[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul X

-Urcati mai repede in masina! Nu avem toata ziua la dispozitie. Urla un soldat catre detinutii alesi cu o zi in urma.

Toti evreii selectati au fost transportati pana intr-o regiune superba. Cand au coborat in fata lor se zarea o casa falnica care semana mai mult cu un castel. Era inconjurata de padure de brazi, iar contrastul dintre verdele inchis si albul spumos la casei era pur si simplu de basm. Locuinta avea doua etaje plus parterul, geamuri inalte, usi din lemn masiv bine zavorate. La unul dintre geamuri, o figura fantomatica cu o claie balaie de par, se uita prin perdeaua din voal la ei. Avram a zarit-o, fixand-o cu privirea, femeia simtindu-se privita s-a retras repede lasand perdeaua sa se miste usor.
"Un inger prins in palatul diavolului." Fu primul gand a lui Avram.
Iar asta ii adusese aminte de legendele Olimpului si cum Phersephona a fost rapita de Hades si tinuta captiva pe timpul iernii si a toamnei. Ingerul acesta semana cu Phersephona iar acum Avram era nerabdator sa o mai vada inca o data. O singura data si era de ajuns sa ii satisfaca nevoia de a vedea si aprecia frumosul.
Dar gandurile i-au fost intrerupte de o voce puternica :
-Bine ati venit in micul meu paradis! Paradisul meu, Iadul vostru. A spus barbatul razand.
Cu toti s-au intors si domnul care a vorbit s-a apropiat de ei impreuna cu o femeie mai inalta si solida decat el. El era inalt, avea o mustata amuzanta si o pereche de ochelari care ii stateau pe nasul drept. Privirea ii era rece asemenea unui soim, purta o uniforma plina de decoratii militare, mersul ii era hotarat, calca cu pasi mici dar apasati. Era Himmler, Heinrich Himmler, comandantul suprem al SS-ului si al Politiei Secrete de Stat, fondatorul si comandantul lagarelor.
Ea, mai inalta, imbracata in blanuri scumpe care sa ii cuprinda trupul. Era blonda vopsita, radacinile negre tradandu-i adevarata culoare a parului. Fata ei era la fel, o opera de arta iar Avram era convins ca sub acele farduri se ascumdea o fata frumoasa. Privirea era asemenea lui Himmler, emana un aer rece, de posesivitate si superioritate.
-Sunteti aici cu un scop bine stabilit, sa construiti piscina pentru ingerul meu.
"Ingerul lui... Chiar e un inger, pacat ca o tine inchisa in fortareata aia."
-Aceasta este sotia mea, frumoasa mea sotie, iar daca ea isi doreste ceva ei bine, eu ii indeplinesc orice dorinta. Acum vrea o piscina iar voi, porcilor, o sa o construiti.
  Himmler a continuat sa trancane dar Avram nu il putea asculta, gandurile lui erau prea puternice si faceau prea multa galagie.
"Daca matahala asta este sotia lui...atunci ingerul, adevaratul inger, cine este? Si de ce o tine acolo? Amanta? Ar fi de-a dreptul ciudat sa isi puna sotia si amanta la aceeasi masa..."
Dar gandurile i-au fost din nou intrerupte atunci cand vocea lui a inceput sa se moduleze si sa devina iar puternica si rastita.
-Muntele de acolo, a spus el indicand locul, este format dintr-o roca speciala, vreau ca voi, jegosilor, sa imi aduceti roca aia, sa o prelucrati si sa imi creati bazinul perfect care sa satisfaca nevoile sotiei mele. Acum haideti, miscati-va!
Evreii s-au incolonat si au inceput lungul mars spre munte. Avram era slabit, epuizat dar in tot acest timp, nu isi putea lua gandul de la femeie de la fereastra. O credea in pericol langa un om ca Himmler si refuza cu o incapatanare de catar ideea ca ingerul este fiica acelui tiran.
Dupa 3 ore de mers pe jos, desculti, legati unul de altul cu o franghie care le provoca rani, au ajuns in sfarsit la mina de roca.
-Apucati-va de sapat nenorocitilor! A urlat un insotitor.
-Nu avem cu ce sa sapam. A indraznit sa comenteze un evreu.
