Oase fremătând în veșnicie

amalgam de vise

ne-am șerpuit amarnic într-o clipă
și-am alungat vecia dintre noi,
când am vândut și pacea pe-un război
plămădit în fumul meu din pipă.

m-am ghemuit în poala ta, femelo,
fumând de parcă-n lume n-ar fi haos.
și-am povestit tăcând în naos,
iubindu-te exotic ca Othello.

prin mine timpul nu mai umblă
desculț cu pașii lași, mărunți, infirmi...
topindu-ne, uităm să ne iubim,
și astfel devenim, în poala lui, o umbră.

tăcerea ne ascute-n suflet simbioze,
și-n oaze de mister amărăciune.
afară anarhia se surpă-n pasiune,
și amoru-i picurat pe-un pat de roze.

umbrele-s doar vagi metamorfoze
prefăcute-n visuri și metaforă.
se vor uni cu corpul tău de anforă,
creionând un trup de-apoteoze.

Nu te speria! Astăzi plouă cu necroză.
Iar noi visăm gravați printre mizerii,
pe podeaua arsă de bacterii,
prin noroiul negru de psihoză.

visăm, visăm, hipnotizați de-amor,
ne asamblăm din vise. Ne golim...
zdrobiți de moarte, uitarăm să trăim.
Respirându-te, eu nu mai știu să mor.

eu am visat și te-am luat cu mine,
în fum de pipă, în aburi de făclii.
când te privesc, eu uit că voi muri
tu ești Imperiu, eu sunt doar ruine.

La ferești lumea-i invadată de naziști.
iar dacă vom pieri, iubito, într-o explozie,
tu vei rămâne dulcele venin dintr-o ambrozie,
și eu voi fi uimit că încă mai exiști.

și dacă e sfârșitul, eu voi fuma o pipă,
golit în poala ta de orice vis.
noi l-am trăit deja într-un abis,
și totul n-a durat mai mult de-o clipă...