Oase fremătând în veșnicie

bon apetit

Și drumul părea lung inițial,
(Dura cam cât durează-un bun-rămas).
Și beat și temător, nu mă uitam la ceas,
Știam că voi muri doar parțial.

Gras, cu umerii aplecați și gri,
Te tot priveam cum cauți un ocol,
Mă căutai în moarte și alcool,
Eu te-așteptam infam să vii...

Am băut o vreme votcă și otravă,
(Te memoram în grote și eden,
Și te uitam apoi în oxigen).
Și tot pluteam în larg ca o epavă.

Pe geam și mort să fi fost, ateu,
Tu nu mă lăsai în fața lor să sânger.
Și ai crezut atâta timp că-s înger,
Dar, iubito, diavolul eram chiar eu.

Și-mi pare rău, cer îndurare,
Te implor! Am păcătuit...
Eu n-am știut să mor, dar am murit
Precum un vis strivit în disperare.

Eu nu știu să îți scriu și niciun vers
Vreodat' nu te-ar putea descrie..
Lasă-te purtată-n val de apatie
Și uită-mă-ntr-un vid sau în revers.

De ce îți scriu acum această poezie?
(În jur miroase a boală, sunt proscris).
Când vei citi, iubito, deja m-am sinucis,
Amorezat și beat de melancolie...

Eu nu am ce sa îți las decât alcool
Și visuri sfărâmate-n etajeră,
În urma mea doar praf și-n noptieră,
un ,,te iubesc'' ajuns la apogeu,

și-n rest, iubito,

Aruncă-te în golul sufletului meu...