Oase fremătând în veșnicie

eutanasiere cognitivă

în ultima toamnă a vieții mele
îți voi
culege de pe câmp
stele
cu care
să ștergi tablele școlilor din România
și nu vreau să văd în umbrele
bureților
decât praful degetelor
sau câteva
firimituri de unghii turcoaz
te voi lăsa
să scrii alte capitole
sau le poți folosi
pe cele pe care le-am asasinat în debara
ori nu scrie nimic
doar prefă-te că timpul e un gaz
lacrimogen
poartă o mască
și trăiește fericită
că timpul nu te mai doboară
trece pe lângă tine
ca și cum nu ai exista
dar tu exiști
aproape la fel precum un gând
ucis în debara
și în ochii mei triști
nu-i așa că-i profund?
te bucuri de soare
atât de mult încât
îl scufunzi în buzunar.
puțin egoist
dar ce dacă?
zâmbetul tău a devenit pentru planetă
apusul întemnițat în barca
sufletului meu

În ultima toamnă a vieții mele
îți voi
culege de pe cer
perle
cu care să înfrumusețezi
asfințitul
așa posac cum este el
îl vei dichisi
cum numai tu știi
ornamente florale
puțin soare
și multe zâmbete firești
ne vom arunca într-un hamac de nisip
și nu,
nu am uitat să te dezbrac
de timp
oase
sau de cer
tu
rămâi doar un poem
captiv într-un
deșert planetar
un edem cerebral
sau poate
de ce nu,
propria-mi moarte

ce-ai spune dacă în ultima toamnă a vieții mele
ne-am ascunde în parcurile nevrotice
ale Irakului?
dopați într-un noian de narcotice
prin șanțuri despotice
și nu vom plăti chirie
decât în nopțile erotice de-aprilie
dar noi vom dispărea oricum de multă vreme
vom purta pe umeri tranșee și meteoriți
nimeni
dar nimeni nu va ști vreodată
cât de nenorociți am fost
când pe alei carbonizate
am lăsat atâta dragoste
încât toate atentatele lumii păreau
un joc de lego

atâta iubire nu poate să încapă
într-un zâmbet de univers
ci poate doar într-un simplu vers
pierdut în debara
precum toată viața mea
e uitată

învață-mă să mor
te implor
până nu-i prea târziu
cât de complicat poate fi
nu știu
dar tu m-ai învățat să merg
în note de vioară
să sufăr
să-mi fie dor
și să fiu îndrăgostit
la fel învățată-mă să mor
fiindcă
plouă cu sulițe și m-am săturat să tot doară

lasă-mă să te admir printre fulgere ce trec asmatic prin
umbrele

iar eu
te rog
iubește-mă măcar

în ultima toamnă a vieții mele...