Sunt un dulap ce se închide brusc,
Lăsând în urmă zgomotul fatal,
Al viselor ce nu mai au final,
Un pahar într-un dulap îngust.
Câteodată, când umbra mâinii tale
Se-așază vameșă peste mânerul pal,
Mă rog să nu închizi. Așa ar fi moral,
Să nu ucizi în trecere un vis.
Sfârșesc, într-un final, să fiu închis,
Printre speranțe și metale..
Sper ca umbra mâinii tale
Să mă lase, cândva, întredeschis...
Aș vrea să pot privi cum crești,
Cum luna se agață de un sor,
Așa mi-aș dori să simt cum dor
Speranțele când zilnic te-amăgești...
Să pot privi un zâmbet plin de ură
Și ura să zâmbească sub mustăți,
Să-l dăruiești, lumii, pe bucăți,
Și ultima să fie cea mai pură.
Să pot privi cum te distrugi încet.
Și-n jurul tău se ghemuiesc atâtea văi...
Riduri de otravă cad din ochii tăi,
Te îmbeți amarnic dintr-un epitet...
Dansezi buimac, te spargi printre vitrine,
Cu mâinile-n dulapuri cauți sensul,
Sub noi pulsează Universul,
Așteptând să mă găsești pe mine...
Dar eu nu pot privi decât un zid.
Nu-mi pot masca gândul obsesiv,
Pe care-l am fără să am motiv,
Să te privesc atunci când mă deschid...
Sunt un dulap ce se închide brusc,
Un pahar într-un dulap îngust,
Destinul mi se topește vag...
N-am gustat din tot ce ai trăit,
Dar aș fi dat orice, atunci când ai murit,
În umbra mâinii tale să mă sparg...
CITEȘTI
Oase fremătând în veșnicie
Poetrystăteam rezemat de-ai tăi iriși versatili când din pleoapele tale de topaz timpul se crăpa iar ploile de meteoriți se surpau în frânghiile lacrimilor de metal de care mă spânzuram zilnic între orele 8 și 10 dimineața eram atât de fericiți ...
