarte. El e Adolf Hitler, iar ea e curva lui, Eva Braun.
"Führerul. Deci el este Führerul. Barbatul acel este cel mai de temut? Dar e atat de mic. Pana si femeia l-ar putea scuipa in cap." Gandi Avram in timp ce s-a reintors la munca sa.
Dupa cateva ore, cuplul impreuna cu Himmler se indreptau spre ei.
-Aici construiesc piscina pentru doamna mea. A spus Himmler falos.
Eva nu era impresionata de astfel de forme de manifestare a iubirii, ea se multumea si cu lucruri simple. Hitler privea muncitorii si asculta explicatiile plictisit, iar apoi s-a intors si au plecat.
A fost pentru prima oara cand Avram l-a vazut pe Führer si partenera sa. Prima data cand a fost atat de aproape de ei.
Zilele treceau, iar ei munceau pana la epuizare dar iata ca intr-o luna, piscina a fost gata. Himmler si-a chemat nevasta pentru a o vedea. A privit sceptica piscina, a inconjurat-o iar in cele din urma a vorbit.
-Da. Imi place. Bine lucrat.
Apoi s-a intors si a plecat. Fara alte replici, nici macar un "multumesc". Era intr-adevar o femeie de piatra.
Dupa incheierea lucrului la "palat" detinutii, cati au mai ramas din ei, s-au intors la Auschwitz. Spre surprinderea lor, lagarul era plin de chipuri noi, vechii lor camarazi fiind demult trimisi in camera de gazare, impuscati sau au murit de foame ori de vreo boala.
 Intors in Iad, Avram a continuat sa viseze, era tot ce i-a mai ramas, niste vise amarate. Spera ca intr-o buna zi are sa fie liber, departe de acest loc, departe de toate chinurile, lipsurile. Spera ca razboiul sa se sfarseasca cat mai repede, spera ca cineva sa le faca dreptate.