[ÎN CURS DE EDITARE] O poartă către Iad: Auschwitz

Capitolul XXX

A ajuns la Auschwitz din nou. Peisajul era la fel de socant, de trist, de incredibil. Mirosul de carne arsa inca persista, depozitul inca scotea fum negru, o facea mereu.

-Evreu jegos, misca! A ordonat un soldat.

Avram a inaintat spre o cladire micuta, stia prea bine ce se afla acolo: Biroul lui Himmler.

A inaintat sovaitor deschizandui-se usa, Himmler statea la biroul lui, nici nu l-a privit. In urma lui Avram, usa s-a inchis izbindu-se. Himmler a facut un semn discret cu mana iar in urmatoarea secunda trei SS-ist i-au pus un streang la gat imobilizandu-l.

-Spune un singur motiv pentru care nu te-as ucide.

-Obtinem moartea atunci cand lumanarea vietii se stinge. Cautam ceva ce ne-a gasit deja.

-Vreau un motiv intemeiat! Nu momentele tale filozofice!

-Eu nu am vreun motiv pentru care nu mi-as dori sa mor. Chiar astept asta, astept ca sufletul sa imi fie liber, astept sa ma intalnesc cu sotia si copii mei.

-Pe cine crezi ca poti pacali? Pozezi in ipostaza ingerului care isi accepta soarta! Intr-adevar... sa te omor ar fi prea usor, mult prea repede, mult prea putin dureros. Trebuie sa platesti pretul evadarii!

-Cred ca am patit destule incat sa imi achit faptele.

-Nu imi pasa ce s-a intamplat cu tine cat erai in libertate acum ai ajuns din nou pe mana noastra si nu uita, esti un EVREU!

-Luati-l. A fost tot ce a mai spus Himmler.

Avram a fost dus intr-o baraca, se simtea la fel ca prima data cand a pasit aici. Nu ii venea sa creada, a evadat si totusi a scapat atat de usor, dar de ce? Era lasat sa sufere? Sa isi planga de mila? Era asta o tortura psihica?
"Sa nu iti para rau, sa nu iti plangi de mila, doar nemernicii fac asta." Aceste cuvinte ii rasunau mereu in minte, cuvintele nonsalantei Ev.

Zilele au trecut in chin, nu atat eforturile la care era pus ci la sechelele sufletesti.
"Gol, singur, trist, deprimat, uitat, folosit, lipsit de valoare, neimportant si neiubit, cele mai urate sentimente din lume, dar asta este ceea ce simt in fiecare zi.
Ce este somnul? O binecuvantare? O evadare din cotidian? Un ecou al mortii? Uneori o visez pe Eva, asa cum mi-o amintesc, asa cum o vedeam zilnic, o visez constant si obsesiv in noptiile de insomnie si pe timpul zilei, visez cu ochii deschisi la ea. Mai precis, ma bantuie noapte de noapte, zi de zi. Se spune ca atunci cand iti lipseste cineva si acea persoana simte la fel. Dar nu cred ca tie, Eva, iti poate fi atat de dor de mine cum imi este mie acum.
Tot ce gandesc mereu este《nu poti trai vesnic, nu poti trai vesnic》. As face un compromis, fara sa ezit, mi-as da toate zilele de maine pentru inca o zi cu Ev."

Totul era un cosmar, ceea ce simtea Avram nu poate fi descris in cuvinte, o multime de stari diferite ii treceau prin inima. Isi dorea sa moara, dar mereu isi amintea ce i-a spus Evei intr-o buna zi: "Povestea vietii este mai scurta decat o clipire, povestea iubirii este 《buna si la revedere》 pana ne intalnim din nou.

Asta dorea el, o revedere fie si daca era ultima, dar dorea sa o mai vada o data, sa ii mangaie chipul, sa ii sarute crestetul capului, sa isi lipeasca fruntea de a ei si sa isi frece nasurile unul de altul.
"Am sa te gasesc" a soptit el inainte sa fie dus la Auschwitz. "Iti promit. Chiar daca trebuie sa indur 200 de ani in purgatoriu, 200 de ani fara tine, tot te voi gasi, vie sau moarta. Asteptarea asta este doar pedeapsa pe care am primit-o pentru faptele mele. Dar stand in fata lui Dumnezeu, o sa am ceva de spus, 《Doamne mi-ai dat o femeie rara si unica si Doamne, am iubit-o mult!》"

Orice s-ar intampla, o va intalni, fie pe acest Pamant, fie in Rai. Nu isi va gasi linistea pana nu o sa o gaseasca, chiar daca la acel moment va fi neputincios in fata ei, dar va fi multumit daca ii va mai vedea o data ochii verzi si parul balai.