[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XXII

-Eu? A intrebat speriat Avram.
Himmler s-a uitat putin la el iar apoi a schitat un zambet.
-Nu. Nu tu, ci el. A aratat cu degetul un evreu din spate.
-Misca porcule aici.
Evreul a pasit usor pana cand a ajuns in fata comandantului.
-Fa-i felul. A ordonat Himmler la fel de usor ca si cum ar spune "Buna ziua"
Soldatii au pornit spre masini, si s-au urcat cate 7 intr-una. Avram era intre germani, daca a trecut de Himmler, sigur nu va reusi sa treaca de ei. Germanii il puteau simti si vedea de mai aproape, dar spre surprinderea lui, fiecare era ocupat cu altceva, nimeni nu ii acorda atentie.
Se apropiau de bariera, si incepea sa simta un nod in gat. Daca nu avea sa treaca? Daca il vor lua din masina? Poate se prefac doar ca nu il recunosc.
A auzit soferul vorbind ceva cu portarul iar apoi vechea bariera ruginita a scartit cand s-a ridicat.
Sunetul libertatii.
Masina a inceput sa inainteze din nou si nu s-a mai oprit timp de cateva ore.
Avram era linistit chiar daca nu a scapat de toate pericolele, macar daca avea sa moara, o sa moara liber si nu captiv acolo.
Cand a coborat, o lumina puternica l-a facut sa isi inchida ochii. Era lumina soarelui., si Doamne Dumnezeule, numai el stia cat de mult i-a lipsit. La Auschwitz nici soarele, nici luna, parca nu straluceau asa cum o faceau cand era acasa. Acolo totul era sinistru, trist, jalnic.
Se aflau intr-un targ, sute de tarabe, zeci de oameni umbalnd incolo si incoace, fructe, legume, brutarii, animale de vanzare, un adevarat haos.
-Fiecare dintre voi aveti de cumparat cate ceva! Lucrati cat de repede puteti. Nu ii faceti pe mai mari nostri conducatori sa astepte!
-Tu! Cumpara 4 saci de faina.
-Da domnule! A spus Avram hotarat iar apoi a luat-o la goana, dar nu dupa faina.
Patru saci de faina erau destui de scumpi asa ca avea o suma frumusica in buzunar, destul cat sa isi ia niste haine de schimb si ceva mancare. A targuit cu un negustor care l-a imbracat de la sosete pana la un palton cu o suma relativ mica.
Avram a scapat de uniforma aruncand-o in spatele unei tarabe si a continuat sa mearga prin targ.
Avea nevoie de hrana, si asta cat mai multa si consistenta astfel incat sa ii ajunga pentru perioada grea ce urmeaza. Si-a recapatat libertatea, acum mai avea doar sa supravietuieasca.
A intrat intr-o bacanie de unde a luat mai multe produse iar apoi de la o brutarie si-a cumparat 5 paini.
A mai negociat cu un vanzator ambulamt pentru o sacosa in care sa isi puna toata marfa, iar acum era gata, aproape gata. Mai avea nevoie de o arma, dar pentru moment ii ajungea un topor si cateva cutite.
A grabit pasul lasand in urma piata agitata. Se afla intr-un oras, era mult prea civilizat pentru a fi sat. Nu stia unde este, ce o sa faca, unde sa se duca. Dar nu asta era important, ci faptul ca era liber!
Umbla ametit prin acel targ, privea imprejurimile, era fascinat de imaginea zugravita in fata ochiilor, cand, din neatentie, a dat peste o tanara pe care aproape a rasturnat-o.
-Boule, vezi pe unde mergi!
-Ma scuzati, nu am vrut.
-In fine. Spusea ea in timp ce isi scutura hainele de praf.
-Eu... ei bine eu, nu cunosc acest loc, si...as avea nevoie de putin ajutor. A raspuns Avram vizibil emotionat de frumusetea fetei.
Era tanara, nu avea mai mult de 16 ani, dar era superba. De statura medie, cu parul lung si balai, prins intr-o coada strans impletita; cu ochii de un verde patrunzator, buzele carnoase si obrajii rumeni. Ii parea atat de cunoscuta, stia ca o mai vazuse undeva dar nu isi putea aminti unde.
-Cu ce as putea sa fiu eu de folos? Intreba ea taios.
-Imi poti spune cum se numeste acest incantator loc? Nu sunt din aceasta zona, nu cunosc aceste plaiuri.
-Ei bine strain misterios, de unde esti tu mai exact?
-Din... din Elvetia.
-E frumos acolo? Intreba ea facand niste ochi mari, vocea ii era mai calma si era vizibil imblanzita.
-Foarte frumos. Muntii sunt ametitor de inalti, padurile sunt bogate, oamenii calzi si primitori.
-Mereu mi-am dorit sa vizitez Elvetia dar mama nu isi permite...
-Nu te intrista tanara domnisoara, poate intr-o buna zi ma vei insoti intr-o vacanta in Elvetia.
-M-ai lua si pe mine in calatoria ta? A privit fata cu ochi uimiti dar plini de speranta.
-Bineinteles draga mea copila.
-Iarta-ma, ne-am prins cu vorba si am uitat sa ma prezint, defapt am uitat si sa iti raspund la intrebare. A spus fata emotionata.
-Ma numesc Avram si sunt un tanar in cautarea fericirii. A spus el cu o expresie amuzata.
-Ei bine Avram, numele meu este Evelin iar presupun ca iti vei gasi curand fericirea, aici in Mainz.
-Mainz?
-E numele orasului prostutule! A spus tanara razand.
-Ai vrea sa imi preziniti imprejurimile?
-Desigur. Mi-ar face o mare placere.
Au pornit sa exploreze imprejurimile orasului, Lui Avram ii placea compania tinerei, ii dadea un sentiment de securitate.
Plimbandu-se prin oras, gandul ii zbura la Edith, scumpa lui sotie. Unde era oare? Unde era Magdalena? Ce s-a ales de ele?
Poate ca sunt moarte dar el cutreiera orasul cu o alta fata, a obtinut libertatea, a evadat.
-As vrea sa ma scald putin, aveti prin preajma un rau?
-Da, haide cu mine. Spuse fata vioaie incepamd sa sara, rochia ridicandu-se si ea.
Au ajuns intr-o zona impadurita unde se auzea vuietul raului care venea dintr-o zona inalta. Putin rusinat de prezenta fetei, si-a dat jos hainele, ea promitand ca nu se uita, si a sarit in apa proaspata si revigoranta.
Evelin statea pe mal si il privea, doar atat, fara sa zica ceva, fara sa se miste, doar statea si il privea.
-Ai familie?
-Am avut. A raspuns el. Acum, toti sunt morti.
-Imi pare rau... Nu stiam.
-Nu aveai de unde sa sti. Asta este, cursul vietii, altii se nasc, ceilalti mor. Nici eu, draga Evelin, nu mai am de trait cat am trait deja, viata e pe duca.
-Nu! Nu! Tu esti sanatos si in putere, mai ai mult de trait.
-Poate...sau poate nu. Spuse el cu o urma de melancolism in glas, privind cerul albastru si pasarile care treceau peste el.
A inchis ochii, acum era acasa, cu Edith, cu Magdalena, acum retraia scena in care au fost luati, separati, batuti, tatuati, batjocoriti, torturati. Seara cand a incercat sa scape, tortura de dupa, toate se scurgeau in mintea lui, amintirile il napadeau.
A deschis brusc si speriat ochii, a privit in jur si a vazut-o pe Evelin culegand flori salbatice. Da, era in Mainz, era un elvetian fara familie pe nume Avram, da, era liber.