-Nu ai cu ce sapa? Dar atunci mainile la ce le folosesti, sa te scobesti in nas? Pocitanie ce esti! A urlat el in timp ce scotea arma. A tras trei focuri de arma iar cadavrul barbatului s-a prabusit in acea mina.
-La lucru acum!
Barbatii au fost nevoiti sa indeparteze prima data cadavrul, iar apoi le-a fost aruncata cate o dalta.
"Cu o dalta atat de mica, suntem nevoiti sa extragem o cantitate imensa de piatra doar pentru a satisface poftele unei snoabe"
Au lucrat pana la lasarea serii neincetat dar nu au reusit sa scoata o cantitate foarte mare de piatra si pentru asta au fost dezbracati si batuti pana cand firicele de sange au brazdat corpurile infrigurate.
-Pentru asta neobrazatilor veti dormi dezbracati aici, in singuratate. A strigat un soldat, aplicandu-le ultimele lovituri si lunadu-le hainele.
Au coborat spre casa de vacanta a lui Himmler lasandu-i singuri, indurerati si dezbracati.
-Germanii nu o sa se opreasca aici. A spus Avram aproape inconstient de prezenta celorlalti.
-Da, asa e. A raspuns un altul.
-Soldatul asta, e cam prost. A spus Avram.
-De ce crezi?
-A uitat ca a lasat nesupravegheati 20 de barbati, in mijlocul unei paduri.
-Ce propui Avram?
-Sa fugim. E sansa noastra, trebuie sa cooperam si vom scapa. Abea de a apus soarele, deci trebuie sa fie undeva la ora 6 avand in vedere ca este inceputul iernii. Avem 11 ore sa scapam, 11 ore in care ne putem croi drumul spre libertate.
-Nu putem sa o luam in jos spre casa lui Himmler, am fi observati.
-Intr-adevar, propun sa coboram si sa o luam in directia opusa. Dar cand am ajuns jos, trebuie sa fugim cat de repede putem. Trebuie sa faceti acest ultim efort ca sa castigam libertatea.
-De acord. Au raspuns ceilalti evreii.
Aveau incredere in Avram, era cel mai scolit dintre ei, cel cu cea mai buna judecata. Iar Avram isi asuma acest rol de lider, stiind ca asta ii aduce si o raspundere mare. Una pe care era gata sa si- ia.
Au coborat de pe versant si au ajuns la drumul pietruit. In departare se zarea casa luminata a lui Heinrich.
"Ingerul...."  Dar acum nu era timp de asta incerc el sa se convinga, alungandu-si gandurile cu privire la ea.
-O luam in partea opusa. A ordonat Avram.
Au inceput sa mearga cu un pas grabit cand au auzit motorul unei masini care se apropia din ce in ce mai mult.
-Repede! Sariti in tufele acelea.
Au sarit cu totii si au asteptat trecerea masinii care mergea spre "palatul" luminat. Dupa ce nu au mai auzit motorul, au pornit din nou la drum. Pielea ii manca si ustura, dat fiind ca s-au aruncat in urzici, era infiorator de dureros, mai ales dupa bataia primita.
Grupul se misca incet iar asta il enerva la culme pe Avram care stia ca in acest fel nu o sa scape asa ca  s-a oprit brusc si s-a intors spre ceilalti.
-Ascultati la mine! Ce ne dorim noi?
-Libertate! Au strigat cu totii.
-Ei bine nu o vom obtine in felul asta, un ultim efort va cer. Trebuie sa incepem sa alergam, cat de tare putem. Apoi vom face o pauza, si o sa incepem din nou sa fugim. Asta e singura sansa pentru noi, niste bieti evreii care isi doresc libertatea.
Au ascultat atent vorbele lui Avram, au dat din cap in semn de aprobare si apoi au inceput sa alerge, care cat de tare putea. Au inaintat aproximativ un kilometru iar apoi au facut o pauza.
-Sunt mandru de voi, o sa reusim! Pana la rasaritul soarelui o sa fim departe de locul acesta.
Au inaintat inca 5 kilometri in 2 ore, se apropiau de o regiune deluroasa, cand din fata se vedeau farurile unei masini apropiindu-se. Au dat sa fuga inapoi dar o alta masina venea si din spate. Erau blocati. Blocati intre doua masini care erau posibile firmane ale mortii lor...