[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XXIII

-Si uite, acolo e scoala, iar peste drum primaria.

-E un oras foarte frumos.

-Intr-adevar, pentru mine e acasa, sper ca si pentru tine sa fie.

-Eu...nu cred ca pot sta prea mult aici. Sunt nevoit sa plec, sa colind lumea in lung si-n lat.

-Vin cu tine!

-Poftim? A spus Avram uimit.

-Da, o sa fug de acasa impreuna cu tine. Iti dai seama? Vom vizita locuri noi, vom cunoaste oameni noi, iar alaturi de tine nu imi va fi frica. A spus Evelin entuziasmata, luandu-l de brat pe Avram si sprijinindu-si capul de umarul lui.

-Mi-ar face placere copila mea, dar tu esti minora, nu poti fugi de acasa. Trebuie sa iti asculti mama si sa cresti frumos, asemenea unui trandafir.

-Avram, eu vreau sa vin cu tine. O sa fie bine, o sa te ascult si promit ca nu o sa te incurc.

-Nu pot face asta. Nu e permis, nu e in regula.

-Ba da, poti sa o faci. Daca nu ne descurcam, promit ca ma intorc acasa cu trenul. Dar te rog, lasa-ma sa te insotesc, nu te voi lasa sa mergi singur in necunoscut.

Avram statea si privea in gol, gandindu-se la riscurile la care ar expune-o pe Evelin, dar stia ca ea nu se va lasa prea usor.

-Bine.

-Deci esti de acord?

-Da! Ne asteapta o calatorie lunga!

-Dumnezeule asta e genial! A spus ea sarindu-i in brate.

 Dar Avram a pus-o din nou cu picioarele pe pamant.

-Nu ma saruti? intreba ea cu o curiozitate de copil.

-Ei bine draga mea, intr-o zi te voi saruta si iti va placea. Dar nu acum, deci te rog sa nu fi prea nerabdatoare. Zise el razand. Vezi tu, asta e problema cu tine, trebuie sa fi sarutata mai des si de cineva care stie sa o faca.

 Evelin il privea putin confuza si intrigata intr-o oarecare masura din cauza faptului ca a respins-o. Pe ea nimeni nu o respingea, era prea draguta, posesiva, plangacioasa ca sa spui NU. Dar trebuia sa se obisnuiasca, nimeni nu a zis ca Avram este un om simplu fara asteptari si anumite standarde.

A doua zi de dimineata, Evelin isi impacheta in liniste lucrurile, mama ei era in dormitor dar stia ca avea sa se trezeasca curand si avea sa o vada daca nu se misca mai repede. Si-a infascat haina, palaria si banii adunati intr-o cutie de ceai veche. Era o suma destul de mare avand in vedere ca a inceput sa stranga bani in urma cu 5 ani. Erau banii ei munciti, munca cinstita din vanzarea la piata a diferitelor produse. Majoritatea castigului il dadea mamei dar mereu pastra cam 10% din profit, si astfel in aceasta perioada a reusit sa stranga aceasta suma.

Era gata de plecare, statea in fata usii si dintr-o data a cuprins-o o stare de regret. Ii parea rau ca avea sa plece fara ca mama ei sa fie anuntata, stia cat de socata si speriata va fi, stia ca ii va provoca o profunda tristete. Dar decizia a fost luata deja, are sa se descurce de una singura, ma rog, aproximativ de una singura.

"E timpul sa ma maturizez, si nu pot face asta decat plecand departe. E ca si cum un fricos de apa e aruncat intr-un bazin, are doar doua optiuni, invinge frica si innoata sau pregateste-te de moarte. Voi fi alaturi de Avram, nu il cunosc foarte bine, dar pare a fi un om sincer si de incredere. Ma voi simti ca o femeie, o femeie pornita in calatoria vietii ei." 

 Asta isi dorea ea, sa fie independenta, sa nu mai fie considerata un copil, era o domnisoara in toata regula, era gata sa isi asume responsabilitati, sa suporte consecintele, sau cel putin asa credea ca este pregatita.