[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XXI

A luat trupul firav si l-a dus pe malul lacului din spatele casei.
Intr-una din zile Edith i-a povestit cat de mult ii place apa, astfel o va lasa sa isi faca somnul de veci langa un lac.
A sapat o groapa, a asezat-o usor iar apoi privind trupul pentru ultima oara, a pus prima lopata de pamant, apoi a doua si tot asa pana totul a fost acoperit. La capul ei a aprins o lumanare, a lasat doi trandafiri si a pus o piatra funerara "Evreica mea iubita"
"Era pamantul meu, muzica, drumul, cerul, simgura mea iubire, era pamantul de sub picioare. Coboara lin pe drumul tau intunecat, coboara sub pamant te voi urma si eu curand, voi regasi tot ce mi-e sfant."
Era nevoit sa se intoarca la cabinet, nu putea lipsi. Asa ca, despartindu-se greu de mormantul iubitei, a condus pana la lagar. Era intr-o stare jalnica, cearcane, barba care incepea sa arate neingrijit. Acum ii era scarba de acest lagar, de cabinet, de meseria lui. Statea la birou, tacut, cu mainile impreunate si privea spre patul in care au facut pentru prima data dragoste, privea in jur, raftul de carti, geamul prin care luna ii urmarea, singura care a fost martora la dragostea lor.
-A disparut. Numarul 20304 a disparut. Gesticula nervos asistentul care a dat buzna.
-Nu a disparut. Adica ba da, dar nu fara stirea mea.
-Deci a evadat?!
-Nu! Edith e moarta, si daca te mai aud vreodata vorbind sau amintind de ea te distrug!
Asistentul era uimit de reactia doctorului dar si-a lasat capul in jos umil.
-A avut ceva la ea? Haine? Obiecte?
-Avea un sal fin din matase.
-Adu-l.
-Cum ordonati...
Dupa cateva minute acesta s-a intors cu salul de un albastru patrunzator.
-Cum poate cineva ca ea sa pastreze asa ceva intr-un lagar?! E revoltator, era o detinuta nu o doamna venita la teatru!
Dar Josef a recunoscut salul, el i l-a daruit acum ceva vreme, atunci i-a spus si pentru prima oara "Te iubesc!", atunci si-a declarat iubirea fata de ea. Era uimit cu cata sfintenie a fost pastrat salul.
-Cine dracu esti tu sa vorbesti asa? Fi atent la mine tampitule! Doar pentru ca esti german, asta nu ma opresete sa te trimit la moarte! Enerveaza-ma inca o data si iti voi face felul nemernicule!
-Doriti pe cineva anume? A mai indraznit el sa intrebe.
-Nu. Lasa-ma singur.
Josef a ramas singur in cabinet, doar el si salul pe care il mirosea, il atingea. Edith. Mirosul lui Edith.
A deschis sertarul de la birou, si a gasit o scrisoare, a deschis plicul si ceea ce a descoperit l-a tulburat si mai tare.
  "Dragul meu Josef
Nu stiu daca ma pricep prea bine la scris, dar o sa incerc. Vreau sa incep prin a-mi declara iubirea fata de tine.
Tu, dragule, esti ca o gura de aer proaspat in acest Iad, atunci cand te vad, foametea, boala, tristetea, batjocura, chinul, toate dispar.
Nu cred ca iubirea pe care ti-o port poate fi descrisa in cuvinte, dar trebuie sa te anunt ceva, ce consider de maxima importanta. Nu stiam cum sa ti-o spun dar mi-am luat inima in dinti si vreau ca tu sa sti ca eu, iti port pruncul in pantece. Poate vestea asta o sa te bucure sau poate o sa te infurie, dar acest copil, dragul meu, e rodul dragostei adevarate. Chiar daca sarcina mea este la inceput, presimt ca va fi un fiu, la fel de puternic si frumos ca si tine. Daca nu iti doresti copilul, mai bine omoara-ne pe amandoi, nu as suporta sa ma desparti de copilul meu.
As vrea sa iti mai spun ceva, o data am fost la o ghicitoare, ea mi-a prezis o iubire mare dar mi-a spus ca nu o sa ma mai bucur de copii, ei bine, se pare ca s-a inselat, o sa fim parinti! Nu e minunat?
          Cu dragoste si devotament, Edith."

Doctorul mai avea putin si scapa scrisoarea din mana. S-a uitat la data, era ziua cand au fugit, probabil a lasat-o cat timp era el plecat dupa masina.
"Dar de ce nu mi-a zis cand eram doar noi doi? Doamne ce am facut? Mi-am omorat si iubita si copilul, cum sa ma mai iert vreodata?"
Simtea cum pamantul se despica si el este tras inauntru. Nu mai putea sta aici, a luat salul si a infascat scrisoarea si a condus pana acasa, plangand si evitand la limita doua accidente.
O data ajuns, a pus esarfa intr-un dulap alaturi de scrisoare intr-o cutie unde avea si o suvita de par de-al ei iar apoi a continuat sa ia medicamente peste medicamente iar daca Morell nu l-ar fi gasit la timp probabil era mort demult.

Dupa acest incident, Mengele a devenit din ce in ce mai devotat muncii lui, si a inceput sa faca cat mai multe experimente care mai de care mai odioase, incercand mereu sa uite de trecut, de pierderea suferita. Era dependent de medicamente si le lua in doze si cantitati mari.
Medicamentele il faceau sa fie revoltat, nervos, sensibil, il purta printr-o paleta extinsa de stari si sentimente.
Intr-o seara si-a luat sticla de vin si a mers la mormantul lui Edith. In noaptea aceea enervant de linistita, se mai auzea din cand in cand cate un latrat de caine, cate un falfait de aripi, cate o adiere de vant. Statea si bea ca un nebun din acea sticla, plangea si sorbea din vin.
"De s-ar trezi in chinuri!" Striga el lovind pamantul cu piciorul si gemand. "A fost o mincinoasa pana la sfarsit! Unde e? Nu-i acolo, nici in cer, n-a pierit, unde-i? Ai spus ca iti pasa de suferintele mele,ai spus ca eu te-am ucis, acum vino si ma urmareste! Cei ucisi isi urmaresc ucigasii, fa-ma sa innebunesc, numai nu ma parasi in abisul asta in care  nu te pot gasi. O doamne nu pot trai fara sufletul meu, fara viata mea!"

  Prezicerile piticei s-au adeverit, sarpele din patul lui Josef, iubirea medicului pentru evreica, iar Edith care nu a mai avut un copil, nu a mai apucat sa il tina in brate.
Cat despre ce a urmat, majoritatea ati auzit, ati citit sau ati vazut cum nebunia lui a atins cote maxime, si a ramas in istorie drept "Ingerul mortii"...