Oase fremătând în veșnicie

Cădere liberă

știam din prima clipă ce urma să faci
nu după mersul șters al plăpândelor pânze
pe artera balustradei
Nici după zâmbetul camuflat în mici
isterii
ai spune că aș fi știut poate după
dantela roasă macabru
de viermi
sau m-ar fi dus gândul la sentimentele
tale contradictorii
pe care le arunci mai mereu în tomberonul
din curtea vecină
dar nu
eu am știut încă din primul moment că urma
să cazi
nu orice fel de cădere
nu din orice unghi ori punct al unui etaj
infim sau chiar zgârie nori
nu dintr-o metaforă risipită
în cuvintele stoarse de dramă
știam că era o cădere liberă
Din pieptul unui om într-un alt piept
dintr-un oftat al unui fumător înrăit
într-un alt geamăt șoptit de un
sportiv amputat
o cădere liberă
dintr-un vis nesperat
Într-o realitate respingătoare
dintr-un ,,te iubesc infinit''
într-un ,,nu știu cine ești''
eu știam
ce urma după cădere
știam și ce a fost înaintea decadenței
umbra palidă a vieții tale
Rămâne întreruptă
pe haosul
morții mele
și totuși persiști
dăinui
ca o nicovală
strivind
ezitant
o bucățică de eternitate
în fața mea
cădeai liber precum un fluture
ce-și asortează aripile
în zbor
se lasă la voia căderii
deși ar putea zbura
acceptă liniștit
desprinderea
din sine însuși
așa te percep
precum
o frunză
ce preferă aerul întemnițat în
cuptor
decât zăbrelele unui triunghi
predestinat înjunghierii
în sincron
te prăbușești cu luna
Cu soarele
cu cerul
te verși în surdină
pe pereții albi
dintr-un spital situat la marginea
unui oraș abandonat
nu-ți fie teamă când
vei ateriza în pielea goală a pietrelor
ori pe noroiul aspru al
trotuarelor
îmblânzite de ADN-ul inimilor călcate în picioare
Te va prinde de umeri soarta
altori căderi
din care vei învăța
în sfârșit
să zbori
de frică să nu cumva să rătăcești prea
mult în neștire
accepți liniștită
desprinderea
în lumi de plastic
șoselele sudate în staniol
pâlpâiau aripile
ca un strigăt îmbrăcat în neon
derularea acestei căderi libere
dintr-un suflet într-un alt suflet
dintr-un pahar golit
într-unul ce dă pe dinafară
dintr-un glob spart de speranță
Într-un subsol văduv de dorințe
întorci privirea o clipă
înainte de a îți da drumul
ochii mei
deși zbiară
îți spun telepatic că nu ai de ce să
regreți
eu știam
că te prăbușești
într-un vis
că te arunci în gol
de parcă ai fi știut intensitatea
durerii
dar tu știai oare că visul în care-ți
întrupezi viața
este chiar cel
pe care îl vizez zilnic...?