iubito
auzi cum luna se evaporă-n ghilotine?
cum timpu-n serile
ploiaose de octombrie
întreabă amarnic de tine?
auzi tropotul de îngeri
rătăciți pe un pervaz
și hidoase plângeri
la mine pe obraz?
toamna s-a așezat pe pieptul tău,
iubito,
cu tot cu frunzele
ce ațipesc străine
pe sâni
și pe mâini ți-au crescut safiri
când
timpul spânzurat în ghilotine
îți astupă gura
Cu un trandafir alb
noi ne prefacem în nori
deasupra
acestor muritori
și nu auzim decât foșnetul
cald al sorilor
ce se prăbușesc pe pielea noastră
gri
tu
să fii visul
și eu doar un om ce visează
tu să fii trupul
și eu iarba în care te topești
iar tu să fii
tot ce contează
luna scuturându-se de viață
pe alei
noi
suntem doi trecători
între atâtea tumori de noiembrie
și-n pașii noștri gri
legăm spațiul de un singur fir
de iarbă...
CITEȘTI
Oase fremătând în veșnicie
Poetrystăteam rezemat de-ai tăi iriși versatili când din pleoapele tale de topaz timpul se crăpa iar ploile de meteoriți se surpau în frânghiile lacrimilor de metal de care mă spânzuram zilnic între orele 8 și 10 dimineața eram atât de fericiți ...
